Ministerul Educaţiei a anunţat cu surle şi trâmbiţe în urmă cu câţiva ani că la Teaca, Lechinţa şi Beclean vor fi construite trei campusuri şcolare la standarde europene. Însă de la teorie până la practică e cale lungă.
Lucrările la campusul din Beclean ar fi trebuit să înceapă în 2008 şi să fie finalizate doi ani mai târziu, însă cum constructorul nu a primit niciun leu de la Guvern, acestea au rămas la stadiul de proiect.

La Lechinţa, lucrările au demarat în anul 2008, însă au fost oprite câteva luni mai târziu, pentru că Ministerul Educaţiei nu a mai avut bani pentru continuarea lor, astfel că puţinul cât s-a făcut acolo a început să se deterioreze.
Nici la Teaca situaţia nu este roz, în condiţiile în care constructorul s-a apucat de treabă în august 2008 şi pentru că nu a primit toţi banii pentru lucrările pe care le-a executat, a hotărât să le sisteze. Mai mult decât atât, din luna iunie 2009, Liceul Constantin Roman Vivu nu mai este conectat la reţeaua electrică, astfel că elevii şi dascălii îşi desfăşoară activitatea aşa cum pot.

Campusul de la Beclean, doar pe hârtie

Deşi lucrările de amenajare ale campusului şcolar de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean ar fi trebuit să înceapă în 2008 şi să fi fost finalizate în 2010, acestea nici măcar n-au început. Motivul? Deocamdată nu sunt bani pentru o astfel de investiţie.
În 2008, lucrările au fost atribuite prin licitaţie unei firme din Cluj – Napoca – SC GRUP 4 INSTALAŢII CLUJ-NAPOCA SA – , valoarea contractului fiind de aproape 17 milioane de lei. Fiindcă nu a primit niciun ban de la Guvern, constructorul nu a putut să se apuce de treabă.
Practic, pe lângă corpurile de care dispune la ora actuală Colegiul Naţional „Petru Rareş”, ar fi trebuit ridicată o nouă clădire, cu 24 de săli, unde să fie mutate aproape toate clasele liceului.
Proiectul mai prevede amenajarea a 36 de camere de internat cu câte patru locuri fiecare, câte un grup sanitar la fiecare două camere, nouă garsoniere pentru profesorii care nu au posibilităţi de cazare în Beclean, modernizarea cantinei, construirea unei centrale termice proprii şi refacerea instalaţiilor sanitare şi electrice.

La Lechinţa se deteriorează ceea ce s-a construit

Tot în anul 2008 a avut loc şi licitaţia pentru atribuirea lucrărilor la campusul şcolar de la Şcoala de Arte şi Meserii din Lechinţa, care a fost câştigată de firma SC Topaz Grup SRL Bistriţa. Aceasta a început lucrările, însă câteva luni mai târziu le-a sistat din lipsă de fonduri.
Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, spune că firma a turnat fundaţia campusului, a introdus canalizarea şi curentul electric şi a reabilitat şcoala veche din localitate. Din 2008 însă, lucrările au rămas în acelaşi stadiu şi au început să se degradeze. Asta pentru că din cele circa 13 milioane de lei la cât se ridică întreaga investiţie, Ministerul Educaţiei a alocat doar 1,2 milioane de lei.
„Din 2008 nu s-a mai făcut nimic acolo pentru că nu am mai primit niciun leu. Am trimis adrese la Bucureşti să rezolvăm cumva situaţia, dar mi s-a spus că nu sunt bani. Totul se degradează şi nu putem face nimic. E trist ce se întâmplă”, a explicat edilul.
Potrivit proiectului, campusul şcolar ar urma să cuprindă o clădire cu 10 săli de clasă, internat (destinat elevilor din zona de câmpie – Lechinţa, Budeşti, Matei, Sânmihaiu de Câmpie, Miceştii de Câmpie, etc.), cantină, un atelier de arte şi meserii şi un bloc de garsoniere pentru cadrele didactice care fac naveta din alte localităţi ale judeţului.

Liceul din Teaca, fără curent din 2009

Nici construcţia campusului şcolar de la Teaca nu a avut mai mulţi sorţi de izbândă. În luna august 2008, firma SC Topaz Grup SRL Bistriţa, cea care a câştigat licitaţia în vederea executării lucrărilor, a demarat un proiect de reabilitare atât a vechiului imobil unde funcţionează Liceul „Constantin Roman Vivu”, cât şi de construire a campusului şcolar.
La fel ca şi în celelalte două cazuri, firma de construcţii a sistat lucrările din acelaşi motiv – lipsă de fonduri. Valoarea totală a proiectului este de 12.830.854 de lei, iar facturile restante se ridică la suma de 1.020.087 lei din totalul lucrărilor executate.
Astfel, clădirea noului campus a rămas la stadiul de fundaţie, iar liceul a fost reabilitat, însă executantul a oprit lucrările tocmai când a mai rămas de finalizat doar instalaţia electrică. Aşa se face că din luna iunie 2009, Liceul „Constantin Roman Vivu” nu mai este conectat la reţeaua electrică. Conducerea şcolii a fost nevoită să improvizeze diverse racorduri electrice pentru ca elevii din anul terminal să susţină examenul de competenţă în utilizarea calculatorului.
În plus, din cauza lucrărilor începute şi neterminate, pe suprafaţa prevăzută a se construi campusul au loc alunecări de teren, spre nemulţumirea cetăţenilor care locuiesc în zonă. Aceştia au făcut numeroase reclamaţii la primărie, însă cum nu sunt bani, problema lor nu poate fi rezolvată deocamdată.
Campusul şcolar trebuia să fie format dintr-o clădire cu 10 săli de clasă, un atelier şcolar, precum şi din 10 apartamente pentru dascălii care fac naveta.
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Marc, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că „este şi interesul nostru ca Guvernul să aloce bani pentru finalizarea lucrărilor acolo unde este cazul, respectiv începerea lor. Problema neplăţii pentru lucrările de reabilitare şi construire de campusuri şcolare este generalizată la nivel naţional. Deocamdată nu s-a emis o altă Hotărâre de Guvern în urma căreia aceste investiţii să primească fondurile necesare finalizării lor. Aşteptăm să vedem ce se va mai întâmpla”.

Iulia Bartha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.