Echipa de robotică Bolts and Gears, împreună cu AtomicBots și în parteneriat cu Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, organizează în perioada în perioada 6-7 iulie, cea de a 3-a ediție a concursului de robotică Bolts & Speed, care va avea loc la Sala Polivalentă din Bistrița (str. Vasile Conta). Acest eveniment reunește echipe talentate din toată țara pentru a-și demonstra abilitățile și inovațiile în domeniul roboticii.

Bolts & Speed este un proiect original în lumea roboticii din România. Este o oportunitate unică pentru tineri entuziaști și profesioniști din domeniul tehnologiei de a-și etala creativitatea și competențele tehnice. Peste 300 de elevi au participat la primele două ediții, iar la cea de-a 3-a ediție sunt așteptați la Bistrița peste 150 de participanți de la cele 14 echipe înscrise până în prezent în competiție!

Acest proiect își propune să ofere un mediu competițional prietenos, dar și provocator, destinat tinerilor pasionați de robotică. Scopul principal al competiției este de a contribui la dezvoltarea competențelor esențiale în domenii științifice, dar și de a cultiva abilități culturale și sociale esențiale pentru formarea personalității. Prin intermediul acestui eveniment, dorim să încurajăm creativitatea, gândirea critică și colaborarea în echipă, oferind totodată o platformă unde tinerii pot să-și împărtășească cunoștințele, să învețe unii de la alții.

Program și Activități

Probele competiției sunt:

* OFFROAD: cursă contratimp cu 6 obstacole;

* DRAG RACING: cursă contratimp în linie dreaptă pe o distanță de 30 m, de 3 ori după care se va face media de timp pentru a determina poziția în clasament;

* RALLY: cursă pe un circuit, 3 echipe, iar fiecare cursă va avea 10 ture.

La finalul competiției, echipele câștigătoare vor fi premiate cu trofee și premii totale în valoare de 6.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.