CCR a respins, joi, după patru amânări, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului cu privire la Legea 90/2001, care îi interzice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare.
Avocatul Poporului a atacat, pe 5 ianuarie, la CCR, Legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului.
CCR a luat în dezbatere această excepţie de neconstituţionalitate, pentru prima dată, în 7 martie. Deşi judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate de fiecare dată, nu au reuşit să se pună de acord şi să tranşeze prin vot în favoarea uneia sau a alteia dintre soluţii, astfel încât speţa a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai.