Joi, Plenul Camerei Deputaților se va reuni într-un format hibrid pentru a respinge trei proiecte de lege referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc, care au fost depuse la finalul sesiunii parlamentare. Decizia de a convoca această ședință a plenului a fost luată de conducerea Parlamentului în urma anunțului prim-ministrului Marcel Ciolacu săptămâna trecută. Acesta a comunicat că a propus președintelui interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, să ia măsuri urgente în privința „inițiativelor toxice ale unor membri afiliați ai grupului UDMR”, subliniind că „propunerile legislative izolate care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală bazată pe criterii etnice nu au loc într-un stat democratic”.

Sedinta de plen de joi va incepe la ora 14.00, în format hibrid, potrivit deciziei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Plenul a fost convocat pentru a respinge trei proiecte de lege depuse la finalul sesiunii.

Este vorba de o propunere legislativă privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România, o propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc şi o Propunere legislativă „LEGE CADRU privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale”. Cele trei proiecte sunt semnate de parlamentarii Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán, scrie news.ro.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află şi vacantarea a doua locuri de deputat, Gabriel Avramescu şi Maria Gabriela Horga, care au fost aleşi recent la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF).

Prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţa, săptămâna trecută, că a propus preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, să ia măsuri cu privire la ”iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”, arătând că ”astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic”.

”Am propus preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”, a scris Marcel Ciolacu, miercuri, pe Facebook.

Preşedintele PSD a adăugat că ”astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic”.

”Această discuţie care apare odată la ceva timp nu îşi are rostul”, a completat Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.