Serum Institute India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, a fost afectat astăzi de un incendiu. Din primele investigații se pare ca focul ar fi pornit de la un scurtcircuit. Cinci oameni au murit până acum. Din fericire, secția pentru vaccinul anti-COVID nu a fost afectată.
Canalele de televiziune indiene au arătat imagini cu un nor imens de fum cenuşiu deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune (vest), unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Serum Institute se pregăteşte să producă de asemenea un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax.
Cu toate acestea, potrivit canalelor de televiziune, incendiul a izbucnit la un sit în construcţie, departe de instalaţiile de fabricare a vaccinurilor.
„Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru o sursă din cadrul Serum Intitute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie”
„Am trimis acolo şase sau şapte camioane de pompieri. Nu avem alte informaţii cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este în pericol”, a declarat pentru AFP un oficial al serviciului local de pompieri.
„Echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului”, a declarat pentru AFP poliţia din Pune, fără a oferi alte detalii.
India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID19, după Statele Unite, cu peste 10 milioane de cazuri raportate, chiar dacă rata mortalităţii este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.
Sursa – WallStreet