Cât de bine trăiesc unii pe spatele celor mulţi! Îmi aduc foarte bine aminte că la sfârşitul anului trecut, dar şi la începutul acestuia în curs, micuţul nostru premier Boc se lăuda cu câte o să facă şi o să dreagă când vine vorba de banul public. Trebuie să recunosc că şi eu am fost încântată de astfel de idei, chiar dacă am avut mari rezerve vizavi de reuşita acestor planuri. Mi-ar fi plăcut să fie adevărat…

 
Dacă s-a trâmbiţat mult despre reducerea cheltuielilor şi pentru Parlament, şi pentru funcţionarii publici – ăia mari şi tari, nu cei mici, care abia îşi duc traiul -, sau mai ştiu eu de prin ce sectoare de stat, acum se poate constata că nu e deloc aşa. La Parlament e tot acelaşi huzur, funcţionarii baştani au rămas tot cu atâta prin buzunare, iar de pensionarii „speciali” care muncesc şi la Stat nu se mai aude nimic.
Zilele trecute am aruncat o privire pe cheltuielile „produse”, din banii noştri, de dragii parlamentari. Am bulbucat ochii atunci când am văzut câţi bani se plătesc doar pentru cazarea lor în Bucureşti într-o singură lună – între 2.700 de lei şi chiar 9.305 lei – sau pentru transportul deputaţilor în teritoriu sau străinătate, care în unele cazuri ajunge să coste câteva mii de lei doar într-o singură lună, plus diurne de deplasare, fie că e vorba de Capitală ori în teritoriu. Sume mari sunt şi la facturile pentru telefonia mobilă, încât îţi vine să crezi că oamenii ăştia stau toată ziulica doar cu telefonul la urechi până iau foc. O altă cheltuială se mai produce şi cu „ţinerea” cabinetelor parlamentare – că deh!, alesul trebuie să mai vadă din când în când la faţă şi alegătorul – sume care se învârt în jurul a 10.000 de lei lunar. Cât revine într-adevăr cheltuielilor şi cât intră în buzunarele aleşilor, asta e o altă problemă, care oricum e acoperită de facturi şi alte hârţoage. Până acum doar ai noştri bistriţeni au cheltuit din bani publici peste 120.000 de euro în patru luni. Iar până la sfârşitul anului mai este cale lungă, darămite până la sfârşit de mandat. Suma asta este calculată la patru aleşi, fără a-i mai lua în calcul şi pe cei doi senatori. Te apucă rău ameţeala dacă te gândeşti câţi sunt de toţi în Parlament, având în vedere că, totuşi, trăim în România, iar nivelul de trai este la pământ. În realitate, nu pe hârtie.
Numai de aici se poate trage o concluzie, aceea că economia premierului este o mare gogomănie, iar pentru criză nu a găsit nicio modalitate de a reduce într-adevăr din cheltuieli. Ele au rămas aceleaşi, la nivel înalt, doar banii care se adună în vistierie nu prea mai există.
Aşa că nu mă mai mir că un simplu consilier al preşedintelui CJ, care se apropie destul de bine din punct de vedere al banilor primiţi „neto” cu ai unui deputat s-a pretat, legal, să obţină încă aproape două sute de lei în plus la bugetul familiei. Legea într-adevăr îi permite, dar mă întreb cum stăm atunci cu moralitatea, atâta timp cât urlăm că suntem în criză, iar unii nu mai au ce pune pe masă. Dacă ar fi avut consilierul un salariu de mizerie de câteva sute de lei amărâte, poate, poate l-aş mai fi înţeles. Dar oricum legea e strâmbă, pentru că nu e normal ca atunci când ai un loc de muncă să mai „fentezi” statul de câţiva lei, doar pentru că nu ai împlinit un an de şomaj. Adunaţi la nivel naţional, banii ăştia fac o oarecare sumă care poate merge în altă parte, unde este nevoie de ei, sau chiar mărite indemnizaţiile de şomaj pentru cei care nu au deloc un loc de muncă.

Liana Mureşan

1 COMENTARIU

  1. W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE INGRIJIRE PERSONALA SI ARTICOLE DE BARBIERIT MODELAT, ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.