Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a discutat, joi, la SNSPA, cu tinerii despre speranțele pe care „ni le punem cu toții în ei și despre cum îi sprijinim.”
„Patru dintre studenții SNSPA sunt bursieri Carol I, programul de granturi pentru tineri cercetători, pe care l-am deblocat în această săptămână după șase ani de întârzieri. Pentru că au avut rezultate fantastice la olimpiade și pentru că au ales să continue studiile în România, sprijinim studenții geniali cu până la 6000 de euro, în fiecare an, să continue munca lor de cercetare și inovare”, a precizat ministrul Digitalizării.
Totodată, Bogdan Ivan a mai afirmat că parteneriatul cu mediul academic este esențial pentru dezvoltarea României.
„Expertiza universităților este unul dintre pilonii evoluției economiei digitale naționale. Mai mult, avem tineri străluciți și avem o datorie morală față de ei: să le asigurăm cele mai bune condiții pentru a se dezvolta profesional aici, acasă”, a conchis Bogdan Ivan.
Halal mediu academic. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) este continuatoarea Academia „Ștefan Gheorghiu” , înființată la 21 martie 1945 de Partidul Comunist Român, la inițiativa Anei Pauker, sub denumirea de Universitatea Muncitorească a PCR. În 1946, s-a adăugat numele de ”Ștefan Gheorghiu”. În 1968, a primit denumirea de Academia de științe social politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român. În același timp, s-a hotărât ca absolvenții să beneficieze de drepturile conferite absolvenților cu diplomă ai instituțiilor de învățământ superior de stat (cu examene de diferență). Leonte Răutu a fost rectorul cu cel mai lung mandat al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1972-1981). Domeniul de activitate consta în „pregătirea cadrelor de conducere a activității de partid, social-politice, economice și administrației de stat”. Examenul de admitere era pe baza unui dosar emis de organizația PCR. Cu alte cuvinte, era o școală de activiști, care beneficiau de echivalarea studiilor universitare (uneori nu aveau nici liceul terminat). Profesorii academiei erau activiști verificați de către conducerea PCR și securitate. Academia Ștefan Gheorghiu a fost desființată, în ianuarie 1990 (Hotărâre nr.55 din 19 ianuarie 1990). Dar nu oricum. Ministrul Învățământului din acea perioadă (întâmplător era Mihai Șora, fost referent al Anei Pauker) a avut grijă de „studenții” anului IV ai academiei. Aceștia au fost transferați fără examen de admitere la universități de stat, în funcție de profil. Profesorii au fost și ei transferați la diferite universități. Apoi, în august 1993, Ministrul Ștefan a hotărât echivalarea studiilor politice a activiștilor absolvenți ai Academiei “Ștefan Gheorghiu” cu cele universitare, fără examene de diferență – pentru protecția socială a acestora (Hotărâre nr.413 din 16 august 1993).
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a aparut în 1991, ca instituţie de învăţământ superior de stat, cu programe postuniversitare (masterate). A fost susținută de așa-zisul Grup de la Trocadero transformat ulterior în Grupul Un Viitor pentru România. Din aceste Grupuri făceau parte: Vladimir Pasti, Vasile Secăreș, Ioan Mircea Pascu, Marian Enache, Adrian Severin, Victor Babiuc, Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Eugen Dijmarescu, Cornel Codiță etc.