Continuăm să vă dezvăluim cum a acționat bistrițeanul Vasile Kellerman, acum acuzat de procurorii DIICOT de trafic de migranți și trimis în judecată în 2019, pentru a transporta persoane străine peste granița României, în Spațiul Schengen. Procurorii au avut prime informații despre activitățile bărbatului în primăvara lui 2007, însă abia în 2008 au deschis un dosar penal, după ce au avut cât de cât date concrete.
O anchetă paralelă a fost demarată și de polițiștii SCCO Cluj, în vara lui 2007, care mai apoi a fost declinată DIICOT Bistrița-Năsăud.
“La data de 27 iunie 2007 organele de Poliţie din cadrul BCCO Cluj – s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi de trafic de migranţi pe intern şi pe extern (alte fapte decât cele care făceau obiectul dosarului nr.13/D/P/2007), constând în faptul că în cursul anului 2006 numitul Kellerman Vasile (…), administrator al SC Betakapa Tour SRL Bistriţa, împreună cu un anume “XX” (neidentificat) au transportat mai mulţi cetăţeni moldoveni în Italia, Austria, Franţa şi Spania, cu documente false de identitate sau călătorie pe care acesta din urmă îi recruta promiţându-le că «rezolvă transportul până la destinaţie şi actul de identitate fals».
Organele de poliţie au mai reţinut că numitul Kellerman Vasile, utilizator al postului telefonic xxxxxxxx l-a pus pe aşa-numitul M. în legătură cu un anume N. din Oradea pentru ca acesta să rezolve problema scoaterii frauduloase a migranţilor (transportaţi în România de S.) din România în Ungaria, de unde migranţii să fie preluaţi de la o mică distanţă de frontieră, de autocarele firmei lui Kellerman Vasile. Urmare a declinării competenței în favoarea DIICOT-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, s-a înregistrat un nou dosar penal, cu nr.31D/P/2007”, au explicat procurorii în rechizitoriu.
Au acționat încă din 2006
Potrivit anchetatorilor, primele fire cum că patronul firmei bistrițene de transport internațional de persoane nu are preocupări tocmai ortodoxe, au apărut în noiembrie 2006.
“În concret, din datele deţinute de organele de poliţie a rezultat că în data de 2 noiembrie 2006 numitul E. (n. r. – Popescu Emil) din Republica Moldova – utilizator al postului telefonic nr.xxx, a transportat în România din Republica Moldova sau Ucraina trei migranţi cu care a venit în Bistriţa până la agenţia numitului Kellerman Vasile şi după ce, îndrumat de acesta din urmă, a căutat printre paşapoartele deţinute de acesta din urmă la agenţia firmei “Betakapa Tour” SRL Bistriţa, a ales trei paşapoarte ale unor cetăţeni români cu care migranţii aveau o oarecare asemănare, apoi s-a îndreptat spre (…), unde ca urmare a intervenţiei telefonice a lui Kellerman Vasile, numitul E. s-a întâlnit cu numitul (…), care i-a preluat pe migranţi şi i-a transportat în frontiera româno-ungară de unde prin folosirea identităţii altor persoane, i-a transportat în Ungaria, unde erau aşteptaţi şi au fost preluaţi de unul dintre autocarele lui Kellerman Vasile.
În cursul zilei de 15 noiembrie 2006 aşa-numitul E. l-a contactat din nou pe inc. Kellerman Vasile pentru a-i spune că are recrutate două femei – pentru acelaşi scop al scoaterii ilegale din România, tranzitării Ungariei şi intrării ilegale în spaţiul Schengen – întrebându-l dacă în ziua următoare este de găsit numitul (…) pentru a repeta aceeaşi “schemă” din 2 noiembrie 2006, când prin colaborarea celor trei făptuitori au reuşit să scoată ilegal din România trei migranţi, la care Kellerman Vasile i-a cerut să-l contacteze direct pe (…)”, au arătat anchetatorii.
În aceeași perioadă, alți patru moldoveni au fost preluați, cazați și mai apoi transportați de Kellerman în Ungaria, de unde oamenii și-au continuat drumul spre Italia.
Ucraineanul Shkrobanets, partener de nădejde
Așa cum am arătat în ediția de săptămâna trecută, din gruparea infracțională făcea parte și ucraineanul Shkrobanets Vasyl. Evident, toți avea de câștigat din “afacere”.
“În baza propunerii ce i-a fost făcută de inculpatul Kellerman Vasile, de a se alătura acestuia, soţiei sale Dana şi administratorului firmei Betakapa Tour SRL care efectua transporturile internaţionale de călători, în persoana inculpatului Murza Filip, în acea perioadă din cursul lunii octombrie 2006 inculpatul Shkrobanets Vasyl (…) a acceptat să constituie împreună cu aceştia un grup infracţional organizat în care, sub coordonarea celui dintâi, să exercite rolul de racolator/recrutator de migranţi ucraineni pentru a-i trimite inculpatului Kellerman Vasile pentru ca acesta împreună cu membrii grupului său infracţional să-i transporte pe teritoriul Ungariei şi să-i îndrume să treacă fraudulos din Ungaria în Austria, iar de aici să-i transporte mai departe fraudulos în Italia sau în alte ţări membre ale spaţiului Schengen, în conidiile arătate mai sus, astfel că la iniţiativa inculpatului Kellerman Vasile, aceştia au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de migranţi.
După ce s-a întors acasă în raionul Glybovka din regiunea Cernăuţi, inculpatul Shkrobanets Vasyl (…) a lăsat să se înţeleagă că în schimbul unor sume de bani, poate ajuta migranţi ucraineni să ajungă în Italia sau alte ţări membre ale spaţiului Schengen.
Pe la sfârşitul lunii octombrie 2006, inculpatul Shkrobanets Vasyl a fost căutat acasă de către co-naţionalul sau Nandrysh Vasyl, care i-a spus că el şi soţia lui Nandrysh Olena şi un băiat de la ei din zonă pe nume Fratovchan Valerii vreau să plece în Italia fără să aibă viză pentru această ţară, în schimb au obţinut vize de intrare în România de unde să plece în Ungaria, iar de aici în Italia, întrebându-l dacă îi poate ajuta în acest sens şi dacă îi poate transporta în România, pentru ca de acolo să plece mai departe spre Ungaria împreună cu acel băiat pe nume Fratovchan Valerii.
Inculpatul Shkrobanets Vasyl a vorbit în acest sens la telefon cu inculpatul (…) şi după ce a obţinut acceptul acestuia, i-a dat răspuns conaţionalului său Nandrysh Vasyl că e de acord să-i ajute pe el şi ceilalţi 2 migranţi, contra tarifului de minim 50 USD de persoană pentru el, întrucât cei 3 ucraineni susţineau că aveau vize legale pentru România, urmând ca migranţii să achite «comisionul» de 1000 de euro «transportatorului» din România care-i va trece în Spaţiul Schengen. Odată cu cei 3 conaţionali, pe care i-a luat cu autoturismul său ca să-i transporte în Cluj-Napoca, inculpatul Shkrobanets Vasyl a luat-o şi pe prietena sa de atunci, cetăţean ucrainean, pe nume Boyko Anzhela (…) «ca să-i ţină companie» la întoarcere”, au precizat procurorii.
Pașapoarte… la cutie
Pentru cei trei ucraineni, Kellerman le-a asigurat pașapoartele false colecționate de la uituci.
“În data de 2 noiembrie 2006, inculpatul (…) – utilizator al postului telefonic xxx – a vorbit de mai multe ori pe telefonul celular cu inc. Kellerman Vasile care i-a spus să meargă spre Cluj-Oradea cu cei 3 «călători” ucraineni pe care îi transporta și care doreau să ajungă în Italia, însă mai întâi să treacă pe la agenţia de turism a soţiei sale şi să ia de acolo paşapoarte «potrivite» pentru cei 3 migranţi (inculpatul Kellerman procedând aşa pentru că datorită întârzierii lui XX nu mai avea timp să-l aştepte pe acesta pentru a alege el paşapoartele pentru cei 3 migranţi). Inculpatul Shkrobanets Vasyl (…) şi XX, i-a transportat pe teritoriul României pe cei 3 migranţi recrutaţi de el din Ucraina până în oraș Bistrița, unde, conform indicaţiei primite de la co-inculpat, a mers la agenţia de turism a firmei Kelly Travel SRL unde se afla martora F.F., secretară la agenţia de turism administrată de inculpata DD (martoră care întocmea acte şi pentru SC Betakapa Tour” SRL Bistriţa) şi i-a spus că a fost trimis de Kellerman Vasile să caute 3 paşapoarte.
Inculpatul Shkrobanets Vasyl a primit de la martoră o cutie în care se aflau zecile de paşapoarte deţinute fără drept de inculpaţii Kellerman la agenţia de turism, şi a căutat în faţa martorei, vizualizând pozele titularilor, 3 paşapoarte ale unor cetăţeni români potrivite ca vârstă şi asemănare pentru fiecare dintre cei 3 migranţi pe care el îi transporta cu maşina, alegând în final 3 paşapoarte pe care le-a luat. Din cauză că a întârziat mult faţă de orarul de mers al autocarelor firmei Betakapa Tour SRL care se îndreptau spre Ungaria-Austria, conform indicaţiilor primite prin telefon de la Kellerman Vasile, inculpatul Shkrobanets a trebuit să îi transporte pe cei trei conaţionali ai săi până în (….), unde Shkrobanets a oprit la un Peco aflat la intrarea în oraş pentru a se întâlni cu un bărbat pe nume CC, indicat de Kellerman, pentru a-i prelua din Oradea pe cei 3 «călători» ucraineni şi a-i transporta în Ungaria, unde să facă joncţiunea cu unul dintre autocarele firmei Betakapa Tour SRL, pentru a-i transporta mai departe spre Italia”, au mai arătat anchetatorii.
Alte fapte, majoritatea din cele descrise în rechizitoriu au fost comise în iunie-iulie 2007.
Până în 2015, procurorii au efectuat ancheta în baza a două articole de lege privind traficul de migranți: “pe extern” și “pe intern”. În acel an însă, traficul de migranți “pe extern” a fost dezincriminat, așa că procurorii au rămas cu ochii în soare, după aproape 9 ani de anchetă, și au înregistrat un nou dosar penal, “la care au fost preluate toate actele relevante din dosarul anterior privind aceste infracţiuni (declaraţii inculpaţi, suspecţi şi după caz martori, procese verbale de transcrieri convorbiri telefonice ş.a)”.