Câteva sute de articole pirotehnice au fost confiscate luna aceasta de jandarmii din Bistrița-Năsăud, iar doi agenți economici care au comercializat astfel de produse fără a deține autorizație au fost dați pe mâna polițiștilor și sunt cercetați. Totodată, au fost constatate 14 infracțiuni, printre care și atragerea unor persoane de sex opus cu scopul întreținerii de raporturi sexuale pentru obținerea de foloase materiale.

„Minivacanța care tocmai s-a încheiat s-a desfășurat fără probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice, iar pe această cale mulțumim bistrițenilor care au înțeles să respecte normele de conviețuire socială la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, având în vedere controalele executate pe linia comercializării articolelor pirotehnice, pe parcursul acestei luni au fost depistați doi agenți economici care comercializau materiale pirotehnice fără a deține autorizație în acest sens. Astfel, au fost întocmite actele de sesizare pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.

Jandarmii au ridicat în vederea confiscării cele aproape 300 articole pirotehnice iar împreună cu actele de sesizare, au fost predate către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în vederea continuării cercetărilor.

„Astfel de acțiuni cât și activități preventive pe această linie, sunt organizate și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice.

Au fost constatate în total 14 infracțiuni atât pe timpul acțiunilor independente precum și în cooperare cu alte instituții.

De asemenea, în perioada de referință au fost constatate în total 54 de sancțiuni contravenționale, astfel: 32 de amenzi în valoare de 13.200 lei și 22 de avertismente scrise, cele mai multe sancțiuni fiind aplicate pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat și provocarea unor scandaluri. Au mai fost aplicate sancțiuni pentru tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, atragerea unor persoane de sex opus cu scopul întreținerii de raporturi sexuale pentru obținerea de foloase materiale, respectiv nesupravegherea animalelor”, .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.