Punct final în dosarul celor doi cărăuși de droguri, Marian Mihai Bozbici și Lenuț Dragotă. Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au menținut pedeapsa aplicată lui Bozbici, de 4 ani și 11 luni de închisoare cu executare, dar i-au majorat-o lui Dragotă, de la 3 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Mihai Marian Bozbici și Lenuț Dragotă au fost agățați de polițiștii de la Crimă organizată și procurorii DIICOT pe 4 februarie 2020, când cel de-al doilea a fost interceptat în localitatea Dumitra, într-un microbuz, în timp ce se îndrepta spre Năsăud. Dragotă avea în bagajele sale peste 17 kg de cannabis. Bozbici a fost prins în Năsăud, în timp ce îl aștepta pe Dragotă, de la care ar fi trebuit să preia drogurile.

Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj pe data de 8 octombrie, după doar două termene în dosar.

În apel, Bozbici a cerut instanței achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, dar și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la introducere în țara de droguri de risc. În subsidiar, bărbatul a solicitat reținerea cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000, respective faptul că a formulat un denunț împotriva unei alte persoane care ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost atacată însă și de procurorii DIICOT, care au cerut 7 ani de închisoare pentru Bozbici și 5 ani de închisoare pentru Dragotă.

Filați pas cu pas

Bozbici și Dragotă erau filați de prin ianuarie 2020 de polițiștii de la SCCO care au aflat că acesta urma să aducă în țară, din Spania, o cantitate importantă de cannabis.

Pe 2 februarie 2020, oamenii legii au aflat că Bozbici urma să expedieze un colet care să conțină cantități mari de droguri, bineînțeles ascunse într-un bagaj, marfă care urma să ajungă două zile mai târziu în Bistrița.

Cei doi au plecat din Spania spre România separat, Bozbici cu avionul, iar Dragotă cu autocarul, acesta din urmă fiind însoțit de cumnatul său, H.H., care se pare că nu este străin de traficul de droguri. H.H. a fost turnat de Bozbici procurorilor, care au deschis un alt dosar penal in rem pentru a verifica dacă cele arătate în denunț se verifică.

“În după masa zilei de 26 ianuarie 2020, cei doi au ajuns împreună pe teritoriul Spaniei cu un autovehicul condus de inculpatul Dragotă Lenuț, și apoi au demarat demersurile pentru achiziționarea unei cantități de cannabis în vederea comercializării acesteia pe teritoriul României.

În aceste sens, inculpatul Dragotă Lenuț a luat legătura cu o persoană aflată în Spania, vorbitor de limbă română, numit N. R. (după modul în care contactul a fost salvat în aplicația Whatsapp instalată pe telefonul inculpatului Dragotă Lenuț), cu care a purtat mai multe discuții despre procurarea drogurilor. Acest N. R. urma să faciliteze, prin intermediul unui anume «R.», cumpărarea de către cei doi inculpați a unei cantități de drog de la un anume «neamț» sau «francez». N. R. îi atrage atenția inculpatului Dragotă Lenuț că trebuie să fie precaut, deoarece un anume Tomoroga (n. r. – Andrei Tomoroga, săltat de mascați pe 25 ianuarie 2020) «a fost luat acuma în Bistrița» (condamnat definitiv într-o speță similară).

În data de 27 ianuarie N. R. poartă mai multe discuții cu acest R., iar acesta din urmă îi atrage atenția lui N. R. că urmează să trateze cu el, deoarece în prietenul lui N. R. nu are încredere (cu referire la inculpatul Dragotă Lenuț).

La 28 ianuarie N. R. a facilitat o întâlnire a inculpaților cu «neamțul», ocazie cu care i-au fost prezentate fotografiile digitale ale unor autovehicule aparținând inculpatului Bozbici Mihai Marian (Audi, BMW și Mitsubishi). A doua zi, 29 ianuarie, inculpatul Dragotă Lenuț îi transmite lui N. R. că va avea nevoie pe vineri (31 ianuarie) de o cantitate mare de droguri (15), iar N. R. îi comunică că va avea nevoie și de datele autovehiculelor, deoarece furnizorul drogurilor ar fi dispus să facă schimb, droguri contra autovehicule.

În data de 30 ianuarie Bozbici Mihai Marian îi cere soției sale, B. R., să facă poze după actele autovehiculelor, iar a doua, zi, 31 ianuarie, inculpații și N. R. s-au întâlnit cu «neamțul».

În cele din urmă, la 1 februarie inculpații au achiziționat cantitatea de 17,22 kilograme de cannabis, prin intermediul lui N. R. și R., de la «neamț» sau de la altă persoană, le-au ambalat apoi, iar inculpatul Bozbici Mihai Marian s-a deplasat la Valencia, de unde a luat avionul spre România. Înainte de asta, a sunat la telefonul societății de transport XX, administrată de unchiul său, martorul Ș. G., și l-a rugat pe martorul I. I. I., șofer în cadrul societății, să-i ducă doi oameni în România, de la Roquetas de Mar.

În dimineața zilei de 2 februarie, inculpatul Dragotă Lenuț, având asupra sa o sacoșă voluminoasă, însoțit de numitul H. H., cumnatul său, s-a prezentat la locul de îmbarcare și i-a comunicat martorului I. I. I. că are două rezervări făcute din ziua precedentă, iar după ce șoferul a etichetat sacoșa cu numele inculpatului, a introdus sacoșa în spațiul anume destinat din spate microbuzului, după care au plecat spre Valencia. În Valencia călătorii și bagajele acestora au fost transferați în autocarul societății YY Bistrița, partenerul XX, care a pornit apoi spre România”, se arată în documentul Curții de Apel Cluj.

“Ceva nașpa… Îs după mine fraierii”

Numai că, în ziua în care ar fi trebuit să se întâlnească, pe 4 februarie, Bozbici își dă seama că este urmărit de polițiști, aspect pe care i-l comunică lui Dragotă, tocmai când acesta ajunse în Bistrița.

“Ajuns în Bistrița, (…), inculpatul Dragotă Lenuț poartă mai multe discuții telefonice cu inculpatul Bozbici Mihai Marian, acesta din urmă îi comunică că va întârzia deoarece a văzut «ceva nașpa», este urmărit de o mașină cu numere de Cluj în care se află 3 bărbați. (…)

La 10.40, inculpatul Dragotă îl apelează din nou pe inculpatul Bozbici, cerându-i să vină, însă inculpatul Bozbici îi răspunde: «Hai că vin. Mă, îs după mine fraierii…, lasă-mă un pic, că dau o tură și tăt unde mă duc io vin și ei», «păi stai să văd niște ștouri, poate nu vin după tine, că-s după mine, stai un pic, mai așteaptă două minute».

Puțin mai târziu, la 10.41, inculpatul Bozbici îi comunică inculpatului Dragotă că va lua un taxi «că o ieșât după mine din parcare, că erau tirați în parcare și acum am vinit», «cu mașână de Cluj», «o stat până am ieșât io șî acum o ieșât șî ei după mine, m-am întors înapoi și am intersectat cu ei». Îi mai spune inculpatul Bozbici acestuia «io îți spun frate un lucru, păi ascultă de mine, că io nu-s fraier, că-s după mine fraierii, băga-mi-aș…», «fă cumva și ia un taxiu sau zi-i la colegu care ăsta, să îl pună acolo în bus și să plecați de acolo neapărat…că îi nașpa». Inculpatul Dragotă îi cere să le trimită un taxi, însă inculpatul Bozbici îi comunică următoarele: «păi zi-i să sune de acolo de la birou repede acuma, că s-a dus fraierii încolo, să nu vină la la, la ăsta…vezi un pic, ăăă, vezi un pic dacă nu, să-l pună sus, să-l ducă de acolo».

La 10.45, inculpatul Bozbici îl sună din nou pe inculpatul Dragotă, pentru a se interesa dacă «oare l-o pus», sens în care inculpatul Dragotă îi comunică «am, am băgat-o în, am băgat-o microbuz…să ți le trimit la Năsăud atuncea…oi mere io cu el și pe ăsta, vii și îl iei pe el de aicea…pe cumnat-mio». Inculpatul Bozbici îi comunică că «să plimbă bă, după mine fraierii bă, îs după mine fraierii, uite acuma întorc iară, îs după mine, m-ai înțăles? Îs trei fraieri, crede-mă ce zâc», și «nu vrei să suni tu pe colegu ăla a tău, știi tu, care mi-ai dat număru să vină după tine el acolo și să îi… că io îi port pe aici, prin zonă, știi ce zâc?»”, se mai arată în document.

Evident, interceptările și drogurile găsite în timpul flagrantului nu au fost singurele probe, pe colete fiind găsite amprentele celor doi, aspect care a dovedit că ambii au participat la ambalarea mărfii, și ambii știau despre ce este “vorba în propoziție”.

Bozbici a încercat să se fofileze în speranța că va scăpa de brațul legii, în condițiile în care drogurile au fost găsite la Dragotă, nu la el. Doar că nu i-a putut duce de nas pe “fraieri” și nici pe judecători, nici pe cei de la Bistrița, dar nici pe cei ai Curții de Apel Cluj, care au respins apelul acestuia cu privire la achitarea pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri și complicitate la trafic de droguri.

A turnat și a scăpat de majorarea pedepsei

În schimb, magistrații clujeni au admis apelul lui Bozbici cu privire la reducerea pedepsei în condițiile în care a formulat un denunț.

În cauză inculpatul Bozbici Mihai Marian a formulat, în cursul urmăririi penale, un denunț înregistrat la DIICOT BTBN la 11 mai 2020, prin care sesiza organele de urmărire penală sub aspectul săvârșirii de către numitul H.H., cumnatul coinculpatului Dragotă Lenuț a unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, învederând faptul că numitul H.H. a fost cel care a finanțat operațiunea de cumpărare a drogurilor care a avut loc în seara zilei de 1 februarie, droguri care trebuiau să ajungă în Republica Moldova.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 143/2000, persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Reținerea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 presupune așadar existența unei persoane care să fi comis vreuna din infracțiunile prev. de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000; formularea de către acesta a unui denunț în timpul urmăririi penale; denunțul să aibă aptitudinea a facilita identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri, toate aceste condiții urmând a fi îndeplinite cumulativ.

În cauză nu se contestă îndeplinirea cerințelor legate de calitatea persoanei care a făcut denunțul sau de momentul procesual la care acesta a intervenit, obiectul disputei juridice constând în aptitudinea denunțului formulat de a facilita identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanei nominalizate, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni legate de droguri.

Sub aspectul acestei din urmă condiții, Ministerul Public a comunicat că în ceea ce privește persoana indicată în denunț, H. H., cauza a fost disjunsă prin rechizitoriu, urmărirea penală în cauza disjunsă desfășurându-se in rem.

Prin sentința penală atacată judecătorul fondului a respins solicitarea de reținere în favoarea inculpatului apelant a cauzei de reducere a pedepsei reținând că despre persoana denunțată se cunoștea încă de la data flagrantului (cu excepția numelui), iar, pe de altă parte, că prin formularea denunțului nu s-a facilitat tragerea la răspundere penală a acestuia întrucât probele administrate în cauză au infirmat orice implicare a numitului H. H. în săvârșirea faptelor sesizate, fiind criticat și momentul formulării denunțului.

În ceea ce privește momentul formulării denunțului, legea nu stabilește o altă limită temporală decât cea a finalizării urmăririi penale, limită în mod evident respectată în cauză câtă vreme denunțul a fost înregistrat la data de 11.05.2020, dată la care urmărirea penală în prezenta cauză se afla în plină desfășurare.

Sub aspectul facilitării identificării persoanei denunțate, Curtea reține că numele acestuia era cunoscut încă de la data de 04.02.2020 (…). Pe de altă parte, inculpatul Bozbici a dat detalii suplimentare despre numitul H. H., precizând că acesta este cumnatul coinculpatului Dragotă, fiind totodată evident din cuprinsul materialului de urmărire penală că până la data formulării denunțului, numitul H. H. nu a fost avut în vedere de organele de urmărire penală ca posibil participant la faptă. Prin urmare, se poate concluziona că este îndeplinită condiția facilitării identificării unei persoane care ar fi participat la comiterea unor infracțiuni legate de droguri.

Referitor la condiția facilitării tragerii la răspundere penală, deși prin concluziile scrise depuse de Ministerul Public și însușite de instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a susținut caracterul pur formal al denunțului (prin aceea că inculpatul Bozbici ar fi urmărit plasarea vinovăției pentru comiterea faptelor sesizate în sarcina persoanei denunțate), nu se poate omite din vedere că organele de urmărire penală sesizate cu denunțul astfel formulat, având la dispoziție toate probele cauzei pendinte, nu au procedat până la acest moment la soluționarea cauzei disjunse prin pronunțarea unei eventuale soluții de clasare, cercetările efectuându-se în continuare cu urmărirea penală începută in rem. În aceste condiții, nu se poate conchide că denunțul formulat nu are aptitudinea de a facilita eventuala tragere la răspundere penală a numitului H. H. ca posibil participant la faptele deduse judecății.

În acest sens, instanța de control judiciar subliniază că, în acest cadru procesual, nu este chemată a face analiza temeiniciei acuzațiilor aduse numitului H. H. prin denunțul formulat de inculpatul apelant, iar pe de altă parte, textul art. 15 din Legea nr. 143/2000 nici nu impune ca și condiție obținerea rezultatului tragerii la răspundere penală (care în accepțiunea principiilor care guvernează procesul penal român ar putea fi atins numai după condamnarea definitivă a celui denunțat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni legate de droguri), ci doar facilitarea tragerii la răspundere penală, finalmente rolul activ în desfășurarea anchetei penale revenind organului de urmărire penală sesizat.

Altfel spus, atâta vreme cât în cauză nu s-a dovedit lipsa de aptitudine a denunțului formulat de a conduce la tragerea la răspundere penală a numitului H. H. (prin pronunțarea unei soluții de clasare dispusă în cauza disjunsă), lipsa de diligență a organelor de urmărire penală în strângerea cu celeritate a probelor, datelor și informațiilor necesare soluționării cauzei nu poate fi imputată inculpatului Bozbici, care a avut o atitudine procesuală de cooperare în înțelesul textului art. 15 din Legea nr. 143/2000 (de esența interpretării textului legal fiind atitudinea inculpatului, care înțelege să furnizeze toate datele pe care le cunoaște și care sunt de natură să servească la identificarea și tragerea la răspundere penală, a altor posibili făptuitori).

Reținând suplimentar caracterul legal imperativ al cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 15 din Legea nr. 143/2000, conchidem că în mod greșit s-a refuzat reținerea în favoarea acestui inculpat a beneficiului dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, sub acest aspect apelul inculpatului Bozbici Mihai Marian apărând ca fiind fondat”, arată instanța.

Însă magistrații au judecat de fapt această parte de apel prin prisma cererii formulate de DIICOT, în sensul de a-i fi aplicată lui Bozbici o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare, fiindcă pedeapsa primită de acesta la Bistrița era îndreptată spre minimul prevăzut de lege. Drept urmare, Bozbici a scăpat de cei 7 ani ceruți de procurori și a luat “jumătate” de pedeapsă, adică a rămas cu ce i-a aplicat tribunalul bistrițean.

Un an în plus la pedeapsă

Nu la fel au stat lucrurile în ceea ce îl privește pe Dragotă, fiindcă lui i-a fost majorată pedeapsa, față de ce i s-a aplicat la Bistrița, el recunoscând acuzațiile aduse de procurori.

În balanță au atârnat greu cantitatea mare de droguri introduse în țară, faptul că s-a aflat în legătură directă cu furnizorul drogurilor, durata procesului de căutare a sursei de aprovizionare “ceea ce denotă o rezoluție infracțională puternică”, dar și atitudinea procesuală a acestuia de nerecunoaștere manifestată în faza de urmărire penală și de sustragere de la judecată ulterior înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Drept urmare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, pedeapsa i-a fost majorată cu un an, la 3 ani și 6 luni, fiind de altfel pedeapsa cea mai grea, iar pentru complicitate la trafic de droguri pedeapsa i-a fost majorată de la un an și 9 luni la 2 ani și 6 luni, și a rămas cu cea de 6 luni pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale (falsificarea permisului de conducere și a actului de identitate). Pedeapsa finală a ajuns astfel la 4 ani și 6 luni de închisoare.

În plus, cei doi nu au voie sub nicio formă să intre în contact timp de 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.