Home Societate Ceremonie repatriere Detașament AIAT

Ceremonie repatriere Detașament AIAT

Brigada 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” a organizat ceremonia prilejuită de primirea Detaşamentului Army Institutional Advisory Team, (A.I.A.T.) în urma misiunii executate în Teatrul de Operaţii din Afganistan.

La eveniment au participat prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa – Năsăud, Alexandru Pugna, viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram, comandantul Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”, general de brigadă Ioan Manci, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN”, general de brigadă Ovidiu – Liviu Uifăleanu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, chestor Marius Linul, reprezentanţi ai sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din municipiul Bistriţa, comandanţii unităţilor şi reprezentanţii militarilor din garnizoanele de dislocare la pace, familiile militarilor, și invitaţi.

„Activitatea a debutat la ora 11.00, cu acordarea onorului militar persoanei oficiale, oficierea serviciului religios de către un sobor de preoţi şi alocuţiuni prezentate de către locotenent – colonel Daniel POP, comandantul detaşamentului, comandantul Diviziei 4 Infanterie “GEMINA” şi prefectul judeţului Bistriţa – Năsăud”, informează Locotenent-colonelul Florin Apăfăian.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor, în acordurile muzicii militare a garnizoanei Bistriţa.
Echipa ROU AIAT a planificat, organizat şi executat consilierea instituţiilor de învăţământ ale sistemului militar afgan, respectiv activităţi majore de asistenţă la principalele comandamente ale Sistemului de Instruire Afgan central şi de la nivelul corpurilor de armată.

„În acelaşi timp, analizele şi evaluările efectuate de militarii români le-au permis acestora să organizeze, cu o participare multinaţională lărgită, 10 seminarii de profil în vederea promovării noului mod de abordare a programelor de implementat la nivelul de sistem, dar şi de instituţie.
Printr-o colaborare atent direcţionată spre lacunele sistemului militar afgan, împreună cu ceilalţi militari din cadrul forţelor coaliţiei, echipa românească a identificat structurile optime necesare declanşării procesului de elaborare a doctrinelor şi manualelor necesare armatei naţionale afgane, iniţiind şi sincronizând totodată activităţile acestora.
De asemenea, detaşamentul românesc a organizat grupuri de lucru în cadrul bazei de dispunere, reuşind să implementeze această modalitate de abordare a cooperării cu armata naţională afgană. Aceste grupuri de lucru au avut ca obiectiv final pregătirea documentelor şi paşilor necesari trecerii structurilor şi responsabilităţilor pe care acestea le au în cadrul misiunii Resolute Support la următoarea fază. Activităţile au avut la bază o serie de evaluări majore ale nivelului de funcţionalitate post tranziţie executate la Şcolile Militare Afgane. De asemenea, printr-o colectare eficientă a nevoilor şi necesarului de implementat la nivelul sistemului militar afgan, militarii români au dezvoltat catalogul cursurilor de nivel şi carieră, pe anul în curs, susţinând în acelaşi timp în mod activ procesul de acreditare al Academiei Militare Afgane.
Unul dintre obiectivele fundamentale stabilite la începutul misiunii a fost îndeplinit cu succes, reuşindu-se încheierea procesului de tranziţie la toate şcolile situate în localitatea Mazar- e-Sharif, din nordul ţării şi transferul total al acestora către autorităţile afgane.
Urăm cu acest prilej un călduros bun venit colegilor noştri şi totodată îi felicităm pentru profesionalismul şi dăruirea de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor primite în Teatrul de Operaţii din Afganistan”, a mai adăugat Locotenent-colonelul Florin Apăfăian.

 

DSC_0559

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version