![accident caruta](https://gazetadebistrita.ro/wp-content/uploads/2025/02/accident-caruta.jpg)
Un tânăr din Budești, care conducea o căruță, a ajuns sâmbătă seara la spital, după ce a fost implicat un accident rutier pe DJ 172E, la intersecția drumurilor dintre localitățile Matei, Corvinesti și Lechința. Polițiștii au descoperit că acesta era beat criță.
La locul accidentului a intervenit un echipaj de descarcerare pentru măsuri specifice și două echipaje SMURD, precum și polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud
„Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 25 de ani din Budești, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Matei spre Lechința, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus, pe aceeași direcție, de un tânăr de 20 de ani din Budești.
Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 20 de ani care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Potrivit sursei citate, atât conducătorul auto, cât și cel al atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului și de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 20 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.