Dupa istorica întâlnire de la Bucuresti, bocitoarele de serviciu au început sa estimeze, cu mare regret, cât ne-a costat summit-ul. Nu numai unii ziaristi au facut declaratii stupefiante, dar si domnul Mircea Geoana. S-a declarat extrem de afectat de nereusita Statelor Unite de a acorda MAP-ul Ucrainei si Georgiei, si a încercat sa argumenteze cât afecteaza acest lucru România.
Din prognozele ce le-am facut, într-un articol precedent, s-au realizat partial: extinderea NATO, prin includerea a doua state riverane Marii Adriatice, Croatia si Albania, iar statutul Ucrainei si Georgiei va fi reanalizat în luna decembrie a acestui an; în plus, Alianta si-a exprimat interesul pentru Marea Neagra, tema draga Presedintelui Basescu. „Unchiul Sam”, adica Presedintele Bush jr. a promis un ajutor de 10 milioane de dolari pentru proiecte economice, ce se vor desfasura în aceasta zona. Emblematica a fost conferinta de presa de la Neptun, când presedintii român si american au avut drept fundal Marea Neagra. De asemenea, o veste buna, este hotarârea de a extinde scutul anti-racheta, într-o maniera care sa includa si teritoriul României. Într-o încercare de sinteza, putem considera ca întâlnirea a fost o reusita, daca tinem seama si de faptul ca accentuarea colaborarii în Afganistan, pe toate planurile, a întrunit consensul statelor, iar Franta, dupa zeci de ani, se reintegreaza în structurile militare.
Desigur, situatia fostelor republici sovietice nu este simpla, tinând seama si de pozitia Federatiei Ruse. Îndraznesc sa spun ca, în privinta deciziei luate la summit, nu pozitia lui Putin a fost hotarâtoare, cât atitudinea Frantei si Germaniei, dar în primul rând problemele interne din aceste state. Populatia Ucrainei, inclusiv multi ucrainieni, este mai apropiata de Maica Rusie decât de Occident, iar Georgia are doua regiuni separatiste, Abhazia si Osetia de Sud, locuite de o populatie majoritar musulmana.
O surpriza însa a constituit-o neinvitarea FYROM, (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, cum este denumita în documentele ONU). Pozitia Greciei era de mult cunoscuta, dar Presedintele Bush, cu o zi înainte ca Grecia sa-si exercite dreptul de veto, într-un discurs tinut la palatul CEC, dadea ca sigura extinderea NATO si cu privire la aceasta tara. Domnul Basescu spunea, într-o conferinta de presa, ca Grecia pe „buna dreptate” a perseverat în refuzul de a fi acceptata Macedonia. Mi se pare ca aprecierea lui Basescu este cel putin exagerata. Încerc un exercitiu de imaginatie: cum ar fi ca România sa se opuna aderarii Republicii Moldova la UE, numai pentru ca aceasta tara poarta acelasi nume ca provincia noastra dintre Carpati si Prut.
Doamna Rodica Culcer vorbea în „22” de „istericalele macedonienilor” la aflarea vestii ca nu sunt primiti, dar reactia lor mi se pare îndreptatita. Nu exista pericolul ca Macedonia sa formuleze pretentii teritoriale fata de Grecia, ci banuiesc ca aceasta din urma are intentii dubioase fata de vecina sa. Republica Macedonia este o zona saraca a balcanilor, având o populatie slava-ortodoxa, dar si o masiva minoritate albaneza. În timpul celui de-al doilea razboi mondial, o mare parte a ei a fost ocupata de Bulgaria, aliata Germaniei. Din aceasta cauza, nici relatiile dintre Bulgaria si Iugoslavia nu au fost prea bune în timpul cât cele doua tari erau conduse de Jivcov si Tito. Bulgarii spuneau ca nu exista limba macedoniana, deoarce aceasta ar fi, în realitate, un dialect al limbii bulgare. România a fost de partea Macedoniei. Editura Univers, înainte de 1989, a publicat constant carti traduse din „limba macedoniana”. Apropo de dispute lingvistice, cum nu poti sa-i obligi pe austrieci sa-si spuna germani, chiar daca au aceeasi limba, nu se poate refuza macedonienilor dreptul la identitate nationala, pe care sa si-o defineasca asa cum doresc.
Cred ca, totusi, ratiunea va triumfa si se va gasi o solutie de compromis care sa permita accesul Macedoniei în NATO si UE. Altminteri, sintagma romana „teme-te de greci si când îti fac daruri” se va confirma din nou.
11.04.2008
Arian Man
