Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că până la 31 martie, deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.
Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org, la link-ul: https://www.apia.org.ro/ro/submasura-m-8-1.
Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Această cerere va fi însoţită de proiectul tehnic de împădurire.
Practic solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidului Solicitantului.
Alocarea bugetară, stabilită pentru sesiunea 01/2016 este de 50.000.000 euro.
Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7.000.000 euro.
Beneficiari: Sprijinul financiar pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite se acordă deţinătorilor publici și privați de terenuri agricole şi neagricole și vizează plantațiile forestiere realizate prin:
- a) trupuri de pădure pe terenurile agricole şi neagricole;
- b) perdele forestiere de protecţie pe terenurile agricole şi neagricole.
- În categoria deţinătorilor publici de teren agricol și neagricol sunt incluse unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii) şi alte persoane juridice de drept public, precum şi formele asociative ale acestora.
- În categoria deţinătorilor privaţi de teren agricol şi neagricol sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora.
Criterii de eligibilitate: Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure trebuie să fie de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,5 ha; în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie suprafața terenului propus pentru împădurire trebuie să fie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,1 ha.
Terenul agricol eligibil destinat împăduririi trebuie să fi fost declarat la APIA în urmă cu cel puţin 2 ani, respectiv să acopere minimum două campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafață (C2014 și C2015), iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de ecocondiţionalitate relevante.
Terenul neagricol reprezintă o suprafaţă de teren inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS care nu este utilizată în scop agricol sau care are utilizare agricolă şi este încadrată în categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de ecocondiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani, respectiv să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafață (C2014 și C2016).
Sprijinul financiar: se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costurile standard pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, după cum urmează:
- a) costuri pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere şi costuri cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire, acordate sub formă de primă, denumită Prima 1.
- b) costuri de întreţinere a plantaţiei forestiere, costuri de îngrijire a plantaţiei forestiere, precum şi costuri pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi acordate sub formă de primă anuală, pentru o perioada de 12 ani, denumită Prima 2.
Numai beneficiarii, deţinători de terenuri agricole, încadraţi în categoria fermierilor activi la momentul depunerii aplicaţiei, pot beneficia de compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor, componentă a Primei 2.
Beneficiarii care deţin terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a statului şi terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) sau asociaţiilor acestora beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.
Condiţii specifice schemei: Lucrările de împădurire până la atingerea stării de masiv se execută în baza unui proiect tehnic de împăduriri care respectă Normele tehnice silvice nr. 1, în cazul realizării de trupuri de pădure, sau Normele tehnice silvice nr. 2, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, elaborat de persoane fizice sau persoane juridice de specialitate atestate de autoritatea naţională în domeniul silviculturii pentru proiectarea şi/sau executarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic.
- Formulele şi schemele de împădurire vor lua în considerare numai speciile forestiere din listele speciilor forestiere de arbori şi arbuşti utilizate în lucrările de împăduriri prezentate în anexa nr. 2 din Ordinul MADR nr.857/2016.
- Materialul forestier utilizat la lucrările de împădurire trebuie să respecte prevederile Legii nr. 107/2011privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere, cu modificările şi completările ulterioare.
- Lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere se vor realiza în maximum 2 ani de la data semnării contractului de finanţare.
- Lucrările de îngrijire ale arboretelor efectuate după închiderea stării de masiv se vor realiza avându-se în vedere ca indicele de închidere a coronamentului să nu scadă sub valoarea de 0,7. Prima lucrare de îngrijire a arboretelor se va realiza în anul 7 sau 8, iar a doua lucrare de îngrijire a arboretelor se va realiza în anul 10 sau 11, conform proiectului tehnic de împădurire.
- Plantaţia forestieră realizată în baza schemei va fi menţinută pe suprafaţa care face obiectul proiectului cel puţin pe perioada de implementare a contractului de finanţare, respectând condiţiile referitoare la realizarea lucrărilor de împădurire, întreţinere a plantaţiilor şi îngrijire a arboretelor prevăzute în prezenta schemă. Se va avea în vedere ca pe toată perioada cuprinsă între data finalizării ultimei lucrări de întreţinere a plantaţiei şi data finalizării contractului de finanţare indicele de închidere a coronamentului să nu scadă sub valoarea de 0,7.
Beneficiarii schemei care sunt eligibili pentru orice componentă a Primei 2 trebuie să respecte normele privind ecocondiţionalitatea, prevăzute de titlul VI din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, stabilite prin legislaţia naţională, pe toate terenurile agricole aparţinând exploataţiei agricole şi pe toată perioada contractului de finanţare.
Beneficiarii schemei nu trebuie să fie beneficiarii altor forme de sprijin din Fondurile ESI sau alte fonduri publice pentru aceeaşi suprafaţă de teren pe perioada de acordare a sprijinului în baza schemei, cu excepţia, după caz, a plăţilor directe (Pilonul I al Politicii Agricole Comune) sau a plăţilor compensatorii acordate pe suprafaţă prin măsurile de dezvoltare rurală.
În cazul în care beneficiarul demarează lucrările de înfiinţare a plantaţiilor în baza schemei începând cu data de 1 octombrie, acesta poate să beneficieze pentru anul respectiv de plăţile directe acordate pe suprafaţă în baza Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului.
În cazul în care beneficiarul demarează lucrările de înfiinţare a plantaţiilor în baza schemei înainte de data de 1 octombrie, acesta nu mai poate beneficia de plăţi acordate pe suprafaţă în cadrul altor scheme în acel an de depunere a cererilor unice de plată pe suprafaţă pe parcelele respective.
Până la vârsta exploatabilităţii precizată în proiectul tehnic de împădurire, suprafaţa care face obiectul proiectului tehnic de împădurire nu va mai putea beneficia de nicio plată acordată pe suprafaţă agricolă prin intermediul Sistemului integrat de administrare şi control (IACS).
În sprijinul potenţialilor beneficiari, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a dezvoltat o aplicaţie electronică pentru depunerea online a Cererii de Finanţare, care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA şi este însoţită de instrucţiuni de utilizare.
Selecția Cererilor se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, iar anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA, ca urmare a publicării pe site-ul APIA a Raportului de selecție aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.
Până la acest moment, în cadrul sesiunii 1/2016 de depunere a cererilor pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” până la această dată au fost depuse un număr de 122 – Solicitări de eliberare a Notei de constatare privind suprafețele declarate și înregistrate în sistemul IACS, aferente unei suprafețe totale de 1.190,4 ha.