Curtea de Apel București urmează să judece luni, 30 decembrie, contestația formulată de Călin Georgescu împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind repetarea alegerilor prezidențiale.

Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, ședința este programată la ora 14.00.Pe data de 24 decembrie, Curtea de Apel București a modificat termenul de judecată, stabilit inițial pentru 13 ianuarie 2025, ora 11.00, fiind devansat pentru 30 decembrie 2024, ora 14.00.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 16 decembrie că nu are competența de a soluționa contestația depusă de Călin Georgescu privind reluarea alegerilor prezidențiale, astfel că cererea acestuia a fost trimisă spre judecare la Curtea de Apel București.

„Respinge excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi intimaţii Serviciul Român de Informaţii şi Statul Major al Apărării prin şeful Statului Major al Apărării, ca nefondată.

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precizată, completată şi formulată de reclamanţii Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept şi Georgescu Călin, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral Central, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful Statului Major al Apărării, Guvernul României prin Prim-Ministru, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională a României, Serviciul Român de Informaţii, Preşedintele României, Klaus Iohannis, reprezentat de Administraţia Prezidenţială, şi Lasconi Elena – Valerica, privind anularea Deciziilor Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024, nr. 231D din 07.12.2024 şi nr. 232D din 07.12.2024 şi obligarea Guvernului României la emiterea unei noi hotărâri de Guvern, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fără cale de atac”, se arăta în soluţia ÎCCJ.

Citește și: Câte infracțiuni au fost constatate și ce sancțiuni au fost aplicate de jandarmi, în luna decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.