Cimitirul nou care vine să îl completeze pe cel vechi de pe strada Tărpiului este în continuare în chinurile facerii, deși de la studiul de fezabilitate a trecut deja un deceniu. Cu calea de acces rezolvată cu ajutorul agenților economici din zonă, Primăria Bistrița abia acum se ocupă de alimentarea cu apă și canalizarea, care costă nu mai puțin de două milioane de lei.
Direcția de Servicii Publice a Primăriei Bistrița a solicitat acordul de mediu pentru alimentarea cu apă și racordul la canalizare pentru noul cimitir, care vine în completarea celui vechi, de pe strada Tărpiului. Cimitirul vechi va fi prelungit cu 12.449 de metri pătrați.
„Sistemul de alimentare cu apă se realizează folosind soluții tehnice moderne, care permit utilizarea apei în condiții calitativ superioare: pierderi de apă mici, durata de funcționare mare, lipsa coroziunii și implicații favorabile asupra calității apei livrate”, se arată în memoriul depus de Direcția de Servicii Publice, la Agenția pentru Protecția Mediului.
Rețeaua de alimentare cu apă se realizează în vecinătatea stratului asfaltic de pe strada Drumul Cetății și este prevăzută pe toată lungimea cu hidranți de incendiu, pentru reducerea la minim a impactului asupra traficului.
Valoarea investiției este de 2,1 milioane de lei, iar perioada de implementare este de 16 săptămâni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor. Culmea, cimitirul este gata încă din 2021 și încă nu este funcțional.
Autoritățile au uitat de…acces
Autoritățile locale au uitat de un amănunt important, care a făcut nefuncțional noul cimitir de pe Tărpiului: lipsa unui drum de acces. Așa se face că bistrițenii nu puteau ajunge la noul cimitir cu 1.500 de locuri de veci.
Noroc cu agenții economici din zonă, care au hotărât anul trecut să sprijine autoritățile prin donarea unor suprafețe de teren. Este vorba despre Ecomas Energosystem SRL și Inst-Nistor SRL, care dețineau fix terenurile ce puteau servi drept cale de acces. Este vorba în total de peste 100 de metri pătrați, pe care cele două companii le-au donat municipalității.
Nefuncționalitatea noului cimitir a dat bătăi de cap cultelor, întrucât actualul cimitir e plin în proporție de 99%, în ciuda prelungirilor repetate la care a apelat primăria. Așa se face că bistrițenii se vedeau nevoiți să caute locuri de veci în cartierele aparținătoare.
„În prezent nu mai există locuri în cimitirul administrat de Primărie. Administrația face eforturi pentru a rezolva cât mai repede această situație. Noi avem deja un teren pregătit lângă actualul cimitir, un teren de două hectare. Căutăm să urgentăm achiziția acelei parcele pentru a realiza accesul pe terenul nostru”, declara în 2020, pentru Bistrița Business, fostul viceprimar Cristian Niculae, care recunoștea faptul că nu mai existau încă de atunci locuri în actualul cimitir.
Inacțiunea Protopopiatului Bisericii Ortodoxe n-a ajutat deloc la rezolvarea problemei. Protopopiatul a ezitat să achiziționeze terenul de lângă cimitir din partea de sus, dinspre blocurile ANL, pentru a prelungi practic cimitirul. Suprafața a fost deja cumpărată de alt cult bisericesc.
Noul cimitir a fost amenajat pe un teren ce se întinde pe 18.778 de metri pătrați și este situat în partea de nord-est a cimitirului actual, la o distanță de aproximativ 100 de metri de acesta. Practic, noul cimitir este în apropierea depozitului deținut de cei la de la Inst Nistor.
Noul cimitir, în chinurile facerii de pe vremea lui Crețu
Proiectul aparține fostului primar Ovidiu Crețu, care a cheltuit peste un milion de lei pentru materializarea unui nou cimitir. Studiul de fezabilitate a fost realizat în anul 2011, iar lucrările au fost finalizate în 2016.
Fostul primar Ovidiu Crețu s-a inspirat de la scandinavi. Astfel, proiectul prevede o parte clasică, pentru cei care vor morminte cu ramă și cazemată de beton deasupra, dar și o parte inspirată de la scandinavi, cu o piatră funerară obișnuită de 60-90 centimetri înălțime.
Mormântul este practic acoperit cu gazon tuns la nivelul solului, fără denivelări sau alte construcții. De asemenea sunt prevăzute și compartimente pentru urnele funerare. Acesta este despărțit de o alee carosabilă și mai multe alei pietonale.
Este prevăzut și un spațiu administrativ cu birou, hol, vestiar cu dușuri, depozit, grupuri sanitare separate pentru bărbați și femei. De asemenea are un columbarium – structură pentru depozitarea publică a urnelor funerare, în care se află rămășițele incinerate ale defunctului.
Cimitirul nou are 1.449 de locuri de înhumare, dintre care 485 în sistem clasic, cu suprastructură și 964 în sistem cu marcaj la nivelul terenului. Au fost amenajate inclusiv spațiile verzi. Se pare că cimitirul nu a fost încă racordat la utilități.
Au fost achiziționate patru parcele de teren în anii 2001 și respectiv 2007, în suprafață de 1.714 mp, 1.260 de mp, 3.356 de mp și respectiv 12.448 mp, situate pe strada Tărpiului. În perioada 2014-2015, Direcția de Servicii Publice Bistrița a extins cimitirul vechi, fără însă a se prevedea și o cale de acces.
Protopopiatul Ortodox deja a cerut o „felie” din noul cimitir
De administrarea cimitirului de pe strada Tărpiului se ocupă Protopopiatul Ortodox în parte și Direcția de Servicii Publice a Primăriei Bistrița în parte. Se pare că niciuna dintre părțile implicate nu face o treabă bună, dacă ne luăm după mormanele de deșeuri vegetale și nu numai lăsate de-a valma prin vechiul cimitir cu săptămânile.
Cu toate acestea, la începutul anului trecut, Protopopiatul Ortodox se adresează Consiliului Local și cere în administrare o parte din noul cimitir. Numește solicitarea o „compensare pentru situația creată (lipsa locurilor de veci) fără ca primăria să aibă vreo culpă”. Protopopiatul Ortodox Român cere o suprafață de 8.000 de metri pătrați din cei 1.449 existenți. Consiliul Local a și dat undă verde pentru această cerere.
Asta și pentru că Direcția de Servicii Publice care administrează parte din cimitirul vechi și are și atribuții în acest domeniu nu are personal alocat activităților de întreținere a cimitirului nou. Veniturile provenite din taxele pentru locurile de înhumare nu ar acoperi cheltuielile de întreținere, de personal, cu utilitățile sau cu paza.
Administratorul cimitirului are obligația să asigure administrarea, întreținerea și menținerea în funcțiune a cimitirului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Primăria Bistrița poate rezilia contractul. De monitorizarea respectării acestor reguli se ocupă tot Direcția Servicii Publice.
In primul rând, incă din anul 2013 pe Drumul Tărpiului a fost amenajat un nou cimitir situat in partea de vest a străzii, vis-a-vis de cimitirul vechi si care este administrat de Protopopiatul Ortodox Bistrița. După unele informatii aici un loc de veci pentru o singură persoană costă 750 de lei pe o perioadă de 20 de ani, iar cele de familie cu 2 locuri costă 1500 lei (fără ramă) si 2500 lei (cu ramă) tot pentru 20 de ani.
Vezi imaginea: https://timponline.ro/ce-ii-cere-asociatia-bistrita-civica-primarului-bistritei-ovidiu-cretu/
In al doilea rând, noul cimitir în suprafaţă de 17,139 mp, situat în partea de Nord-Est a cimitirului actual, este prevazut cu un imobil având destinaţia de spaţiu administrativ, ce va asigura următoarele funcţiuni: birou administrator, hol, vestiar cu duşuri, depozit, grupuri sanitare separate pentru vizitatori bărbaţi, respectiv femei.
De asemenea, in apropierea sediului administrativ a fost amplasat şi un depozit de urne funerare (columbarium), cu o capacitate de 150 de locuri, desi Biserica Ortodoxă condamnă incinerarea umană si consideră că potrivit traditiei crestine modul potrivit de înmormântare al unui credincios este înhumarea, dat fiind faptul că mormintele crestine au Sfânta Cruce semn că acolo este înmormântat cel adormit întru Hristos.