Noii aleşi nu par să scape de vechile obiceiuri. Deşi criza financiară afectează tot mai mult ţara noastră, iar executivul a anunţat o serie de măsuri menite să reducă cheltuielile din bugetul de stat, parlamentarii par să ignore situaţia şi cer în continuare bani de cazare, în capitală, în condiţiile în care mulţi dintre ei au deja casă în Bucureşti.

Deşi acceptarea continuării vechilor obiceiuri creează o problemă majoră cetăţenilor, opinia acestora nu este luată în calcul, deoarece omului de rând îi este bine cu salariul minim pe economie. Dacă primesc ceva bani în plus parlamentarii, nici nu se observă, că oricum sun bani puşi pe făcut bani.
Dacă e să luăm în calcul declaraţiile de avere ale aleşilor, cel puţin o parte deţin locuinţe în Capitală.

Cum abilitează parlamentarii banii publici

Potrivit unor calcule efectuate de Institutul pentru Politici Publice (IPP), un parlamentar ne costă 24.273 lei/lună, adică circa 7.000 euro. În calcul au intrat indemnizaţii, cazarea în Bucureşti (hotel sau în alte spaţii cu chirie găsite de aleşi), sumele forfetare acordate pentru biroul de parlamentar, diurnele de deplasare la şedintele plenului sau în comisii, în circumscripţii, cazarea în circumscripţii, deplasările externe, convorbirile telefonice de pe mobil. Într-un studiu se mai arată şi diferenţele între deputaţi şi senatori, la sumele încasate. Astfel, cheltuielile asociate unui deputat sunt de 23.322 lei ceea ce înseamnă 6.750 euro, în timp ce banii alocaţi unui senator sunt în medie de 27.287 lei, respectiv 7.580 euro.

Ciudate sunt şi situaţiile în care parlamentarii cu reşedinţă în Bucureşti au primit bani pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate, în interes public… în circumscripţia Bucureşti. În plus, există destui parlamentari care au primit sume pentru cazare în judeţe în care au locuinţe sau chiar în care locuiesc, după adresa din cartea de identitate.

Solicitanţi cu conturi burduşite

Noii parlamentari se vor odihni la hoteluri de lux, plătite din bugetul statului, ale căror preţuri de cazare sunt extrem de costisitoare.

Peste 240 de senatori şi deputaţi au cerut conducerii Camerei din care fac parte cazare la hotel sau decontarea cazării în alte spaţii.
Peste 170 de “aleşi” au optat pentru hotel, ceea ce înseamnă că doar factura lunară pentru ca aceştia să stea în Capitală se apropie de 350.000 de euro.
La fel ca în legislatura trecută, printre cei care au optat pentru decontarea cazării în alte spaţii se numără şi parlamentari cu proprietăţi în Bucureşti.
La Camera Deputaţilor, la secretarul general Gheorghe Barbu s-au strâns peste o sută de cereri de cazare la unul dintre hotelurile de patru stele contractate, în schimb ce alţi 66 de deputaţi au optat pentru decontarea cazării în alte spaţii.
În schimb la Senat, 74 de “aleşi” au preferat să locuiască la hotel, iar 12 au făcut cerere pentru decontare, printre aceştia se numără pesediştii Petre Daea, Alexandru Mazăre şi Şerban Valeca, pedeliştii Dorel Jurcan şi Alexandru Pereş, liberalul Cezar Măgureanu şi udemeristul Fekete Szabo. Reiese că Parlamentul va plăti cazarea la hotel pentru mai mult de 170 de senatori şi deputaţi, ceea ce înseamnă, circa 46.000 de lei pe noapte, la un tarif de 268 de lei (fără TVA şi taxa hotelieră). Cum “aleşilor” li se plăteşte cazarea pentru şapte zile pe săptămână, chiar dacă două zile sunt dedicate, teoretic, activităţii în circumscripţiile în care au fost aleşi, rezultă cheltuieli de aproape 1,4 milioane de lei pe lună, echivalentul a aproximativ 350.000 de euro. La suma respectivă, se mai adaugă cea provenită din decontarea cazării în alte spaţii.
Potrivit Statutului senatorilor şi deputaţilor, parlamentarilor care nu au domiciliu, nu proprietăţi, în Bucureşti li se acordă, pe noapte, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, 70% din tariful minim practicat de unităţile hoteliere. Suma acordată în acest fel, în legislatura trecută, a fost de 2.500 de lei pe lună, iar cel mai probabil ea va fi supusă actualizării.
Suma totală pe o lună de zile, alocată cazării parlamentarilor atinge aproape 400.000 de euro, 350.000 de euro proveniţi din cazarea hotelieră, la care se adaugă aprozimativ 40.000 de euro rezultaţi din decontări.

Cinstea politicienilor incontestabilă

Punctul culminant este generat de faptul că cei mai mulţi dintre cei care au solicitat cazare au situaţii materiale prospere, în timp ce unii au posedat sau posedă proprietăţi în Bucureşti. Sub nicio formă acest lucru nu îi îndeamnă pe “aleşi” să renunţe la sumele alocate pentru cazarea acestora şi să îndrepte sumele spre acte caritabile.
În prima categorie, cea a “aleşilor” cu averi consistente, se găseşte senatorul PD-L Sorina Plăcintă, care împreună cu soţul său deţin două terenuri şi trei case în Focşani, precum şi o vilă în Elveţia, bijuterii, tablouri şi mobilier în valoare de 80.000 de euro, iar dividendele încasate anul trecut s-au cifrat la peste 2,7 milioane de lei. În aceeaşi categorie intră senatorul PNL Tiberiu Prodan, posesorul a şapte terenuri, dintre care cinci agricole şi două intravilane, aflate în judeţele Suceava şi Neamţ, a trei case şi al unui apartament în Suceava, dar şi senatorul Liviu Titus Paşca, proprietarul a două apartamente, al unei case şi al patru spaţii comerciale, majoritatea în Baia Mare.

De asemenea şi senatorul PDL Orest Onofrei care dovedeşte o situaţie materială favorabilă, acesta fiind posesor a şase terenuri, două case în Suceava şi Cluj Napoca şi o casă de vacanţă. Nici senatorul PSD Ion Rotaru nu stă deloc rău la capitolul avere: cinci terenuri, un apartament, patru case şi un spaţiu comercial în Brăila. Un caz interesant este cel al senatorului PD-L Vasile Pintilie, care solicită cazare la hotel, în condiţiile în care pe 11 decembrie 2008 şi-a donat apartamentul deţinut în Bucureşti, unui membru al familiei. La fel a procedat şi social-democratul Trifon Belacurencu, care dupa câştigarea mandatului, în decembrie 2008, i-a donat fiului său apartamentul de două camere deţinut în Bucureşti. Senatorul PSD Adrian Tutuianu, la rândul său se numără printre solicitanţii de cazare la hotel deşi, potrivit propriei declaraţii, are semnat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un apartament în Capitală de 87 mp, pentru care a plătit un avans de 46.500 de euro.
Exemplele de la Senat vin însă în completarea celor de la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care şi pe lista solicitanţilor-deputaţi au fost găsiţi “aleşi” cu proprietăţi în Bucureşti. Putem vorbi despre democrat-liberalul Eugen Bădălan, de fostul ministru liberal Eugen Nicolaescu şi de social-democratul Valeriu Zgonea. Primul, fost şef al Statului Major, deţine un apartament de 121 mp în Bucureşti, încă din 1999. Al doilea, ex-ministrul Sănătăţii, este proprietarul unui apartament în Capitală, dar cumpărat pe numele unei alte persoane. Zgonea, aflat la cel de-al treilea mandat, deţine, din 2002, un apartament în capitală.
Este greu de înţeles, având în vedere bunurile materiale aflate în posesia parlamentarilor în cauză, solicitarea sumelor respective de bani din bugetul statului pentru cazare şi alte activităţi prestate în folos public, majoritatea solicitanţilor sunt deţinătorii unor averi importante, formate din case, terenuri, maşini, bijuterii şi conturi în euro.
În aceste cazuri nu mai putem vorbi de criza economică care afectează România, putem vorbi doar de o criză economică care afectează tot mai mult doar unele clase sociale ale ţării noastre.

Bistriţenii au ales hotelul

Cinci din cei şase parlamentari bistriţeni au optat să se cazaze în regim hotelier pe perioada sesiunilor parlamentare.

Astfel, deputaţii Ioan Nelu-Botiş (PD-L), Ioan Ţintean (PNL) şi Emil Radu Moldovan (PSD), şi senatorii Ioan Sbîrciu (PD-L) şi Dan Prunea (PSD) se vor caza la Hotel Bucureşti. În ceea ce-l priveşte pe deputatul Ioan Oltean, liderul PD-L BN, acesta va locui într-unul din apartamentele sale din Bucureşti, fără a încasa bani de la stat pentru chirie, el fiind proprietarul a trei apartamente în Capitală. Dealtfel, Oltean a returnat anul trecut banii primiţi pentru chirie de la stat începând cu anul 1998. Suma totală returnată de liderul bistriţean este de peste 700 de milioane de lei vechi. Aceasta după ce jurnaliştii au descoperit, în toamna anului 2007, faptul că 23 de parlamentari care aveau apartamente proprietate personală în Bucureşti au încasat de-a lungul anilor bani alocaţi pentru chirie de la stat.

Delia Hriţuleac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.