„Marii” oamenii politici „descopera” ce înseamna „linsajul mediatic” abia dupa ce îl simt pe propriul cojoc. Apoi, daca tot e prea târziu sa mai schimbe ceva în legislatia care ar fi putut pune ordine în domeniu si i-ar fi protejat, aleg, în general, sa joace rolul de victima. Reteta a fost, însa, de atâtea ori folosita încât nu prea mai are succes. Plus ca e nevoie de oarece inteligenta si de un procent consistent de adevar pentru ca marfa sa mai fie înghitita de cineva. Ori, aici nu prea stau ei grozav. Aburelile cu conspiratii, înscenari-regizari si coincidente surprinzatoare si-au cam pierdut consumatorii. Ba, daca ti le debiteaza un politician care ne-a obisnuit cu roluri de saltimbanc, esecul reabilitarii pe calea mass media e garantat.

Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor, a crezut ca traieste într-un spectacol continuu, în care poate schimba la nesfârsit rolurile, de la clovnerii nesarate la drama. Implicat într-un banal eveniment rutier, pe când se afla la volanul unui autoturism Audi A6 (masina  de serviciu a ministerului, cu care sustine ca circula de la instalarea în functie, fisura ce se va constitui într-un alt front de unde se vor pune tunurile pe el), Orban a dat pe neasteptate examenul decisiv pentru masura credibilitatii lui ca om politic. A picat pentru ca a mintit. Restul conteaza prea putin. Soarta are ironiile ei si propriul grafic al încercarile la care ne supune. Ca din punct de vedere penal nu va iesi mai nimic din toata tarasenia, este aproape irelevant. Astfel de situatii se întâmpla cu miile, dar partile – nefiind persoane publice – nu au ce sa ascunda, se împaca, nu se feresc sa mearga la politie pentru autorizatii de reparatie, schimba numere de telefon sau carti de vizita, ba pot sa ramâna buni prieteni. De ce nu a procedat asa ministrul Orban? Orice i se va mai spune, opinia publica va ramâne cu convingerea ca liderul PNL avea ceva de ascuns: ba o alcoolemie, ba rusinea de a fi prost sofer, ba cine stie ce alte complicatii pe care vroia sa le evite. Ori, tocmai aceasta i se cere unui om politic: sa nu minta si sa nu aiba „amanunte” de ascuns.      

Ratând examenul, Orban s-a hotarât sa joace cartea victimizarii. Se da urmarit, filat si ascultat, de parca asumarea unei demnitati publice ar trebui gestionata din baie si numai cu lumina stinsa. Baiatul asta nu poate întelege ca, aruncat de vâltoarea evenimentelor pe o functie de ministru, el nu mai este un oarecare prins de nevasta cu alta. E un (fost)VIP, care si-a ratat statutul. El, marele latrau, boemul cartierului, filfizonul cu gura sloboda, s-a trezit din posura de tânara speranta a politicii dâmbovitene la dimensiunea lui reala, de smenar marunt. O metamorfoza în raspar, pe invers, la care Kafka si eroul sau preferat, Gregor Samsa, ar lua notite si ar fi invidiosi ca nu au imaginat-o ei.  

Daca i-ai spune lui Ludovic Orban ca presedintele american Bill Clinton a fost acuzat pentru ca i-a mintit pe americani si nu pentru ca a folosit în mod nepotrivit trabucul, pe când se giugiulea cu Monica Levinski în Biroul Oval si pe banii contribuabililor, smecherasul nostru ar raspunde promt ca el nu a vazut filmul asta. Asa ca, daca pâna mai ieri zâmbeam subtire la glumitele lui Orban, acum te apuca  disperarea când vezi ce poate avea un ministru român sub plete.  

Alexandru Lele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.