La Sinagoga Bistrița a avut loc, la data de 23 decembrie, evenimentul „Camionul de Crăciun în al 12-lea an” organizat de asociația Tășuleasa Social.
Acesta a fost deschis de o conferință de presă urmată de expoziția de fotografie „1.000 Faces” (1.000 de chipuri) și difuzarea filmului „santa’s truckers” de Andrei Dăscălescu.
„Andrei Dăscălescu a însoțit în 2012 caravana Camionul de Crăciun de la împachetarea cadourilor în Germania până la deschiderea acestora în România. Toate acestea au fost documentate în filmul „Santa’s Truckers” difuzat marți, 23 Decembrie la Sinagoga Bistrița.
În 2013, Andrei Dăscălescu a însoțit un alt Camion de Crăciun și a fotografiat o parte din copiii care au primit daruri din partea voluntarilor Tășuleasa Social și Die Johanniter Unfall Hilfe, fotografiile fiind ezpuse la evenimentul de ieri.
Timp de 12 ani, Tășuleasa Social a distribuit 147.000 de cadouri la 147.000 de copii din județele mai sus mentionate. Sirul camioanelor care le-au adus catre noi, in tot acest timp, ar cuprinde 4 km lungime”, se arată într-un comunicat al Asociației Tășuleasa.
Anul acesta, cadourile vor ajunge la 20.000 de copii, adică 17 camioane.
Darurile venite de la copiii din Germania sunt împărțite într-o singură zi, în 145 de localități din județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Tg. Mureș și Cluj, în data de 28 Decembrie.
„Tășuleasa Social și Die Johanniter fac această activitate posibilă și în acest an cu sprjinul a peste 3.000 de voluntari în Germania și peste 1.000 de voluntari în România”, potrivit Asociației.