Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări — Biroul pentru Imigrări Bistrița — Năsăud, au desfășurat joi o acțiune în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița — Năsăud, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza municipiului Bistrița.
Astfel, a fost depistat cu ședere ilegală un cetățean iordanian, în vârstă de 38 de ani, care a intrat pe teritoriul României în baza unei vize de scurtă ședere în scop de vizită, valabilă 30 de zile, iar la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.
Polițiștii au emis pe numele cetățeanului străin o decizie de returnare, prin care acesta este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile și l-au sacționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/ 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit unui comunicat.