Petru Bolfă este arestat preventiv începând din 12 noiembrie pentru 30 de zile, această măsură preventivă încuviinţată de judecătorii de drepturi şi libertăţide la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi de la Curtea de Apel Cluj, fiind pe cale să expire pe 11 decembrie. Este foarte probabil ca procurorii să ceară prelungirea acestei măsuri pentru încă 30 de zile.

 

Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia încheierilor penale a celor două decizii luate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Curtea de Apel Cluj pronunţate pe 12, respectiv 19 noiembrie 2015.Ambele instanţe au constatat că procurorii au avut suficiente probe depuse la dosar pentru a cere arestarea preventivă a lui Pentru Bolfă.

 

Să vedem mai întâi ce susţin procurorii în sprijinul acuzaţiilor pe care i le aduc lui Petru Bolfă.

Trebuie menţionat din capul locului faptul că SC Ecoserv SRL are două persoane drept asociaţi, fiind mai precis vorba de Ludovica Dumitru – soacra lui Petru Bolfă, şi Dana Teban, o femeie de afaceri din Bucureşti.

 

Acuzaţii grave

Astfel, în ziua în care a fost reţinut de anchetatori, omul de afaceri năsăudean era acuzat de înşelăciune, sustragere de sub sechestru, evaziune fiscală şi folosirea creditului societăţii în scop personal.

Potrivit procurorilor, Bolfă, în calitate de administrator împuternicit al SC Ecoserv SRL Năsăud, a încheiat pe data de 23 aprilie 2015 un contract de cesiune, dată la care l-ar fi indus în eroare pe împuternicitul unuia dintre asociaţii firmei cu privire la existenţa unui stoc de 21.000 litri alcool rafinat în gestiune. Cantitatea de alcool însă, spun procurorii, a fost comercializată de Bolfă doi ani mai devreme, adică în perioada februarie – iunie 2013, iar suma de bani obţinută, circa 220.000 lei, ar fi fost însuşită de acesta.

„Conform stocului scriptic al SC E. SRL, în interiorul bazinului respectiv ar fi trebuit să se identifice o cantitate de 21.909 litri de alcool etilic rafinat cu concentraţie de 96 grade.

În condiţiile în care această cantitate de alcool etilic nu a fost identificată în stocul faptic al societăţii, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 998.198,46 lei reprezentând cuantumul accizelor datorate Bugetului Consolidat al Statului.

Se mai arată în referat că în perioada ianuarie 2013 – iunie 2013 SC E. SRL a fost administrată tot de suspectul Bolfă Petru. Începând cu 19.02.2013 şi până în 6.04.2013 societatea a fost autorizată de către organele vamale pentru producerea de alcool ca probe tehnologice, etapă premergătoare autorizării ca antrepozit fiscal.În această perioadă de timp, conform procesului verbal de sigilare al organelor vamale din data de 06.04.2015, societatea a produs o cantitate de 21.909 litri de alcool etilic (alcool etilic rafinat). Conform înscrisului indicat cantitatea a rămas pe stoc. Cu ocazia percheziţiei efectuate s-a stabilit că această cantitate nu mai există faptic în incinta societăţii”, a reţinut judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud din referatul întocmit de procurori.

Din încheierea penală a Curţii de Apel Cluj, reies şi alte elemente care completează tabloul dispariţiei celor peste 21.000 litri de alcool etilic.

„În ceea ce priveşte lipsa în gestiunea S.C. „E.” S.R.L. Năsăud a acestei însemnate cantităţi de alcool, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, se reţine suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comercializat-o fraudulos în perioada în care a fost produsă ca probă tehnologică, premergător obţinerii autorizării ca „antrepozit fiscal”, respectiv până la data de 18.06.2013, când acesta a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Raportat la probele administrate până în acest stadiu al cercetărilor penale s-a constatat că după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B.P. (pentru fapte care fac obiectul dosarului nr. 4500/3/2015 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală) există suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, respectiv înşelăciune în dauna persoanei vătămate T.T.D., împuternicit al numitei T.D., pe care l-a indus în eroare cu ocazia încheierii unui contract de cesiune, referitor la existenţa unui stoc de 21.000 litri alcool rafinat la S.C. „E.” S.R.L.

Din probele existente la dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că alcoolul a fost sustras de inculpat din rezervoarele aparţinând SC „E.” SRL Năsăud prin inducerea în eroare a organelor vamale în modalitatea descrisă în referatul înaintat de procuror, respectiv prin obturarea furtunului de nivel al bazinului de alcool ceea ce a permis ca lichidul din interiorul rezervorului să nu mai poată fi măsurat corect de către organele de control (cu ocazia percheziţiei din 06.04.2015) astfel că acestea au aplicat sigiliul crezând că stocul scriptic (de 21909 litri alcool etilic) se află efectiv în incinta societăţii.

Inculpatul a înşelat vigilenţa organelor de control si la data de 18.06.2013, prin metoda „înlocuirii peturilor”, respectiv un angajat al societăţii a urcat pebazin cu un pet gol în mână, a lăsat acest pet în interiorul rezervorului şi a scos din interiorul rezervorului un pet care era deja plin, împrejurare în care organele vamale au aplicat un nou sigiliu fără să realizeze că în realitate stocul scriptic de alcool nu mai există.

În fine, inculpatul l-a indus ulterior în eroare şi pe T.T.D. care în momentul cesionării firmei, a crezut că în rezervoare exista stocul scriptic de 21909 litri alcool care îi va permite repornirea activităţii de producţie la SC E. SRL.

Există indicii că pentru a ascunde originea ilicită a sumelor de bani obţinute din vânzarea alcoolului, inculpatul a creditat societatea, după care a retras din nou sumele de bani cu titlu «restituire împrumut»”, a reţinut din referatul procurorilor judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj, motiv pentru care acesta precizează că „din probele existente la dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că alcoolul a fost sustras de inculpat din rezervoarele aparţinând SC E. SRL Năsăud”.

 

Bolfă a cerut clemenţă! Instanţa a spus NU

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa arată că, deşi Pentru Bolfă a solicitat să se dispună o măsură preventivă mai puţin restrictivă, această solicitare „nu va fi însuşită” şi motivează şi de ce.

„Sub acest aspect este de menţionat că deşi faţă de inculpat este luată măsura controlului judiciar într-un alt dosar (n. r. – cel aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti în care Bolfă alături de doi cetăţeni iranieni – Enizan Moh’dFahiem Ibrahim şi Ala Hani Khalil Hassan, dar şi Aureliana Boşneag au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse) acesta nu a apreciat clemenţa instanţei şi a comis o nouă infracţiune (înşelăciune în dauna persoanei vătămate XXXX). Prin urmare, solicitarea inculpatului de a se lua din nou această măsură nu are nici un temei din moment ce s-a dovedit că luarea controlului judiciar nu l-a împiedicat să comită noi infracţiuni. Faţă de conduita manifestată de inculpat pe durata controlului judiciar dispusă într-un alt dosar şi gravitatea deosebită a infracţiunilor care se presupune că le-a săvârşit (care fac obiectul dosarului de faţă) se apreciază că orice altă măsură preventivă este neîndestulătoare şi nu ar permite buna desfăşurare a procesului penal şi prevenirea comiterii altor infracţiuni. Totodată, prin cercetarea inculpatului în stare de libertate există riscul ca acesta să influenţeze administrarea probelor”, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

palatul de justitie bistrita nasaud

Martorii au identitatea protejată

Riscul influenţării administrării probelor este devoalat de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj. Potrivit documentului instanţei ar fi vorba de comportamentul lui Bolfă faţă de angajaţii săi, comportament care ar fi fost unul violent. Din acelaşi document reiese şi faptul că martorii din dosar au identitatea protejată, fiind deci martori sub acoperire.

„S-a mai constatat pe baza probelor din dosar că în perioada în care administra societatea, inculpatul a avut un comportament violent în raporturile cu angajaţii firmei. Astfel, martorul XX a relatat că «Pot spune că d-nul B.P. avea, în ce priveşte activitatea de administrator al firmei, un comportament violent fizic şi verbal şi a creat un climat de teroare în rândul angajaţilor. Personal am fost afectat de comportamentul verbal etalat de domnul B.P. faţă de mine». De asemenea, martorul YY, audiat cu identitate protejată a declarat: «Angajaţilor le este frică de B.P.. Acesta este foarte violent fizic şi verbal. Avea mulţi prieteni la poliţie şi nimeni nu a îndrăznit să depună plângere împotriva sa», se arată în document.

Faptul că identitatea martorilor care au dat declaraţii în acest dosar este protejată şi că acest lucru a dus la aplicarea măsurii de arestare preventivă a fost contestat la Curtea de Apel Cluj de Petru Bolfă, contestaţie pe care instanţa o consideră neîntemeiată.

Susţinerea din contestaţie că declaraţiile martorilor acoperiţi nu pot întemeia propunerea de arestare preventivă este nelegală, deoarece, conform art.103 C.pr.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare. În speţă, de fapt, contestatorul se referă la audierea sub protecţia datelor de identitate a martorului ameninţat, conform art.125 si art.126 alin. 1 lit.c C.pr.pen.

Caracterul violent al inculpatului nu rezultă doar din declaraţiilemartorilor protejaţi, ci şi din declaraţia persoanei vătămate T. T.(12).

Martorul XX a declarat că inculpatul a comercializat tot alcoolul fără documente legale, că a agresat fizic angajaţii societăţii comerciale; a descris modului în care inculpatul ar fi comis sustragerea, a fost obturat furtunul şi a adăugat că în rezervoare era doar apă. Martorul YY a relatat aceleaşi împrejurări.

Aşa fiind, nu poate fi primit motivul de contestaţie referitor la inexistenţa suspiciunii rezonabile a comiterii faptelor”, arată judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa clujeană.

„Starea de sănătate a inculpatului şi faptul că are 2 copii minori în întreţinere sunt irelevante, din moment ce inculpatul este perceput ca o persoană violentă de către angajaţii societăţii comerciale ce vor fi audiaţi ca martori în cursul procesului. Un alt argument că o măsură preventivă mai blândă nu este suficientă, îl constituie tocmai împrejurarea că inculpatul este acuzat că după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa pentru fapte care fac obiectul dosarului nr. 4500/3/2015 al Tribunalului Bucureşti-Secţia I Penală există suspiciunea rezonabilă că, în cauză, a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, respectiv infracţiunea de înşelăciune în dauna persoanei vătămate (…).

Aşadar, o nouă măsură preventivă mai blândă nu poate asigura buna desfăşurare a procesului penal şi nici împiedicarea comiterii unor noi infracţiuni de către inculpat.

Aşa fiind, în temeiul art. 204 C.pr.pen., va respinge ca nefondată contestaţia inculpatului”, conchide judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj.

 

CA 1

A scăpat de un dosar DIICOT în 2012

Aceasta nu este singura problemă de ordin penal pe care Petru Bolfă a avut-o în ultimii ani.

În luna mai 2012, el a scăpat ca prin urechile acului de propunerea dearestarepreventivă a procurorilor DIICOT Cluj,după ce anchetatorii au descoperit în fabrica luiBolfăpeste 20.000 de litri de alcoole metilic produs ilegal, adică fără să aibă aplicat sigiliul de către organele abilitate. Dosarul, însă, a fost instrumentat greşit de procurorii DIICOT, astfel că patronul firmei de alcool a rămas în libertate.

 

alcool foto politie

Primul contact cu zdupul!

În 2013 a fost un alt an cu ghinion pentru afaceristul năsăudean. În luna aprilie a acelui an, inspectorii de la Protecţia Consumatorului Bihor au descoperit căspirtul sanitar Alcofarm conţine alcool metilic, substanţă interzisă, fiind una extrem de toxică, chiar letală. Spirtul sanitarAlcofarm a fost depistat pe piaţa din Bihor după ce în primele patru luni ale anului 2013 au decedat peste 20 de persoane în urma utilizării lui. Drept urmare, inspectorii OPC din Bihor au lansat o alertă naţională care a ajuns şi în judeţul Bistriţa-Năsăud.

În urma analizelor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, a rezultat că spirtul sanitar era produs în fabrica de alcool din Năsăud – SC Pet&Ady Trading SRL -, ce îi aparţinea lui Bolfă şi avea o concentraţie de alcool metilic de 60.000 grame pe hectolitru.

Din cauza deceselor înregistrate în Bihor, cazul a intrat în atenţia procurorilor din acest judeţ, cu atât mai mult s-a descoperit faptul că produsul a fost comercializat acolo în trei depozite care au distribuit peste 2.500 de flacoane de Alcofarm. În plus, anchetatorii nu au exclus nici ipoteza ca produsul să fi fost contrafăcut.

Ulterior cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Aceştia l-au descoperit pe EnizanMoh’dFahiemIbrahim, de naţionalitate iordaniană, partener de afaceri al luiBolfă, care prin firma sa a distribuit nu mai puţin de 66.126 de flacoane, de 0,5 litri, cu spirt sanitar Alcofarm. Deşi avea în componenţă alcool metilic, distribuitorul iordanian a menţionat pe etichetă că de fapt spirtul ar conţine o concentraţie de alcool etilic de 35%.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus începerea urmăririi penale şi faţă de Aureliana Boşneag, acuzată de complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor.Anchetatorii spun că pentru a justifica provenienţa produsului alcoolic pus în circulaţie, iordanianul a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii comerciale pe care o administra – SC Ideal Textil Trading SRL – mai multe facturi fictive de achiziţie a acestui produs de la o altă societate comercială (cu comportament „de tip fantomă”), care a încasat prin virament bancar contravaloarea facturilor fictive – sumele fiind retrase în numerar de Aureliana Boşneag, la indicaţia lui EnizanMoh’dFahiemIbrahim. Astfel, prin înregistrarea în contabilitatea firmei a unor facturi fictive, iordanianul a produs un prejudiciu statului român de 300.000 de lei. SC Ideal Textil Trading SRL, al cărui asociat unic şi administrator este EnizanMoh’dFahiemIbrahim, are ca obiect principal de activitate intermedierea în comerţul cu ridicata.

În acelaşi dosar mai apare un cetăţean de origine iordaniană, Ala Hani Khalil Hassan, care şi el a fostacuzat de complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor. În acest dosar, Petru Bolfă a stat în arest preventiv circa şase luni, şi mai apoi a fost pus sub control judiciar, măsură în vigoare săptămâna trecută când acesta a fost reţinut şi mai apoi arestat preventiv. În februarie anul acesta, Bolfă, alături de cei doi iranieni – EnizanMoh’dFahiemIbrahim şi Ala Hani Khalil Hassan, dar şi Aureliana Boşneag au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse.

 

L-a salvat neconstituţionalitatea

Între timp, în 2014 s-a trezit cu un alt dosar penal şi trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru infracţiuni de evaziune fiscală, el fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Acest articol de lege a fost declarat neconstituţional în vara acestui an, şi drept urmare fapta este dezincriminată de Codul Penal. Drept urmare, Bolfă a scăpat de acest dosar, el fiind achitat de judecătorii năsăudeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.