Șobolanii se înmulțesc îngrijorător pe trei străzi din Bistrița. „Niciodată nu am mai pățit așa! Am pus cuști și aparate pentru a-i alunga. Îi auzim noaptea cum urcă pe streșini. Nu putem deschide geamurile!”, au transmis bistrițenii care locuiesc acolo.
Bistrițenii care locuiesc pe trei străzi din oraș sunt terorizați de șobolani, de zile bune.

„Nu am mai pățit așa niciodată! Au mai fost perioade când am avut șobolani în zonă, dar NICIODATĂ așa!”, au transmis locatarii reporterilor Bistrițeanul.ro.

Oamenii au încercat să se descurce și să scape de ei, dar nu reușesc să facă față înmulțirii lor rapide.

„Am dat o grămadă de bani pe aparatele alea pe care le montezi pe lângă casă pentru a-i alunga. Dar NU au niciun efect. Noaptea îi auzim pe streșini. Ne temem să nu ne urce în poduri. Mai ales că avem grinzi de lemn, alea se rod ușor! Nu putem lăsa geamurile deschise că ne temem să nu ne intre în casă. Am montat cuști și o grămadă de șobolani au fost prinși deja. Dar se tot înmulțesc, sunt tot mai mulți pe zi ce trece!”, a explicat Marițica R.

Locatarii de pe cele trei străzi bănuiesc că de vină pentru numărul mare de șobolani din zonă ar fi tomberoanele pline de la cantina ACI. Totodată, ar avea vecini care au păsări de curte.

„Suntem terorizați de haitele de șobolani. E vorba de zona străzilor Apicultorilor – unde sunt case cu găini și iepuri, Zefirului – unde este cantina ACI și Cuza Vodă.

Efectiv suntem terorizați. Sperăm ca autoritățile să intervină cât mai repede deoarece se înmulțesc extraordinar de rapid! NU mai știm ce să ne facem. E grețos, groaznic și oribil!”, au mai transmis locatarii din zonă, scrie Bistrițeanul.ro.

Citește și: Bârgăuan amendat cu 10.000 lei, după ce a aruncat gunoaie în natură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.