Spitalul Județean de Urgență Bistrița a achiziționat încă un aparat de ultimă generație pentru care s-au plătit peste 100.000 de euro. Este vorba de un bronhoscop care a ajuns în dotarea secției Pneumologie.
Această achiziție în valoare de 500.000 lei, va oferi pacienților oportunitatea de a beneficia de investigații complexe pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni ale căilor respiratorii superioare (gât, laringe, trahee) și bronhii.
Prin acest tip de investigație se pot recolta și probe pentru realizarea biopsiilor și se poate identifica, de exemplu, care este sursa unei sângerări pentru a se institui tratamentul adecvat.
„Un lucru cu care ne putem mândri este și faptul că avem medici care să utilizeze tehnica medicală de ultimă generație: Dna. Dr. Carmen Nechita, care are specializările necesare în utilizarea tehnologiilor de ultimă generație„, a scris pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.