Home Administrație Budacu de Jos: Cei mai mici locuitori ai comunei vor intra la...

Budacu de Jos: Cei mai mici locuitori ai comunei vor intra la toamnă în grădiniță nouă

Administraţia locală din Budacu de Jos se preocupă, în această perioadă, de pregătirea debutului anului şcolar. Sunt făcute igienizări în sălile de clasă, dar şi pentru pregătirea combustibilului pentru asigurarea încălzirii în sezonul rece.

Intervenim în sălile de curs, unde este nevoie, cu igienizări. Am reuşit să aducem lemnele pentru toate şcolile şi grădiniţele din localitate. De altfel, în toamnă, cei mai mici locuitori ai comunei vor intra într-o grădiniţă nouă în Budacu de Jos, iar grădiniţele din Buduş şi Monariu au beneficiat de lucrări de renovare în cadrul primei etape a PNDL, având grupul sanitare cu apă curentă, încălzire centrală şi instalaţii electrice noi„, a declarat primarul Florin Sandu Simionc

Grădiniţa cu Program Normal din Budacu de Jos este un proiect finanţat din fonduri guvernamentale în cadrul etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Valoarea totală a investiției este de 1,148,243.20 lei (cu TVA), din care Construcţii +Montaj reprezintă 942,483 lei (cu TVA), la care se adaugă şi dotări specifice de 66,840.00 lei (cu TVA). Contractul de lucrări este de 982.221,17 lei (cu TVA).

Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 453,70 mp şi o suprafaţă utilă de 387,95mp, pe un singur nivel, cu săli de grupă, dar şi pentru anumite festivităţi, care a fost dotată cu mobilieri corespunzător şi alte echipamente.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version