Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud desfăşoară în prezent o campanie cu scopul de a informa şi educa consumatorii. Campania se derulează la nivel naţional şi presupune înfiinţarea unor puncte de informare.

 

Directorul coordonator adjunct al CJPC B-N, Lorica Şut spune că la nivelul judeţului nostru această campanie este una exstinsă. "Am decis să înfiinţăm pe lângă toate primăriile din judeţul Bistriţa-Năsăud, puncte de informare, dar acest lucru nu l-am putut face până acum pentru că nu aveam încă materialele necesare de la Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor. Săptămâna aceasta au sosit aceste materiale, respectiv 4 publicaţii care fac parte din cadrul proiectului PHARE 2006 – Asistenţă pentru întărirea mişcării consumatoriste din România. Sunt sfaturi pentru consumatori în ceea ce priveşte întocmirea unei reclamaţii privind un produs sau serviciu necorespunzător, apoi legat de servicii financiare, de  regimul juridic al contractelor la distanţă şi de practicile comerciale incorecte", a precizat Lorica Şut.

 

Cele 4 tipuri de broşuri vor fi puse la dispoziţia tuturor primăriilor din judeţ. De asemenea vor fi afişate în perioada următoare, la fiecare primărie în parte, drepturile pe care au cetăţenii în calitate de consumatori, coordonatele de contact ale CJPC B-N şi atribuţiile pe care le are Protecţia Consumatorilor, pentru apărarea drepturilor consumatorilor. "Sperăm să cuprindem cât mai multe primării. Acţiunile le vom declanşa începând de săptămâna viitoare", a declarat directorul coordonator adjunct al  CJPC B-N, Lorica Şut.   

 

Iulia STUPINEAN    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.