Cămătăria: O afacere în afara legii practicată la vedere în Bistrița

În momentul adoptării așa numitei legi a cămătăriei prin luna noiembrie 2011, opinia publică avea speranța că în sfârșit această îndeletnicire înafara cadrului legal va fi sancționată, iar cei ce o practică vor suporta rigorile acesteia. Legea 216/2011, privind interzicerea activității de cămătărie, a fost votată după adevărate lupte duse „la baionetă” în Parlamamentul României, cu argumente pro și contra și, după adevărate chinuri ale facerii, a fost promulgată. Dar, din păcate, după modelul altor legi, pe fond bune și benefice pentru un climat de normalitate în România, nu a fost aproape niciodată aplicată. Cel puțin în județul Bistrița-Năsăud, cămătăria a devenit cea mai de succes „afacere”.

Cămătăria, alături de altă îndeletnicire umană, prostituţia, sunt una din cele mai vechii ocupaţii ilegale a omului. Camăta este acel împrumut, nu numai de bani, oricare alt lucru material, care se înapoiază cu dobândă. Din motive încă neîndeajuns explicate şi înţelese, în prezent camăta şi dobânda au ajuns să fie definite în mod diferit, deşi sunt doi termeni identici. Paradoxal, de-a lungul istoriei „dobânda” şi-a câştigat în mod pervers o aură de legalitate, pe când sora ei geamănă „camăta” este socotită mai lacomă, fiind la origine „o dobândă” exagerată, cel puţin percepută astfel de cei care împrumută bani în afara unui cadru legal.

Biblia legiferează pentru lumea creştină, că dobânda şi camăta reprezintă unul şi acelaşi lucru, constituind un păcat care se întemeiază pe iubirea de bani, considerat o nelegiuire de moarte şi pe lipsa de milă faţă de necazurile aproapelui nostru.Toate învăţăturile creştine care rezultă din Biblie, condamnă fără nici un echivoc practicarea împrumutului cu dobândă, considerat camătă, fiind calificat ca un furt cu complicitatea celui păgubit, de fapt cum spune ”Cartea Sfântă”, un „furt aprobat de cel pagubit”.

În Vechiul Testament, sau în Legea Veche cum este numit, împrumutul este permis, dar fără dobândă şi este considerat o poruncă a lui Dumnezeu: „De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i pui camată” …. „Dacă fratele tău va sărăci şi va ajunge la strâmtorare înaintea ta, ajuta-l, fie străin, fie băştinaş, ca să trăiască cu tine. Să nu iei de la el dobândă şi spor, ci să te temi de Dumnezeul tău, ca să trăiască fratele tău cu tine. Eu sunt Domnul…. Argintul tău să nu ţi-l dai lui cu camătă şi pâinea ta să nu i-o dai ca s-o iei cu spor (cu dobândă)” (Levitic 25, 35-37).

Camăta este un lucru de „necinste şi atrage mânia lui Dumnezeu, precum El Însuşi îi zice celui care urmăreşte să căştige bani nemunciţi de la aproapele său: „Tu iei dobândă şi camătă şi cu silnicie apuci câştig de la fratele tău, iar pe Mine M-ai uitat, zice Domnul Dumnezeu şi iată, Eu Mi-am lovit palmele Mele una de alta, văzând lăcomia ta, care se vede la tine, ….. Va suferi oare inima ta şi vor fi oare tari mâinile tale în acele zile, când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am zis şi voi face” (Iezechiel 22, 12-14).

După cum lesne se poate constata cămătăria este condamnată cu toată severitatea de Cartea Cărţilor, Biblia şi drept urmare ea a fost şi este sancţionată şi în legile omeneşti.

Infracţiune prevăzută de lege

Legea amintită, nr.216/2011, tocmai acest lucru face: defineşte camăta şi reglementează interzicerea activităţii de cămătărie. Conform actului legislativ, camăta reprezintă dobânda pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut, iar cămătarul, cel care dă bani cu împrumut este persoana fizică ce dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete. De asemenea, legea sancţionează şi fapta, arătând negru pe alb că, darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii se confiscă.

Infracţiunea de camătă este reglementată şi prin dispoziţiile art. 351 NCP, care are corespondent în reglementarea art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie. Noua reglementare a preluat conţinutul din cea anterioară, existând identitate inclusiv sub aspectul regimului sancţionator.

Există cerinţe speciale impuse de lege în privinţa subiectului activ. Deşi acestuia nu i se cere să aibă o anumită calitate, totuşi trebuie să nu aibă autorizaţia de a da bani cu dobândă.

Şi în privinţa elementului material este necesară îndeplinirea mai multor condiţii pentru atragerea răspunderii penale. Elementul material al infracţiunii constă în darea de bani cu dobândă. Existenţa acestuia depinde însă de stabilirea împrejurării că acţiunea este frecventă, are loc în mod constant, pentru a ajunge la cerinţa legii potrivit căreia fapta incriminată are caracter de îndeletnicire.

Infractorii, protejaţi! Uneori chiar de cei care ar trebui să-i „lege”

La elaborarea legii cineva a avut grijă şi de cămătari. Numai astfel poate fi explicat faptul că, lucru reieşit şi din literatura de specialitate, numai odată cu cea de-a treia operaţiune de împrumut, se consumă infracţiunea, ceea ce înseamnă că este necesară săvârşirea faptei de cel puţin trei ori pentru a considera că fapta este deja o îndeletnicire. Pe cale de consecinţă, în această situaţie, numai instanţa îi revine rolul de a aprecieze dacă au fost săvârşite suficiente fapte care, împreună, reliefează obişnuinţa făptuitorului în comiterea lor.

Lucrurile sunt mai mult decât clare din punct de vedere legislativ, cu minusurile de rigoare, dar paradoxal tot mai numeroşi oameni, care teoretic ar trebui să se simtă în siguranţă şi protejaţi de lege şi legi, cad victime bandelor de cămătari care s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Opinia publică pe bună dreptate este îndreptăţită şi îşi pune întrebări de genul, de ce această lege nu este aplicată şi de ce autorităţile abilitate, serviciile de informaţii, procurorii şi organele de poliţie nu îşi îndeplinesc atribuţiunile şi nu pun în aplicare legea?

Cămătăria nu este o infracţiune comisă în clandestinătate, la fereală. Din contră, ea este desfăşurată la vedere, în ochii lumii. Sunt folosiţi pentru a acoperi infracţiunea propriu-zisă, în calitate de complici direcţi ai cămătarilor sau chiar parte egală în comiterea infracţiunii cu cămătarul, în special notari publici, care încheie diferite documente, tocmai pentru a acoperi infracţiunea. Din păcate unele documente de acest gen, deşi miros de la o poştă ca făcături ordinare, unele din ele trec proba justiţiei prin girul deciziei unor judecători de aceeaşi teapă cu cămătarul şi notarul care se pretează la aceste făcături. Este un lucru evident, comiterea infracţiunilor de cămătărie ar fi mai greu de comis, aproape imposibilă, dacă aceşti infractori nu ar beneficia de complicitatea unor oameni ai legii, ofiţeri din serviciile secrete, procurori, poliţişti, notari şi judecători corupţi.

Inclusiv acest demers jurnalistic, despre cămătari şi cămătărie, presupune un anumit risc, pentru că va deranja o mulţime de indivizi care se vor simţi lezaţi de anumite dezvăluiri. Nu ne vom substitui organelor legii, departe de noi acest gând, dar pe cât posibil vom încerca să ridicăm puţin cortina, pentru a vedea ce se întâmplă în spatele acesteia.

A devenit o casă în Bistriţa

Înainte de 1989, fenomenul cămătăriei era aproape inexistent sau extrem de scăzut, ţinut sub un control strict. După 1990, cămătăria a explodat, iar la ora actuală ocupă un loc important în aşa-numita economie gri, care se desfăşoară înafara mecanismelor legale financiare. Cămătăria şi cămătarii nu au nici un aport la economia reală a statului, comit eveziune fiscală pe scară largă, nu plătesc impozite şi nici un fel de taxe vis-a-vis de afacerile ilegale pe care le desfăşoară.

În Bistriţa, cămătarii şi cămătăria a devenit o castă, unii din cei care practică această „meserie” au acumulat o vechime considerabilă, sunt în branşă din anul 1990, când au simţit oportunitatea şi s-au angrenat în acest mecanism financiar ilegal. Unii dintre ei au acumulat averi impresionante, compuse din zeci de apartamente, case de locuit, diverse clădiri şi mai ales mari suprafeţe de de teren, intravilan şi extravilan, toate trecute pe numele unor rude sau apropiaţi. Nu mai vorbim de celelalte bunuri agonisite, sume de bani cash, conturi în bănci, aur şi diferite bijuterii. Niciunul însă dintre oamenii legii nu este curios să afle cum au acumulat aceste de personaje astfel de averi colosale.

Şi înaintea apariţiei acestei legi nr.216/din 2011, numită legea anticămătărie, au existat prevederi legislative care au incriminat această practică, dar statul, indiferent cine a fost la conducere, a mimat lupta împotriva acestui flagel. Din această cauză, cercetând istoricul luptei împotriva cametei şi a cămătarilor pe plan local, realizările autorităţilor în acest domeniu, cazuistica lipseşte aproape cu desăvârşire.

Fenomenul ca atare în Bistriţa, dar şi în celelalte oraşe ale judeţului, Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi, a început să înflorească imediat după 1990. Nevoia de bani pentru a încropi mici afaceri a devenit imperioasă, iar cei care au simţit pulsul vremurilor s-au oferit să-i pună la dispoziţie. Activitatea bancară fiind la început, formalităţile şi procedurile durau mult, iar lumea se grăbea.

Mulţi au rămas pe drumuri sau chiar fără viaţă

La început au fost valutiştii, majoritatea acestora transformându-se în cămătari, care au acumulat mari sume de bani din schimbul ilegal de valută pe care i-au „investit” oferindu-i ca împrumut cu camată. Formalităţile erau extrem de simple şi rapide, condiţia de bază pentru a primi un împrumut de la un cămătar era şi este să garantezi suma împrumutată la o valoare dublă sau triplă a sumei împrumutate. Este un fapt binecunoscut, un om ajuns într-o impas financiar, nu mai gândeşte normal şi este dispus să accepte împrumutul aproape în orice condiţii impune cămătarul, sub convingerea iluzorie că suma împrumutată îl va ajuta să depăşească situaţia şi mai mult, să achite şi suma împrumutată, dar şi camăta sau dobând percepută, uneori aceasta ajungând şi la 30-35%.

Indivizi cu simţul banului, buni psihologi, cămătarii ştiu că acest lucru este imposibil. Cu toate acestea omul ajuns la necaz semnează orice i se pune sub nas, numai să se vadă în posesia sumei de bani salvatoare. Toate documentele sunt parafate la un notar, de regulă un complice al cămătarului, care are şi el un procent din „afacere”.

Pentru „acoperirea” operaţiunii, dobânda este inclusă în suma împrumutată, asta pentru ca în situaţia în care se va ajunge în faţa unui judecător, să nu poată fi demonstrată camăta. În 99% din cazuri, cel care împrumută bani de la un cămătar nu va reuşi să returneze suma împrumutată şi camăta percepută. Sunt nenumărate cazuri în care oamenii care au apelat la cămătari, au sfârşit-o prost, şi-au pierdut bunurile cu care au garantat, apartamente, case sau terenuri, de o valoare dublă sau triplă a sumei împrumutate. S-au întâmplat adevărate tragedii, oameni care în disperare de cauză s-au sinucis sau au ajuns pe drumuri, fără loc de muncă sau un acoperiş deasupra capului.

Unul din cazurile asupra cărora vom reveni şi nu numai, este cel al şefului Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş, care s-a împuşcat în piept cu arma din dotare din cauza unor probleme cu cămătari din zonă.