Începând cu data de 1 septembrie 2015, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani care au intrat în posesia lui.
Asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CNAS la adresa https://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidenţa cărora se află pentru verificare şi, după caz, eliberarea cardului de sănătate, precizează CNAS.
Asiguraţii cărora până la această data nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.
Asiguraţii care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servcii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate, vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate 3 luni. Adeverinţa nu trebuie să rămâna la furnizorul de servcii medicale, ea va fi prezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.
Pentru asiguratii care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceaştia vor primi cardul naţional de sănătate prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.
„Așa cum probabil ați văzut, Casa Națională a emis niște comunicate, prin care anunță că de la 1 septembrie singurul document în baza căruia se pot solicita servicii medicale și se fac decontări în sistemul de sănătate, este cardul național de sănătate.Asta înseamnă că o dată cu luna august se încheie perioada de tranziție, de acomodare atât a asiguraților, cât și a furnizorilor cu noul sistemde acces la serviciile medicale cât și de decontare și că de la 1 septembrie, asigurații cărora li s-a emis cardul de sănătate și care l-au primitnu pot beneficia de servicii medicale sau medicamente decât dacă prezintă cardul de sănătate. Există câteva situații în care nu se va cere și nu se va prezenta cardul de sănătate. Minorii nu beneficiază de card de sănătate, ei sunt asigurați prin efectul de lege și serviciile acordate acestora sunt în sistem clasic. Apoi sunt persoanele care nu au primit carduri sau nu li s-au emis carduri, este vorba în mare parte despre cei care între timp au devenit majori s-au persoane care nu au fost asigurate și au intrat de curând în sistem ca asigurați. Aceștia vor beneficia de servicii medicale, în continuare în baza adeverințelor eliberate de Casele de Sănătate, adeverința clasică valabilă pe trei luni, care se reînoiește până când va rpimi cardul de sănătate „, a precizat preşedinte CJAS BN, Camelia Ilișuan.
Până în prezent au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 de carduri tipărite după data de 1 mai 2015 (63.000 carduri duplicat şi 247.000 pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat)
Aproximativ 600.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfârşitul anului.
În prezent, la casele de asigurări de sănatate se afla în jur de 300.000 carduri care aşteaptă să fie ridicate de către asiguraţi.
Numărul serviciilor validate cu cardul de sănătate a depăşit încă din luna mai numărul serviciilor acordate în vechiul sistem de validare.
Peste 8,7 milioane de carduri au fost activate în sistem. Activarea cardului de sănătate se realizează atunci când asiguratul solicită un serviciu medical.