O casă din cartierul RAAL al municipiului Bistrița a fost lovită de un trăsnet în timpul furtunii de miercuri seara și s-a făcut scrum, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
În urma incendiului, casa a ars în totalitate.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, casa nefiind locuită.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un trăsnet, precizează ISU Bistrița-Năsăud.