
Bogdan Ivan, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a avut o întâlnire cu ambasadorul Republicii Turcia la București, pentru discuții în ceea ce primește cooperarea economică.
„L-am primit astăzi, la sediul #MEDAT, pe Excelența Sa Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București, pentru a discuta despre dezvoltarea relațiilor economice dintre statele noastre.
Turcia este cel mai mare partener comercial al României din afara Uniunii Europene, iar valoarea schimburilor comerciale continuă să crească, urmând să depășească 11,8 miliarde de euro pentru anul 2024. Această dinamică reflectă atât stabilitatea relației bilaterale, cât și interesul crescut al investitorilor turci pentru piața românească.
Cooperarea noastră economică generează beneficii directe pentru România, prin atragerea de capital, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea unor sectoare strategice. Aproape 20.000 de companii cu capital turcesc activează în România, contribuind semnificativ la infrastructură, industrie și servicii, în special în industria auto și construcții. Aceste investiții nu doar că sprijină creșterea economică, dar și stimulează transferul de know-how și dezvoltarea unor lanțuri de producție mai competitive.
În noiembrie anul trecut, Bucureștiul a găzduit a doua sesiune a Comitetului Economic și Comercial România-Turcia (JETCO), un forum esențial pentru identificarea unor noi oportunități de colaborare. Tot în 2024, vizita oficială a premierului Marcel Ciolacu în Turcia a consolidat dialogul politic și a deschis noi perspective de cooperare economică.