La data de 03.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată (15 acte materiale), introducere în țară de droguri de risc, introducerea în țară de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente și livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc, fără drept.
S-a reținut că, în cursul lunii iulie 2022, inculpatul împreună cu alți șapte inculpați, arestați preventiv în această cauză, au constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii și vânzării în România de droguri de risc provenite din Spania.
Astfel, în data de 1.09.2023, a ajutat la introducerea în țară a unei cantități de substanțe dopante cu grad mare de risc, disimulate într-un colet, respectiv 200 de fiole a câte 1 ml lichid conținând o componentă activă de testosteron și 9.999 de comprimate care conțin ca substanță activă oxandrolone, a ridicat de la firma de curierat și a transportat coletul ce conținea substanțele dopante, în scopul comercializării.
De asemenea, în urma punerii în aplicare a 10 mandate de percheziție, au fost identificate și ridicate cantități de droguri de risc, mai multe terminale mobile, precum și un autoturism de lux în valoare de peste 120.000 euro.
Totodată, în luna martie 2023, inculpatul a ajutat la introducerea în țară a cantității de aproximativ 30 kilograme canabis, iar în perioada iulie 2022 – martie 2023, la 15 date diferite, a primit de la unul dintre inculpați, cantități de droguri de risc ( canabis) în scopul comercializării.
La data de 03.09, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, serviciilor de combatere a criminalității organizate Maramureș, Giurgiu, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu.
Suportul de specialitate a fost asigurat Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Citeste și :