Proiectul care vizează contruirea unuicentru intermodal de transport în municipiul Bistrița a intrat pe turnantă,după ce acesta a fost selectat de Agenția de Dezvoltare Nord-Vest în vedereafinanțării. Proiectul controversat și contestat de opoziția bistrițeană are ovaloare de circa 9 milioane de euro, din care aproximativ 70% sunt fondurieuropene nerambursabile.

Săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat finanțarea proiectului din fonduri europene, precum și cheltuielile aferente neeligibile, acestea din urmă cifrându-se la circa 3 milioane de euro.

Ce prevede proiectul

După multe zbateri, primarul Ovidiu Crețu este aproape să își vadă transpus în realitate proiectul care vizează contruirea unui centru intermodal de transport în municipiul Bistrița. Acesta a fost depus în luna august la ADR Nord-Vest și a fost se pare selectat în vederea finanţării.

Potrivit documentației, amplasamentul are suprafaţa de 25.000 m² şi prevede:

  1. realizarea unei platforme supraterane care să preia funcţiunea autogării, platformă cu suprafaţa de 3.926,766 m², amplasată deasupra căii ferate la o înălţime de 10,5 m

– pe platformă sunt prevăzute continuitatea drumului peste calea ferată şi spaţiul destinat autogării;
– drumul principal va avea lăţimea părţii carosabile de 7 m şi trotuare de câte 0,75 m pe ambele părţi, trotuare separate de carosabil prin borduri de beton;
– spaţiul destinat autogării va avea 12 locuri de îmbarcare-debarcare autobuze, 6 locuri pentru taxi, o staţie pentru mijloace de transport în comun şi un drum cu lăţimea de 7 m pentru deplasarea autobuzelor;
– conectarea drumului principal cu autogara se va face printr-un sens giratoriu cu diametrul inelului central de 8 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi o bandă cu lăţime de 6 m;
– pentru accesul pietonilor sunt prevăzute scări de acces şi lifturi în partea de NV şi SE, peroane şi trotuare cu lăţime de minim 1,5 m, acoperite; platforma se va închide pe exterior;
– pentru apele pluviale se vor face guri de scurgere interconectate, printr-un sistem de tubulatură fixată de structura de rezistenţă, la canalizarea existentă;

  • rampe şi viaducte de acces la platforma supraterană – de pe străzile Gării şi Tărpiului

– rampa dinspre str. Gării va avea lungimea de 43,1 m, lăţimea părţii carosabile de 6 m (pentru a se evita exproprierile) şi trotuare de câte 0,75 m pe ambele părţi, trotuare separate de carosabil prin borduri de beton; rampa va fi continuată cu un viaduct cu lungimea de 113 m;
– rampa dinspre str. Tărpiului va avea lungimea de 46 m, lăţimea părţii carosabile de 7 m şi trotuare de câte 0,75 m pe ambele părţi, trotuare separate de carosabil prin borduri de beton; rampa va fi continuată cu un viaduct cu lungimea de 104 m;

  • lucrări pentru sistematizarea traficului în zonă:
  • îmbunătăţirea sensului giratoriu existent la intersecţia dintre str. Gării şi B-dul Decebal
    – noul sens giratoriu va avea diametrul inelului central de 16 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi 2 benzi cu lăţime de 4,2 m;
    – partea centrală va fi spaţiu verde, iar pe zona de siguranţă sunt prevăzute pavele din beton;
    • devierea străzii Gării pe zona afectată de rampa de acces şi realizarea a 2 străzi de o parte şi de alta a rampei
    – se realizează între intersecţiile străzii Gării cu B-dul Decebal şi cu strada Rodnei;
    – străzile laterale rampei de acces pe platformă vor avea lăţime de 3,5 m şi trotuare de minim 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton;
    – asigurarea legăturii dintre străzile amplasate de o parte şi de alta a rampei şi viaductului, se va face prin realizarea unei bretele sub viaduct;
    • amenajarea Aleii Trandafirilor pe zona de racord cu str. Gării
    – se va reface intersecţia dintre banda de circulaţie din partea dreaptă a pasajului şi Aleea Trandafirilor;
    – se va reface racordarea cu păstrarea lăţimii actuale a străzii şi aducerea la cotă;
    – se vor reface trotuarele pe zona de racord: trotuarele vor avea lăţime de 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton
    • reamenajarea intersecţiei dintre str. Gării şi str. Rodnei
    – se va reface intersecţia dintre banda de circulaţie din partea stângă a pasajului şi str. Rodnei;
    – se va reface racordarea cu păstrarea lăţimii actuale a străzilor şi aducerea la cotă;
    – se vor reface trotuarele pe zona de racord: trotuarele vor avea lăţime de 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton;
    • reamenajarea intersecţiei dintre str. Gării şi str. Arţarilor
    – se va reface intersecţia dintre cele 2 străzi, cu păstrarea cotei actuale;
    – partea carosabilă va avea 7 m lăţime; trotuarele vor avea lăţime de minim 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton;
    • amenajare sens giratoriu la intersecţia străzilor Industriei şi Tărpiului
    – noul sens giratoriu va avea diametrul inelului central de 8 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi o bandă cu lăţime de 4,2 m;
    – partea centrală va fi spaţiu verde, iar pe zona de siguranţă sunt prevăzute pavele din beton;
    • reamenajarea intersecţiei dintre str. Tărpiului şi str. Griviţei
    – pentru asigurarea legăturii dintre străzile amplasate de o parte şi de alta a rampei şi viaductului, se va amenaja o intersecţie sub viaduct;
    – intersecţia va păstra cota actuală a străzii Tărpiului şi lăţimea actuală a străzii Griviţei
    • devierea străzii Tărpiului pe zona afectată de rampa de acces şi realizarea a 2 străzi de o parte şi de alta a rampei
    – se realizează între intersecţiile străzii Tărpiului cu strada Industriei şi cu strada Griviţei;
    – străzile laterale vor avea lăţime de 3 m şi trotuare de minim 0,75 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton
    • amenajare sens giratoriu la intersecţia străzilor Narciselor şi Tărpiului
    – noul sens giratoriu va avea diametrul inelului central de 8 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi o bandă cu lăţime de 4,2 m;
    – partea centrală va fi spaţiu verde, iar pe zona de siguranţă sunt prevăzute pavele din beton;
  • clădire centru intermodal – se au în vedere 2 variante:

Varianta 1: realizare clădire S+P+2E cu suprafaţa de 1000 m², cu structură din beton armat (diafragme, stâlpi, grinzi, plăci), acoperiş tip terasă şi pereţi cortină
Varianta 2: realizarea unei zone închise la nivelul platformei, parter, cu suprafaţa de 445 m², cu structură metalică (cadre cu stâlpi şi grinzi), acoperiş din panouri sandwich şi pereţi cortină
Utilităţi: – vor fi asigurate prin racordare la reţelele din zonă: alimentare cu apă, canalizare, canalizare pluvială, energie electrică, gaz;

În zona de implementare a proiectului este propus proiectul de realizare a parcării subterane din Piaţa Mihai Eminescu, str. M. Eminescu – Bulevardul Republicii – str. Gării, parcare cu capacitate de 243 locuri, pe un amplasament cu suprafaţa de 9.274 m².

Potrivit primarului, proiectul Linia verde de transport public, împreună cu proiectul Centru intermodal de transport public, ar contribui la reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport și ar creea condițiile adecvate transportului durabil și sustenabil.

Opozanții lui Crețu spuncă proiectul va urâți Bistrița

Acest proiect este considerat de opoziția bistrițeană drept unul megalomanic și fără rost, care nu se pretează pentru un oraș de talia Bistriței.

“Nu este vorba despre nici un transport intermodal. E vorba de o pasarelă pretențios denumită, cu totul inoportună, care va aglomera și mai mult circulația în zona Gării. Toată motivația proiectului e falsă, în încercarea de a obține finanțare din fonduri destinate pentru altcineva. (…) La fel ca și în cazul centurii ocolitoare care nu ocolea nimic, vorbim despre un centru modal de transport fără să avem transport.  La limită, dacă chiar vrem să vorbim în termenii ăștia pretențioși despre o gară prin care trec trei trenuri și o autogară care n-are nimic de-a face cu proiectul sau cu atributiile în materie de transport ale Primăriei Bistrița, ele sunt deja legate de pe vremea lui Ceaușescu.

Pentru a fi mai «intermodal» legate decât sunt, ar fi suficient să facem un trotuar rulant. Ambițiile primăriei sunt cu totul disproporționate în raport cu obiectivul anunțat și vizează realizarea unui pasaj (ca cel dintre strada Sigmirului și Libertății) care ar urâți catastrofal zona centrală a orașului. Pentgru ca păcăleala să fie completă, publicului i s-a prezentat în permanență proiectul ca având rol de decongestionare a traficului în zona Autogării ca și când ăasajul ar fi unisens. În realitate, construirea pasajului va condice la supra-aglomerarea catastrofală a zonei, întrucât, în mod inevitabil, o parte din traficul de pe strada Tărpiului se va vărsa în infernalele ore de vârf direct în strada Gării”, a comentat public în urmă cu câteva luni, fostul lider al PER Bistrița-Năsăud Alexandru Toniuc.

Pentru 10 locuri de îmbarcare, pentru că atât va avea Centrul intermodal, nenorocim toată zona. Urbanistic, zona va fi mutilată şi supra-aglomerată, iar oamenii care locuiesc în acolo, pe lângă disconfortul permanent, se vor vedea şi cu proprietăţile diminuate ca valoare. Ce valoare va mai avea un apartament în blocul Dallas, pe sub care curg maşini, sau casele de pe Tărpiului, care vor rămâne sub pasarelă”, declara, în urmă cu câteva luni, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

Tot atunci, Turc a promis de asemenea că liberalii săi vor demara o campanie de informare a cetățenilor cu privire la acest proiect, dar vor avea în vizor și alte câteva propuneri ale primarului Ovidiu Crețu, pe care acesta vrea să le transpună în realitate, și pe care opoziția le consideră nefezabile. Mai mult, Turc a promis că va ataca în instanță studiul de fezabilitate al proiectului. Totul a rămas la stadiu de vorbe, iar primarul a mers înainte și mai are un pas în a-și realiza proiectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.