În anul 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 5565  persoane, dintre care 2630 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2200 au peste 45 de ani, 818 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1033 au între 25 și 35 de ani, iar 1514 sunt tineri sub 25 de ani .

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1987 provin din mediul urban, iar 3578 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (2067), urmate de cele cu studii gimnaziale (1787). Numărul celor cu studii profesionale este de 1103, cei cu studii superioare sunt în număr de 348, iar cei cu studii primare sunt în număr de 260.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 4597 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în cursul anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 9357 persoane.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.