Creşterea ecomomică fulminantă şi schimbarea relaţiilor internaţionale odată cu adâncirea crizei au transformat China într-o superputere mondială. Cea mai populată ţară de pe Glob deţine de peste 30 de ani bomba atomică, este de curând a doua economie a lumii şi nu există piaţă în lume pe care să nu fie prezentă.

Problema populaţiei şi  scenarii posibile

China este fără îndoială ţara contrastelor şi a cifrelor astronomice. Pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra dimenisiunilor acestei ţări, este destul să amintim faptul că numărul utilizatorilor de internet din China este mai mare decât numărul locuitorilor celei de-a treia ţări din lume ca populaţie. Astfel, conform unui studiu prezentat de către o agenţie chineză, numărul internauţilor chinezi a crescut incredibil de mult doar în perioada ianuarie-iunie 2009, de la 40 de milioane la 338 de milioane, depăşind întreaga populaţie a Statelor Unite.

Chiar dacă încă din anii ’70 exista o lege care aplica sancţiuni familiilor cu mai mult de 1 copil, populaţia chineză a continuat să crească cu aproximativ 1 milion de oameni pe lună. Cifră impresionantă cu siguranţă, dar nu destul de mare pentru a asigura forţa de muncă necesară în viitor pentru nevoile imense cu care se confruntă.
Toate studiile arată faptul că cea mai populată ţară a lumii – 1,345 miliarde locuitori, circa o cincime dintre pământeni – se va confrunta, mai devreme de 2050, cu un deficit uriaş de forţă de muncă, încât pensiile a sute de milioane de oameni peste 65 de ani nu vor mai putea fi achitate.În acest context, pe la la mijlocul acestui secol, China va avea cea mai vârstnică populaţie din lume, mai bătrână decât cea din statele occidentale de azi.
Cel mai probabil bărbaţii din generaţiile de copii singuri la părinţi de după 1980 nu vor avea nici fraţi, nici urmaşi care să aibă grijă de ei la bătrâneţe. La populaţia uriaşă a Chinei – aşteptată să se stabilizeze la 1,45 miliarde în 2030-2035, lipsa a 400 milioane de cetăţeni care nu au fost lăsaţi să se nască va atrage un deficit de angajaţi şi prăbuşirea întregului sistem de pensii.Si toate acestea în condiţiile în care încă de pe acum China are peste 220 de milioane de şomeri, reprezentând 22% din populaţia activă a ţării, care depăşeşte un miliard de persoane, conform datelor guvernamentale.

După cum era de prevăzut, datorită îmbătrânirii populaţiei şi a nevoii de forţă de muncă,  autorităţile de la Beijing au decis să pună capăt, după 30 de ani, politicii „un singur copil pe familie“.

China îşi întrece eterna rivală

Chiar dacă a refuzat acest titlu, toate studiile indică faptul că Repulica Pupulară Chineză a devenit cel mai mare consumator de energie din lume. Potrivit Agenţiei Internaţionale de Energie, China a consumat 2.252 de milioane de tone de echivalent petrol anul trecut, cu 4% mai mult decât SUA, care au folosit 2.170 milioane de tone echivalent petrol. Este cunoscut faptul că statul chinez este cel mai important partener comercial atât al UE, cât şi al Japoniei şi al Braziliei, spulbeând supremaţia americană în aceste zone.

China a avut o creştere economică accelerată în ultimii 30 de ani, cu o medie de 10% pe an. În 2007, economia a depăşit-o pe cea a iar din câte se pare, încheierea anului fiscal curent va aduce China pe locul doi mondial, înaintea Japoniei. Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a fost în trimestrul al doilea al acestui an mai mare decât cel al Japoniei, potrivit datelor oficiale prezentate de către cele două guverne. PIB al Japoniei neajustat a totalizat în trimestrul doi 1.288,3 miliarde de dolari, valoare nominală în monedă americană, în timp ce producţia Chinei a valorat 1.336,9 miliarde de dolari. Chiar dacă datele indică în mod evident detronarea, lucrurile nu sunt atât de simple. În rândul analiştilor economici există suspiciuni cu privire la veridicitatea şi exactitatea datelor puse la dispoziţie de către autorităţile chineze, fiind cunoscut faptul că transparenţa fiscală a fost mereu o problemă.

Totuşi, China are o populaţie de 10 ori mai mare decât Japonia, ceea ce înseamnă că PIB/cap de locuitor este de zece ori mai mic: 4.000 în loc de 40.000 de dolari. Chiar dacă ar întrece SUA, PIB-ul pe cap de chinez va fi de patru ori mai mic decât PIB-ul pe cap de american, iar puterea de cumpărare – de două ori mai redusă.

Chiar dacă SUA va continua să ocupe prima poziţie în topul celor mai mari economii ale lumii, este de remarcat importanţa tot mai mare pe care o au economiile emergente la nivel mondial, Astfel, dacă Japonia a fost întrecută de China, o altă ţară foarte puternic industrializată, Germania, este pe cale de a fi întrecută ca putere econimică de India, iar în scurt timp este prevăzut ca Brazilia să întreacă Italia şi Franţa. Ţările emergente beneficiază de un avantaj strategic fantastic, şi anume forţa de muncă ieftină şi calificată, care le fac un magnet pentru orice companie bazată pe producţie.

Dacă am lăsa cifrele să vorbească, am putea spune cu uşurinţă că secolul 21 va fi secolul chinez. Creşterea ecomomică fantastică a Chinei nu a adus doar o răsturnare a topului econimic, ci şi o recalculare a relaţiilor politice şi strategice. Chiar dacă Japonia este partenerul economic principal al Chinei şi invers, relaţiile din trecutul nu foarte îndepărtat dintre cele două popoare nu poate fi uitat cu uşurinţă. China nu se ghidează după altcineva şi nici nu se lasă uşăr de controlat. La 22 de execuţii pe zi, conform Amnestz International, China îşi mai adaugă un loc de frunte, de această dată în topul călăilor lumii. Conform aceluiaşi studiu, chinezii execută aproximativ 8000 de deţinuţi anual, mai mult decât în orice alt stat care are pedeapsa cu moartea.

Cele mai populate ţări din lume

1) China – 1,339 miliarde

2) India – 1,187 miliarde

3) SUA – 310 milioane

4) Indonezia – 237 milioane

5) Brazilia – 197 milioane

6) Pakistan – 170 milioane

7) Bangladesh – 164 milioane

8) Nigeria – 158 milioane
 
9) Rusia – 141 milioane

10) Japonia – 127 milioane

Cele mai mari economii ale lumii în 2009
( Produsul intern brut după Fondul monetar Internaţional în miliarde dolari)

1)    SUA – 14256 miliarde
2)    Japonia – 5068
3)    Rep. Chineză – 4908
4)    Germania – 3352
5)    Franţa – 2675
6)    Regatul Unit – 2183
7)    Italia – 2118
8)    Brazilia – 1574
9)    Spania – 1464
10)    Canada – 1336

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.