După ce a susținut peste 70 de candidați independenți la alegerile locale, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) continuă campania candidez.eu la alegerile parlamentare. Candidez.eu este un proiect fără precedent în politica românească, care-şi propune să redefinească relația dintre cetățeni și aleși. Prin acest demers, PACT are ca obiectiv implicarea cetățenilor activi și integri în cursa electorală, singura soluție pentru schimbarea politicii românești din politică pentru politicieni în politică pentru cetățeni.
Toți cei care se gândesc să se înscrie în cursa electorală pe listele PACT și se regăsesc în principiile promovate de PACT se pot înscrie accesând secțiunea candidează de pe portalul candidez.eu până pe data de 1 iulie, ora 23:59. Totodată, utilizatorii portalului pot propune candidați pentru comunitățile lor.
Echipa PACT va selecta candidații pe baza profilului definit, cu respectarea criteriilor de integritate și a principiilor și valorilor PACT, iar în cursul zilei de 5 iulie toți cei înscriși vor fi anunțați personal prin e-mail sau la telefon cu privire la selecția finală.
Candidații selectați vor fi invitați în intervalul 23-24 iulie la un program intensiv de training politic susținut de experți PACT în comunicare politică și campanii electorale. Este vorba despre cel mai complet program de pregătire a candidaților, cu instrumente de ultimă generație folosite în campaniile din SUA și Europa de Vest, adaptate la contextul românesc.

În plus, PACT va pune la dispoziție candidaților care vor fi selectați prin campania candidez.eu tot pachetul de resurse PACT pentru participarea în alegeri (vizibilitate, social media, pregătire campanii, legislație etc.).