Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că prima de carierădidactică şi prima de carieră profesională pentru personalul didactic şi cel administrativ se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an şi va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv.

Dacă anterior legea prevedea că prima de carieră didactică „se acordă într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie”, Parlamentul a introdus un amendament care prevede că prima de carieră didactică se acordă „începând cu luna octombrie a fiecărui an, şi va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv”. La fel se va acorda și prima de carieră profesională.

Vor beneficia de acest program personalul din învăţământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi cadrele didactice din sistemul de învăţământ universitar de stat care deţin gradul didactic de conferenţiar, şef de lucrări/lector şi asistent universitar, precum şi personalul didactic auxiliar, din sistemul de învăţământ universitar, aflat în activitate într-un an şcolar/universitar începând cu anul şcolar/universitar 2022 – 2023 până în anul şcolar/universitar 2026 – 2027 inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.