Banca Naţională a României (BNR) ar putea interveni în această săptămână pentru a sprijini leul şi a menţine inflaţia sub control, după ce moneda s-a depreciat cu peste 10% în ultima lună, aproape de minimul ultimilor patru ani, consideră analiştii, potrivit Mediafax. Intervenţia BNR va fi necesară, în opinia analiştilor, pentru a preveni o posibilă criză a sectorului bancar. Aproximativ 55% din creditele românilor sunt acordate în valută, ceea ce înseamnă că firmele şi gospodăriile ar putea întâmpina probleme în rambursarea împrumuturilor dacă leul va continua să se deprecieze, precizează Reuters.
Analiştii consideră că banca centrală ar putea fi nevoită să intervină pentru a sprijini leul în jurul nivelului de 4 – 4,1 lei/euro. "BNR are multe de pierdut dacă cursul euro/leu creşte substanţial peste nivelul psihologic de 4%. Prin urmare, este probabil ca banca să intervină pe piaţă, posibil deja săptămâna aceasta", a declarat Miroslav Plojhar, analist la JP Morgan. Monedele statelor emergente au scăzut din cauză că investitorii evită riscul în contextul situaţiei de pe pieţele internaţionale. În prima parte a şedinţei de luni, leul s-a depreciat cu 1,8% faţă de moneda unică europeană, la 3,944 lei pe euro, după ce a atins un maxim al zilei de 3,9810 lei/euro. Monedele statelor din regiune, precum Polonia, Cehia şi Ungaria, au scăzut cu 3,4% – 4,5% din data de 12 septembrie, când banca americană de investiţii Lehman Brothers a înaintat o cerere de protecţie sub legea falimentului, dar analiştii consideră că băncile locale nu vor fi afectate întrucât sunt relativ puternice. În România, criza financiară a condus la intensificarea temerilor, exprimate de agenţiile de rating şi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit cărora ţara este mai vulnerabilă decât restul regiunii din cauza deficitului de cont curent ridicat şi politicilor salariale şi fiscale neadecvate. "Ar trebui să intervină pentru a opri deprecierea din cauză că aceasta va avea un impact major asupra inflaţiei şi va arunca în aer aşteptările inflaţioniste", a declarat Ionuţ Dumitru, analistul şef al Raiffeisen Bank România. Potrivit ultimelor estimări ale analiştilor, inflaţia ar putea scădea în jurul a 6% în luna decembrie, menţinându-se însă peste ţinta BNR de 3,8%, cu un interval de variaţie de un punct procentual. BNR a menţinut în septembrie rata dobânzii de politică monetară la 10,25%. Analiştii consideră că ar putea urma o nouă înăsprire a politicii monetare din cauza promisiunilor marilor partide politice de relaxare a politicii fiscale şi salariale înaintea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. În regiune, banca centrală a Serbiei a intervenit pentru a opri pierderile dinarului, după ce Ucraina a cumpărat vineri propria monedă la un curs de schimb de 5 grivne pe dolar. "Am văzut intervenţii în Ucraina, Serbia. Următoarea va fi în România", a declarat Elisabeth Gruie, analist la BNP Paribas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.