Casa de Insolvenţă Transilvania, filiala Bucureşti, a fost desemnată să se ocupe de insolvenţa a două societăţi comerciale, ÎNTREPRINDEREA CONSTRUCŢII INSTALAŢII MONTAJE SA Ploieşti şi Urban Electric, ambele firme aflându-se sub ”umbrela” Urban. Potrivit documentelor de la dosar, suma totală a debitelor este aproximativ 20 de milioane de lei, în situaţia în care numai pe anul fiscal 2015 datoriile sunt însumate la aproape 60 de milioane de lei! Firmele sunt implicate şi într-un dosar penal în care sunt menţionaţi un senator PSD şi unul dintre patroni.

 

Casa de Insolvenţă Transilvania, filiala Bucureşti, se ocupă de insolvenţa a două firme, ÎNTREPRINDEREA CONSTRUCŢII INSTALAŢII MONTAJE SA Ploieşti şi Urban Electric SRL, companii patronate de Valentina Harpău şi de Mihail Stefănescu.

Interesant este faptul că, dacă dosarul a fost înregistrat la începutul lunii februarie la Tribunalul Prahova, iar după câteva zile de la înregistrare a fost desemnată Casa de Insolvenţă Transilvania să se ocupe de proceduri, până acum nu a fost publicată notificarea începerii acestei proceduri, chiar dacă, la sfârşitul lunii trecute instanţa a amânat prezentarea raportului prelimina care a dus la insolvenţă. ”Admite cererea formulată de administratorul judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL. În baza art.97 alin.1 din Legea nr.85/2014, dispune prelungirea termenului pentru întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului cu încă 40 de zile, astfel cum a fost stabilit prin încheierea din data de 14.02.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.788/105/2017, pentru data de 05.05.2017”, arată instanţa prahoveană.

Mai mult, la dosar au fost depuse o serie de documente referitoare la cuantumul datoriilor. La SC Urban Electric se prezintă că totalul debitelor este de 20.277.904,21 lei, în situaţia în care potrivit bilanţului aferent anului fiscal 2015, totalul datoriilor este de aproape 60 de milioane de lei. Spre exemplu, numai UNICREDIT BANK SA solicită de la această firmă 9.545.042,18 de lei şi 2.813.780 de euro.

În cazul celeilalte firme, ÎNTREPRINDEREA CONSTRUCŢII INSTALAŢII MONTAJE SA, sunt menţionate datorii de 12.181.427,07 de lei, în timp ce potrivit anului fiscal 2015 suma totală a datoriilor a fost de aproape 50 de milioane de lei. Şi la această firmă, doar UNICREDIT BANK SA cere returnarea a 10.575.058,27 de lei şi 2.620.799,54 de euro.

„Debitele menționate de dumneavoastră sunt indicate în dosarele de insolvență de reprezentanții celor două societăți. Aceste date vor fi analizate de administratorul judiciar și comparate cu cele ce rezultă din declarațiile creditorilor. În urma acestei analize amănunțite a fiecărui debit, orice fel de eventuală discrepanță va fi clarificată”, au declarat reprezentanții CITR.

„Notificarea privitoare la deschiderea insolvenței va fi publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență imediat ce instanța se va pronunța cu privire la cererea de prelungire a termenelor procedurale. Această cerere a fost formulată de administratorul judiciar ca urmare a faptului ca au fost identificate inadvertențe cu privire la adresele creditorilor indicate de debitori ”, adaugă reprezentanții CITR.

 

Senator ”bogat” în evaziune fiscală

Aceste două firme sunt implicate, alături de senatorul PSD Radu Oprea şi de unul dintre acţionarii şi administratorii de la Urban electric, STEFANESCU MIHAIL, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Trebuie menţionat că senatorul PSD este şi şeful Comisiei pentru dezvoltare şi strategie economică din cadrul Parlamentului României!

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Oprea şi Mihail Ştefănescu, administratori ai firmelor Urban Electric şi ICIM, au ajutat societăţile comerciale M. SRL şi SSWA SRL, precum şi pe reprezentanţii legali sau de fapt ai acestora să deruleze şi să înregistreze operaţiuni comerciale nereale, prin punerea la dispoziţie de contracte de prestări servicii şi lucrări fictive şi emiterea de facturi, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale fictive.

„Totodată, inculpaţii Oprea Radu Ştefan (până în momentul începerii mandatului de senator) şi Ştefănescu Mihail, în aceleaşi calităţi, au dispus şi dirijat transferul de sume de bani, cunoscând că ele provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, rezultat al încheierii unor contracte de lucrări şi prestări servicii care au permis înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale fictive, sume transferate din conturile societăţilor comerciale pe care le administrau în conturile unor societăţi cu comportament cu comportament tip «fantomă» cu care doar au simulat operaţiuni comerciale, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

 

Jonglerii cu evaziunea fiscală

Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor, că în perioada aprilie – noiembrie 2012, SC Urban Electric SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv o factură emisă de SC M.C. SRL Ploieşti, în valoare de 228.740 de lei şi alte patru facturi emise de SC SSWA SRL Ploieşti, în valoare 357.422 de lei.

Şi societatea ICIM SA Ploieşti, în perioada iulie 2010 – noiembrie 2012, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv o factură emisă de SC G.C.E. SRL, în valoare de 51.383 de lei, o altă factură emisă de SC B. SRL, în valoare de 666.834 lei şi opt facturi emise de SC SSWA SRL, în valoare de 270.834 lei, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Tot firma ICIM Ploieşti, în perioada septembrie 2009 – noiembrie 2012, ar fi achitat, prin zece bilete şi nouă ordine de plată diferite, sume către societăţi comerciale de tip „fantomă”, toate reprezentând transferuri bancare, „cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, susţin procurorii.

„Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 2011 – 2013, societăţile comerciale SC MC SRL Ploieşti, SC SSWA SRL Ploieşti şi altele, administrate în fapt şi în drept de alte persoane, au simulat operaţiuni comerciale cu mai multe societăţi solvabile, printre care şi inculpatele SC ICIM SA şi SC Urban Electric SRL, administrate de inculpaţii Oprea Radu Ştefan şi Ştefănescu Mihail, în scopul evazionării bugetului de stat şi disimulării rezultatului ilicit pentru albire al produsului infracţiunii mijloc, interpunând în schema infracţională mai multe societăţi comerciale tip «fantomă», administrate în fapt de cetăţeni sârbi şi eleni, cu ajutorul cărora sumele de bani au fost transferate de la una la alta, «în cascadă», în scopul albirii lor succesive”, potrivit rechizitoriului.


Prejudiciu de 35 de milioane de euro rămas în aer

În septembrie 2014, sediile unor firme care fac parte din grupul Urban, grup de firme care se ocupă în principal cu construcţii şi al cărui cofondator este senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al judeţului Prahova, au fost percheziţionate.

Surse judiciare arătau atunci că dosarul ar avea legătură cu cel de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro în care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu a fost trimis în judecată, alături de peste 20 de persoane, administratori de firme şi apropiaţi ai conducerii PSD Prahova, dar şi persoane juridice, respectiv firme care au contracte cu autorităţile locale din Prahova.


Şi şefii CITR au legătură cu penalul

Potrivit unei ordonanţe emise de DIICOT Structura Centrală, o parte din şefii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), Cionca Andrei Valentin, Cionca Anghelof Andreea Lăcrămioara, Luca Oana Ionela, Lotrean Radu Lucian şi Godâncă Herlea Vasile, sunt urmăriţi penal într-un dosar instrumentat de procurorul George Nica. Alături de ei mai sunt vizaţi şi alţi oameni de afaceri din Cluj Napoca, cum ar fi  Ioan Brisc, care este şi cadru universitar în cadrul Universităţii Avram Iancu Cluj Napoca, care au calitatea de suspecţi în dosar. Procurorii au cerut de la mai multe firme care au fost în insolvenţă, iar de procedură s-a ocupat CITR, documente de evidenţă financiar-contabilă din care reiese o serie de decizii luate de reprezentanţii CITR. Infracţiunile vizate în dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, etc.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.