Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” din Bistriţa a fost inaugurat oficial săptămâna trecută. Acest Centru a luat fiinţă în urma implicării active a unui jurnalist bistriţean, Ana Dragu, preşedinta Centrului de Autism.
Aici sunt trataţi în prezent aproape 20 copii cu autism, cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani. De terapia lor se ocupă 15 persoane, de la psihologi, asistenţi sociali şi asistenţi medicali, până la părinţi care au urmat cursuri speciale de pregătire.
Ce este autismul?
În broşurile şi pliantele distribuite la Centrul de Autism “Micul Prinţ” se specifică ce înseamnă de fapt autismul şi care sunt simptomele semnificative ale copilului de până la 6 ani, simptome care trebuie să reprezinte semnale de alarmă şi nu trebuie să treacă neobservate. Astfel, autismul este descris ca o tulburare pervazivă de dezvoltare care afectează copilul la mai multe nivele. Nu este o boală care se vindecă, dar cu cât copilul este diagnosticat mai repede şi inclus într-un program terapeutic adecvat nevoilor sale, cu atât el se dezvoltă mai bine, reuşind să îşi atingă potenţialul maxim. Un copil cu autism nu este uşor de diagnosticat, iar simptomele diferă de la un caz la altul. Se vorbeşte despre o afecţiune de spectru pentru că în acest spectru se regăsesc copiii cu retard sau deficienţe senzoriale cu elemente autiste, până la copiii cu inteligenţă peste medie care au mai multe probleme de relaţionare (sindromul Asperger). În străinătate, în ultimii ani se înregistrează o creştere a numărului de copii diagnosticaţi cu o tulburare din spectrul autist. În unele ţări, se estimează că incidenţa este de 13 cazuri de autism infantil la 10.000 de locuitori şi până la 37 de cazuri din tot spectrul autist, la 10.000 de locuitori. Dacă ne gândim la judeţul Bistriţa-Năsăud, asta ar însemna între 400-900 de cazuri, iar la municipiul Bistriţa, între 120 – 400 de persoane cu o tulburare de spectrul autist.
Micul Prinţ
Centrul de Referinţă şi Resurse în Autism “Micul Prinţ” al Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, o iniţiativă a părinţilor, s-a deschis în incinta Spitalului ORL de pe Bulevardul Independenţei, la nr. 30. Centrul se află în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa – finanţatorul unui proiect de reabilitare a clădirii. Deşi este la început de drum, Centrul “Micul Prinţ” funcţionează în bună colaborare cu Clinica NPI din Cluj Napoca şi oferă servicii de logopedie, psihoterapie şi recuperare pentru copiii cu suspiciune sau diagnosticaţi cu TSA.
Ana Dragu: “Copiii cu autism pot fi recuperaţi!”
Potrivit precizărilor făcute de Ana Dragu, în prezent există 15 copii care vin zilnic la terapie la Centru şi încă patru sunt pe lista de aşteptare, până când se găseşte un terapeut potrivit pentru ei. La ora actuală, la Centrul „Micul Prinţ” lucrează 15 oameni, respectiv psihologi, logopezi, asistenţi sociali, asistenţi medicali şi chiar şi părinţi care au urmat cursuri de analiză comportamentală aplicată. „Noi am instruit astfel, 15 oameni, anul acesta pentru că degeaba avem spaţiu dacă nu avem terapeuţi cu pregătire specială. Din ceea ce ştim astăzi din ultimele studii, copiii cu autism pot fi recuperaţi, mulţi dintre ei. Chiar şi acolo unde nu se ajunge la recuperare totală, copiii cu autism pot fi integraţi în societate, pentru că una dintre principalele lor probleme este cea de comunicare şi socializare, nu de intelect redus. (…). Mai avem copii şi din Năsăud, din zona Bârgăului, şi părinţi care au urmat cursul pe care l-am făcut în zona respectivă. (…). Pentru noi, copiii sunt cei mai importanţi şi de aceea sper ca acest Centru să reuşească să facă tot ceea ce şi-a propus. Nu exista vreo instituţie care nu ne-a sprijinit iar pe aceasta cale ţin să le mulţumesc tuturor”, a declarat Ana Dragu.
Primarul i-a mulţumit iniţiatorului
Prezent la sfinţirea şi inaugurarea Centrului „Micul Prinţ”, primarul Bistriţei Ovidiu Creţu a făcut referire la persoanele cu nevoi speciale, la modul în care a apărut Centrul de la Bistriţa şi la persoana care s-a implicat activ în realizarea acestui Centru, Ana Dragu, căreia i-a mulţumit. „Eu cred că dezvoltarea cercetării a dus la descoperirea acestor persoane cu nevoi speciale, care au existat întotdeauna. (…). Societatea actuală este mult mai umană sau chiar umană, şi descoperind oamenii cu nevoi speciale a trebuit să găsească şi soluţii. Iar la oameni cu nevoi speciale au ieşit în faţă oameni cu aptitudini, cu abilităţi speciale. Unul dintre aceştia este Ana Dragu, care pe lângă latura sentimentală a problemei, a rezolvării acesteia, are şi importante aptitudini manageriale. Adică, nu şi-a rezolvat doar problema ei în sine, ci a rezolvat o problemă a multora. Vreau pentru aceasta să îi mulţumesc, nu ca administrator, nu ca primar, ci ca om. Îţi mulţumesc, Ana Dragu!”, a precizat primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu.
Luca Iancu: „Sunt multe de făcut încă!”
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Luca Iancu consideră că realizarea Centrului de Autism „Micul Prinţ” este un pas important la Bistriţa şi un exemplu de urmat şi în alte domenii. Chiar dacă mai sunt încă multe de făcut la acest Centru, administraţia judeţeană promite că se va implica în continuare cu tot ce poate. „Nu sunt foarte multe de spus. Sunt multe de făcut încă. Am tot respectul pentru ceea ce a realizat Ana Dragu în acest sediu. Eu cred că toţi trebuie să participăm la ajutorul de acest gen pentru copiii noştri.
Povestea „Micului Prinţ”
Directorul Spitalului Judeţean, Mircea Gelu Buta, a făcut o mică trecere în revistă a modului în care a apărut, la Bistriţa, Centrul de Autism. „Într-adevăr a trebuit să fie o mamă cu problema copilului ei, (n. r – Ana Dragu) şi a trebuit să vină un om inimos cum e profesorul Schnatmann din Germania, care este vicepreşedintele Asociaţiei europene în aceste boli de handicap şi care, în sfera lui de activitate, organizează astfel de centre. S-au întâlnit atunci când Ana era o mamă disperată… Ea a început să studieze boala, a început să o înţeleagă, a văzut care este tratamentul, adică nu unul medicamentos, ci de susţinere, şi a început să bată pe la uşi. Între timp ne-am dat seama şi noi, lumea medicală că există numeroase cazuri, familii. Ana Dragu a fost foarte insistentă… A urmat apoi vizita vicepreşedintelui Bundestagului, Suzanne Kastner. A fost atunci un moment istoric deosebit pentru Bistriţa. Ne-am dat seama imediat că lucrurile sunt deosebit de serioase, spitalul a cedat această proprietate, Primăria Bistriţa a alocat bani, Consiliul Judeţean s-a implicat… Eu mă bucur pentru solidaritatea aceasta, pentru copiii aflaţi în suferinţă. Aceasta este mica istorioară a acestui Centru, căruia îi dorim viaţă lungă şi rezultate deosebite!”, a precizat Mircea Gelu Buta.
Iulia STUPINEAN