Mai devreme s-au mai târziu cineva tot punea punctul pe „i”. Mă refer la noul monument, o adevărată capodoperă cum spun unii, care tronează în inima Bistriţei, taman peste drum de clădirea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii. Înaltă, foarte înaltă, de o culoare mai ciudată şi cu o flacără în vârf. „O lumânare care arde pentru eroii neamului!”, cel puţin aşa îşi vede capodopera însuşi artistul, Mircea Corneliu Spătaru. Nimic de comentat vis a vis de artist, care într-adevăr are un portofoliu impresionant de capodopere care mai de care mai recunoscute în marile oraşe ale ţării noastre. Cum se face, cum nu, că omul a încasat 10 miliarde de lei vechi pentru monumentul pe care l-a numit „Columna aducerii aminte!”.
Bravo lui, e munca omului şi munca trebuie întotdeauna răsplătită. Numai că, monumentul de la Bistriţa a ieşit cam maroniu aşa, fără prea multă strălucire, şi ca să o spunem pe şleau, a ieşit al naibii de urât!. Nu o spun numai eu, ci mai toţi oamenii urbei. Nu odată am trecut pe stradă şi auzeam expresii de genul: „ Mai, al naibii monumentul ăsta că urât mai e!” sau „ Ce e şi cu lumânarea asta sau ce vrea să fie mai exact că seamănă cu o…?”, aici nu pot continua că vă las pe voi să ghiciţi. Totuşi, am avut norocul că multă vreme de la instalare, capodopera a fost acoperită cu un fel de folie mare şi albă care îi ascundea „chipul” hidos. Până şi edilul Bistriţei, Ovidiu Creţu a recunoscut, prima dată când a văzut monumentul, că se aştepta la ceva mai altfel, dar nu se bagă peste treaba artistului. Aşa că omul şi-a văzut de treabă şi a organizat o ceremonie ca la carte, cu artificii şi „muzicanţi” pentru dezvelirea „chestiei”. Şi gata… s-a dus cearşaful alb, pentru a lăsa să troneze frumos, „Columna aducerii aminte!”. S-a comentat mult o vreme, s-a scris în presă despre cât de mulţi bani s-au dat pe acest monument pe timp de criză, dar, la vederea capodoperei cu pricina, mai toată lumea parcă a muţit, speriaţi fiind probabil de urâţenia monumentului. Ştiam şi eu că unele capodopere artistice pot fi interesante, altele ciudate, senzaţionale sau mai ştiu eu cum, dar chiar hâde de-a dreptul nu credeam că voi trăi să văd. Unii oamenii s-au abţinut de la comentarii, alţii pur şi simplu nu s-au mai răbdat şi şi-au spus păsul. Acum recent, un deputat de pe la noi, portocaliu de felul său, a ţinut neapărat să-şi spună părerea despre monumentul închinat eroilor: „Cred că toţi cei care îl văd, îl aseamănă cu ceva, cu ceva natural în ultimă instanţă! Dar nu cred că putem să asemănăm eroii noştri cu aşa ceva. Eu cred că eroii aveau nevoie de un monument, dar nu de această formă. Poate un astfel de monument ar fi apreciat la Paris, dar nu în Bistriţa”, a spus omul cât se poate de cinstit, supărat de „forma naturală” dedicată memoriei celor care s-au jertfit pentru noi.
Că trebuie să ne cinstim eroii e cât se poate de adevărat, dar să le dedicăm ceva de genul „chestiunii”… nu ştiu exact ce părere au ei de acolo unde s-or afla acum. Cum se face, cum nu, că monumentul a primit forma pe care o ştiţi şi voi şi chiar seamănă cu ceva dat de „mama natură”. Probabil că aceasta a fost şi ideea sau cine ştie, artistul o fi contemplat imaginar atât de mult monumentul, încât a ieşit cum a ieşit. Asta doar el ştie. Cert este că până una alta, aşa cum ne-am obişnuit noi la Bistriţa cu chestii şi evenimente deosebite, nu ne rămâne decât să ne obişnuim treptat şi cu acest obiect care dă a spre „ceva extrem de natural” şi ne face cu ochiul ori de câte ori trecem prin apropierea lui.
Iulia STUPINEAN
Bravo,,!!,,esti totala,,,rar am citit un articol asa de haios dar punctual si obiectiv…..Felicitari Iulia.