Cazul lui Traian Ogâgău care a fost validat în funcția de primar înainte de a se pronunța defintiv instanța, rămâne nerezolvat, în coadă de pește. Din motivarea deciziei Tribunalului Bistrița-Năsăud la apelul formulat de PSD și ex-viceprimarul de Sîngeorz Băi – Virgil Dumitru, mingea este aruncată în curtea prefecturii bistrițene.
Nu este însă singura variantă, întrucât chiar a doua zi după ce condamnarea lui Traian Ogâgău a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, pentru sustragerea de la prelevarea de probe biologice, ex-vicele Dumitru a solicitat instanței de la Judecătoria Năsăud anularea renunțării la aplicarea pedepsei, în baza art. 581, ind 1 din Codul de Procedură Penală.
Respectivul articol de lege stipulează că:
(1) Anularea renunţării la aplicarea pedepsei se dispune, din oficiu sau la sesizarea procurorului, de instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce atrage anularea.
(2) Dacă constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 83 alin. (3) din Codul penal, instanţa, anulând renunţarea la aplicarea pedepsei, dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea cu privire la care se renunţase la aplicarea pedepsei, stabileşte pedeapsa pentru aceasta, aplicând apoi, după caz, dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(3) La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea cu privire la care se anulează renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa va avea în vedere exclusiv criteriile de individualizare şi circumstanţele din cauza în care s-a pronunţat iniţial soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei. Dispoziţiile art. 396 alin. (10) se aplică în mod corespunzător.
Alo, Parchetul Năsăud, acolo se doarme?
Așa cum se poate observa, cel care în mod normal ar trebui să sesizeze instanța este procurorul, însă aici, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, nimeni nu mișcă nimic pe acest palier. Deh, pandemia e de vină!
Partea proastă este alta, fiindcă Virgil Dumitru a sesizat și Parchetul năsăudean că ar fi cazul să facă o mișcare în cazul Ogâgău, însă sesizarea sângeorzanului a fost tratată ca o plângere penală și, motiv pentru care i-a fost restituită întrucât era „lipsă descriere faptă”. Adică Dumitru ar fi trebuit să le picteze procurorilor năsăudeni, ceea ce ei ar fi trebuit să facă din OFICIU, nu trași de mânecă.
Un prim termen în dosarul în care Dumitru a solicitat instanței de la Judecătoria Năsăud anularea renunțării la aplicarea pedepsei, a avut loc abia pe 17 noiembrie, deși inițial a fost stabilit pentru 3 noiembrie, adică la o zi după ce tribunalul s-ar fi pronunțat. Un nou termen în dosar a fost fixat de instanța năsăudeană pe 19 ianuarie, anul viitor.
Sentința de la Năsăud a rămas în picioare
Revenind la dosarul judecat la Tribunalul Bistrița-Năsăud cu privire la validarea/invalidarea lui Traian Ogâgău în funcția de primar, în care instanța a respins apelul formulat de Virgil Dumitru și PSD Bistrița-Năsăud, Gazeta de Bistrița vă prezintă motivarea hotărârii judecătorești.
Concret, tribunalul consideră că instanța de fond a judecat corect speța, în condițiile în care la dosar nu exista un cazier din care să reiasă că Traian Ogâgău era condamnat penal și, mai mult, să i se fi interzis dreptul de a fi ales într-o funcție publică. Practic în ochii judecătorilor, prima sentință, pronunțată în dosarul de conflict de interese de Judecătoria Năsăud, nu mai există, fiindcă a fost anulată de Curtea de Apel Cluj, iar anularea renunţării la aplicarea pedepsei nu a fost dispusă de vreo instanță. Într-un cuvânt, ne învârtim pe după șură pe principiul “nu eu că tu, nu tu că el, nu el că eu…”.
“În temeiul art. 532 alin. (2) C.proc.civ., întrucât nu s-a putut ataşa dosarul 3685/265/2018, instanţa a efectuat verificări în sistemul ECRIS şi a constat că prin Sentinţa Penală nr. 95/9 iulie 2020, Judecătoria Năsăud l-a condamnat pe inculpatul Ogâgău Traian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicată inculpatului, sens în care a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. De asemenea instanţa a constatat că în sarcina inculpatului nu au fost impuse pedepsele complementare şi accesorii prevăzute de art. 66 lit. a şi b raportat la art. 65 C.pen. ce privesc interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Sentinţa Penală 95/9 iulie 2020 a rămas definitivă întrucât prin Decizia Penală nr. 1135/A/2020, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului Ogâgău Traian.
Revenind la condiţia de eligibilitate prevăzută de art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, prima instanţa a constatat că numitului Ogâgău Traian nu i-a fost interzis prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, astfel încât această condiţie intrinsecă este îndeplinită.
În ceea ce priveşte susţinerile petentului Dumitru Virgil, precum şi a Partidului Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, care a intervenit în prezenta procedură necontencioasă, referitoare la anularea renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa a constatat că până la acest moment nu s-a dispus o astfel de soluţie faţă de numitul Ogâgău Traian, astfel încât condiţiile de eligibilitate analizate până în prezent rămân îndeplinite.
De altfel, solicitarea petentului Dumitru Virgil adresată instanţei, de anulare a renunţării la aplicarea pedepsei se va analiza în cadrul unui dosar penal format ca urmare a sesizării petentului, prezentul complet de judecată nefiind astfel învestit, în raport de obiectul cauzei şi natura materiei analizate, precum şi a înregistrării pe rolul Judecătoriei Năsăud, a două dosare distincte, unul civil şi unul penal, ca urmare a motivelor prezentate în cadrul sesizării depuse de petent. (…)
În dosarul penal nr. 3435/265/2018, prin Decizia penală nr. 696/2020 din 23.06.2020 a Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, instanţa de judecată a desfiinţat în întregime Sentinţa penală nr. 30 din 17.02.2020 a Judecătoriei Năsăud şi a dispus in ceea ce îl priveşte pe intimat soluţia renunţării la aplicarea pedepsei. Se remarcă faptul că în dosarul penal nr. 3436/265/2018 nu a fost condamnat, iar instanţa de judecată nu i-a interzis niciun drept, cum de altfel nici nu putea în mod legal din moment ce a soluţionat cauza prin renunţare la aplicarea pedepsei. De altfel din economia prevederilor art. 396 alin. 1, 2 şi 3 C. proc. pen. rezultă cu claritate faptul că renunţarea la aplicarea pedepsei şi condamnarea sunt soluţii distincte pe fondul procesului penal. Pe de altă parte, renunţarea la aplicarea pedepsei nu a fost niciodată anulată sau revocată prin vreo hotărârea judecătorească. Oricum, nici dacă ar fi fost cazul, efectul anulării renunţării la aplicarea pedepsei nu consta în desfiinţarea soluţiei definitive pronunţate de Curtea de Apel Cluj pe fondul cauzei şi în analizarea raportului juridic de drept procesual prin reconstituirea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, astfel cum au susţinut Virgil Dumitru şi PSD. (….)
În dosarul penal nr. 3685/265/2018, prin Sentinţa penală nr. 95/2020 din data de 09.07.2020 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 1135/2020 din data de 12.10.2020 a Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, intimatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, faţă de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, fără a-i fi interzise drepturile de a alege şi de a fi ales”, a arătat tribunalul în motivare.
Mingea, pasată în curtea Prefecturii
Referitor la prevederile art. 160 din O.U.G. 57/2019 instanța arată că, legiuitorul nu a prevăzut nicio competenţă funcţională pentru judecător de a dispune încetarea mandatului de primar sau invalidarea acestuia, ordinul de încetare fiind emis de prefect într-o procedură cu caracter administrativ.
“Chiar dacă ar face obiectul analizei în procedura de validare a mandatului, pe fond acestea nu ar fi aplicabile în ceea ce îl priveşte şi cu privire la mandatul de primar obţinut în urma alegerilor din data de 27.09.2020.
Din economia dispoziţiilor legale indicate rezultă, că în ipoteza condamnării, indiferent de modalitatea de executare, ceea ce încetează este mandatul in exerciţiu al primarului la acel moment şi nu eventuale mandate viitoare. De altfel, este şi firesc să fie aşa din moment ce încetarea operează de drept, iar ceea ce poate înceta de drept este doar un mandat în exerciţiu – în ceea ce-l priveşte, hotărârea din dosarul penal nr. 3685/265/2018 a rămas definitivă în data de 12.10.2020, dată la care intimatul exercita mandatul de primar aferent perioadei 2016 – 2020 pentru care nu expirase încă durata mandatului. Mai mult, pentru perioada 2020 – 2024, la acel moment, încă nu îi era validat mandatul şi nu depusese Jurământul, astfel încât este cert că nu se afla în exercitarea acestui mandat.
În egală măsură, hotărârea definitivă din dosarul penal nr. 3685/265/2018 şi-a produs deja efectele în planul dreptului administrativ cât timp prin Ordinul nr. 252 din data de 14.10.2020 al Prefectului Judeţului Bistriţa – Năsăud s-a constatat încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al intimatului aferent perioadei 2016 – 2020, începând cu data de 12.10.2020.
Având în vedere toate aceste considerente, hotărârea instanţei de fond este legală, temeinică şi judicios motivată. (…)”, se mai arată în document, fiind extrem de clar că mingea este pasată în curtea prefectului Stelian Dolha.
“Prevederile textului legal citat (n. r. – art. 160 din O.U.G. 57/2019) nu au nicio relevanţă în procedura de validare a mandatului primarului, ci doar în aceea de încetare a mandatului întrucât legiuitorul a conferit expres competenţă funcţională doar prefectului în procedura administrativă instituită”, se mai precizează în document.
În ceea ce dispozițiile art. 82 din codul penal care spune că, în cazul unei condamnări ulterioare, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează, tribunalul arată că această prevedere legală “nu se poate aplica direct de către instanţa judecătorească sesizată cu solicitarea de (in)validare a mandatului primarului/consilierului local/judeţean în cadrul procedurii necontencioase speciale a (in)validării, ci doar într-un alt cadru procesual, specific procedurii în discuţie, penale”.
Contactat de Gazeta de Bistrița cu privire la această situație, prefectul Stelian Dolha a declarat că deocamdată așteaptă totuși lămurirea acesteia într-o instanță.
“Până acum nu am primit nimic de la vreo instanță care să arate că mandatului domnului Traian Ogâgău nu este valid sau că trebuie încetat. Știu că mai este un proces la Năsăud. Până acum am primit doar o cerere din partea unei persoane fizice care îmi cere să încetez mandatul lui Traian Ogâgău. Este vorba despre fostul viceprimar Virgil Dumitru. Eu nu pot înceta mandatul unui primar doar că așa îmi cere cineva, trebuie să am o bază legală clară și niște sentințe judecătorești”, a declarant pentru Gazeta de Bistrița, prefectul județului Bistrița-Năsăud.