Controversatul subiect privind realizarea unui nou drum de centură la Bistriţa, în partea de sud, pare să fi ajuns pe ultima sută de metri. Astfel, joi, 9 septembrie, de la ora 16.00, într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local şi autorităţile judeţene invitate la şedinţă vor trebui să hotărască dacă vom avea sau nu centură nouă la Bistriţa, dar pe singurul traseu consideral viabil, la sud, prin Pădurea Codrişor. 

 

 

 

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu a anunţat marţi, 7 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că la nivel de judeţ şi municipiu a venit o nouă adresă din partea CNADNR care anunţă că "fondurile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Reginală vor fi retrase, urmând ca în cazul în care se va dori finanţarea Variantei de Ocolire Bistriţa, o solicitare din partea autorităţilor locale să fie făcută într-un program ulterior de finanţare".

 

 

Primarul Ovidiu Creţu spune că mai există o şansă pentru ca fondurile pentru centură, aproape 180 de milioane de euro să nu se piardă: eliberarea unui nou aviz şi a unui nou certificat de urbanism, pe acelaşi traseu la sud, prin Pădurea Codrişor, pe deasupra ştrandului municipal. Astfel că, edilul a convocat o şedinţă extrordinară de Consiliu Local, pentru joi, 9 septembrie, de la ora 16.00 la care sunt invitaţi şi prefectul judeţului B-N, Cristian Florian, preşedintele CJ, Liviu Rusu dar şi deputaţii bistriţeni.

 

 

Reamintim că problema centurii durează la Bistriţa de mai bine de un an, şi a adunat obiecţii din partea autorităţilor judeţene, consilieri locali şi cetăţeni, în privinţa traseului la sud, susţinut la Bistriţa doar de primarul Ovidiu Creţu. 

 

Iulia STUPINEAN 

2 COMENTARII

  1. foarte bine dom primar tine-o tot asa si te alegem pe viata primar da-i inainte cu centura de sud ca astia nu stiu ce vor .dupa ce o veti realiza va vor multumi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.