În Teatrul de Vară din Bistrița, la data de 5 septembrie are loc a III-a ediție a seminarului „Fii Puterea”.

Speaker motivațional este Șerban Groza, elev la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu“ din Bistriţa, la Ştiinţe Sociale, şi care se numără printre cei mai tineri speakeri motivaţionali din ţară.

„Măi prieteni, mă știți de ceva vreme și ați văzut că vorbesc despre o grămadă de „chestii”, după cum ar spune o prietenă de-a mea. Acum voi vorbi despre lecțiile pe care le-am învățat în ultimul an de zile, cu o grămadă de schimbări pentru mine. Promit să fie ceva care să te facă să-ți dorești ca seminarul să țină 10 ore. Intrarea e liberă, dar poți face o donație la intrare, pentru că banii ajung la copiii de la Orfelinatul din Bistrița. Vă aștept la seminar.
Nu fi mai puternic, fii puterea!”, a scris Șerban Groza pe pagina dedicată seminarului.

Speakerul motivațional este un orator care susţine discursuri cu scopul de a-şi inspira sau motiva audienţa. Acest gen de discursuri sunt utilizate adesea de marile companii care doresc să-şi motiveze angajaţii, dar în ţări precum SUA speakerii motivaţionali se adresează tuturor celor care vor să facă o schimbare în viaţa lor. Pentru a deveni un speaker motivaţional, o persoană are nevoie de abilităţi oratorice, dar şi de o bună cunoaştere a mai multor tactici de persuasiune, pentru a-şi putea motiva audienţa să treacă la acţiune în urma discursului său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.