Blestemul pământului, o problemă eternă

Deşi e garantată de Constituţie şi protejată de statutul de membru al Uniunii Europene al României, proprietatea privată, este considerată încă un moft. Abuzurile unor autorităţi ale statului ajung să aibă putere de lege. Recunoaşterea dreptului de proprietate pare imposibil de realizat într-o ţară în care instanţele de judecată decid în funcţie de interese.

"Blestemul Pământului" este povestea încercării redobândirii şi reconstituirii dreptului de proprietate de către o comunitate sătească asupra unei suprafeţe de teren care a aparţinut strămoşilor lor, încă din sec. XIX-lea.

Istoria averii

În data de 22 martie 2000, în Dosarul Civil nr.1540 din 2000 s-a emis sentinţa civilă nr.1127, prin care s-a acordat personalitate juridică şi a fost înscris în registrul special de la Judecătoria Bistriţa, Composesoratul "Ioan Florean", din Şieuţ, nr.197. Ulterior această asociaţie a comunităţii şieuţene, printr-o cerere înregistrată la Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Şieu şi la Comisia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, a solicitat în baza Legii 247 din 2005 reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la un teren în suprafaţă de 12 jugăre, situat în intravilanul localităţii Posmuş, în locul numit "Tonorog" şi înscris în C.F nr.112 Posmuş.

Istoria dobândirii terenului pentru care se luptă cu instanţele bistriţene comunitatea locală din Şieuţ, începe undeva în jurul anului 1875, când "erezii" (urmaşii) "contelui-grof" Eduard Teleki din Posmuş, respectiv Geza Teleki, Şandor şi Gizela Teleki, au hotărât să vândă "pentru întotdeauna" proprietatea lor de pe teritoriul comunei Posmuş, încheind în acest sens o înţelegere cu locuitorii saşi din Posmuş. Aflând de acest lucru, mai mulţi fruntaşi şi conducători ai comunităţii locale din Şieuţ, printre care amintim pe Ciril Deac, preot-protopop, ulterior vicar în Năsăud, Mărian Cuejdean, Grigore Câmpian şi Istrate Suci, l-au contactat şi au încheiat o înţelegere cu Ioan Florian Câmpian, preşedinte al Tribunalului din Năsăud, originar din Şieuţ şi pe Alexandru Bohăţel, căpitanul suprem al districtului Năsăud, ca în baza relaţiilor foarte bune pe care le aveau cu familia Teleki din Posmuş să intervină şi averea respectivă să o vândă şieuţenilor. Înţelegerea consta în faptul că, în situaţia în care locuitorii saşi din Posmuş, care erau "în legătură de târg" cu familia Teleki, nu vor plăti suma convenită până la 1 aprilie 1875, atunci înţelegerea cade şi cei doi, Ioan Florian Câmpian şi Alexandru Bohăţel să intermedieze şi să încheie târgul cu şieuţenii. Saşii din Posmuş, "neputând a ţine târgul" şi respecta condiţiile înţelegerii cu familia Teleki, la data de 1 aprilie 1875 oferta de cumpărare a proprietăţii respective a fost făcută locuitorilor din Şieuţ. Aceştia, prin reprezentanţii lor – preotul Ciril Deac, primarul Istrate Suci, primcantorul şi fătul, Grigore Câmpian şi locotenentul în retragere Andrei Mihăilaş – au încheiat în Năsăud, în prezenţa preşedintelui Tribunalului din Năsăud, Ioan Florian Câmpian şi a lui Alexandru Bohăţel, comandantul suprem al districtului, la 19 aprilie 1875, o înţelegere prin care au cumpărat proprietatea familiei Teleki din Posmuş, cu suma de 40.000 florini, stabilind totodată între cumpărător şi vânzător anumite condiţii pentru a "nu se putea desface târgul făcut", pentru că nu erau terminate formalităţile pentru stabilirea "eredităţii" contelui Eduard Teleki şi nu exista o linie de demarcaţie între domeniul achiziţionat şi moşia unui unchi a lui Eduard Teleki, Andor Teleki. La data cumpărării, domeniul consta în 250 jugăre "arători", 12 jugăre intravilan (suprafaţa revendicată astăzi), 426 jugăre de pădure.
Toate aceste întâmplări sunt cuprinse într-un document intitulat "Schiţă istorice asupra aşa numitului Domeniu de la Posmuş, proprietate a composesorilor din Şieuţ – 1875", întocmit de preotul protopop, Ioan Mihăilaş, care menţionează în debutul documentului că «subscrisul preot Ioan Mihăilaş, am aflat de bine a pune pe hârtie această schiţă istorice asupra aşa numitului "Domeniu de la Posmuş", proprietate a composesorilor din Şieuţ în părţi nedeterminate în CARTEA FUNDUARĂ, dar în realitate cunoscându-se şi recunoscându-se dreptul ca composesori, unul fiecare – pe deoparte, posteritatea să vadă năcazul şi împrejurările grele în care antecesorii lor au fost când în lipsă de arători, fânaţe şi cu deosebire de pădure, lipsiţi de bani, totuşi au trebuit ca să se determine pentru cumpărarea acelui domeniu, iar de altă parte ca din această carte ce se va folosi, căci o carte principală-funduară – ca să se cunoască composesorii, precum şi drepturile care le are fiecare la acel domeniu, precum şi eventualele strămutări ce cu timpul sar întâmpla referitori în familiile lor la acel drept sau parte, după cum au stat la cumpărare şi au folosit până în prezent». Profetic, parcă bănuind ce se va întâmpla peste ani, preotul Ioan Mihăilaş, mai consemnează în acest document, istoric pentru şieuţeni, că "timpul trece, oamenii se schimbă şi în fine posteritatea nu va avea cunoştinţă că cum şi pe ce cale au putut să ajungă antecesorii lor ca părinţi, la care avere domnească-grofească, sub stăpânire ungurească pe teritoriul altei comune vecine lor, nu ar avea cunoştinţă pentru ce acei antecesori-ca să nu se poată vinde şi înstrăina – l-au cumpărat şi l-au înregistrat în Cartea Funduară-Teaca, ca composesorat în genere şi pe unul fiecare cu numele, nu ar avea cunoştinţă despre multe, alte, fără prin cari au trecut acel domeniu şi antecesorii până în prezent".

Consemnări în documente

Târgul încheiat la Năsăud a fost adus la cunoştinţa locuitorilor din Şieuţ, iar în zilele de 10 şi 11 octombrie 1875, au fost convocate o adunări generale, pentru a se iniţia o lege despre modul de cumpărare, folosire şi plată a domeniului.
Adunarea generală a validat târgul şi a aprobat obţinerea unui împrumut de 10.000 florini de la Banca Albina, în baza subscrierilor lui Alexandru Bohăţel, Ioan Florian Câmpian şi Ciril Deac. Tot atunci s-a mai hotărât ca cei 10.000 de florini împrumutaţi de la Banca Albina să fie plătiţi cu alţi 10.000 de florini, împrumutaţi de la "fondul pentru stipendii" a comunelor grănicereşti din Năsăud. Acest împrumut era votat şi se aştepta numai aprobarea "înaltului Ministru de Culte", deoarece pentru cei 10.000 de florini era depusă o cauţiune constând în întreaga avere comunală, munţii etc. Hotărârea finală este ca 20.000 de florini să fie plătiţi de comună, iar ceilalţi 20.000 de florini, de fiecare composesor în părţi egale. Tot acest târg este trecut, consemnat într-un document întocmit în limba maghiară, ulterior tradus în română, CF 112, din care rezultă că posesorii iniţiali, contele Edmund (Eduard) Teleki, soţia Matilda Haller şi Andor Teleki, soţia Anna Cserenyi, trecuţi în "foaia de avere", vând domeniul de la Posmuş, "comunităţii composesorilor, foşti urberiali, din comuna Şieuţ, aspect consemnat în "foia de proprietari".

Cerere respinsă

Pentru redobândirea fostei proprietăţi, Composesoratul "Ioan Florian" înaintează o cerere care este înregistrată la Comisia locală pentru stabilirea dreptului la proprietate privată asupra terenurilor Şieu, sub nr.72 din 21.09.2005. Comisia locală Şieu, pe teritoriul căreia se găseşte "Domeniul de la Posmuş" al şieuţenilor, aşa cu era de aşteptat, respinge cererea. S-a înaintat o contestaţie, care a fost înregistrată la Comisia locală sub nr. 26 din 15.06.2006. Contestaţia, la rândul ei, este respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr.124 din 12.04.2007, a Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud. Motivarea, sub semnătura prefectului Ioan Szilagyi, este halucinantă şi absolut lipsită de orice logică. Se pare că a semnat ca "primarul". "Din adresa nr. C/223 a Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud rezultă că această instituţie nu deţine documente din care să rezulte că în perioada 1945-1949 a existat forma iniţială de composesorat de păşune pe raza comunei Şieuţ care să deţină proprietăţi pe raza localităţii Posmuş", se spune motivarea prefectului Szilagyi. O aiureală pe toată linia, luată într-o necunoaştere şi ignoranţă totală şi împotriva legii.

Este mai mult decât evident faptul că, dacă la Arhivele Naţionale nu s-a găsit documentul invocat, care nu se ştie ce relevanţă are, (decât în mintea celor din Comisia judeţeană) asta nu înseamnă că el nu a existat sau că cei din Şieuţ nu au deţinut teren pe raza localităţii Posmuş. Existenţa Composesoratului "Ioan Florian" şi faptul că el a deţinut terenul solicitat în Posmuş rezultă fără nici un dubiu din alte documente, decât evidenţele de la Arhivele Naţionale, care nu au o valoare absolută, în conformitate cu prevederile art.11 din L.18 din 1991, republicată şi art.6 din L.1 din 2000.

Documentele ce dovedesc drepturile celor din Şieuţ au fost ignorate cu o rea credinţă, care te duc la concluzia că la mijloc este vorba de fapte care au tangenţă cu penalul. Asta în situaţia în care au studiat CF nr.112 Posmuş, în care este înscrisă suprafaţa solicitată. Aici este specificat, negru pe alb, pentru cine ştie să citească, dreptul privind suprafaţa solicitată, în proprietatea "comunităţii composesorilor, foşti urberiali, din comuna Şieuţ".
Iniţial terenul în litigiu a fost înscris sub A+4 a avut nr. top. 150 de 10 jugăre, 1560 stj. pătraţi şi 151 de 87 stj. pătraţi, pentru ca până la preluarea de statul comunist să se dezmembreze şi să rămână în favoarea composesoratului terenul înscris sub A+45 nr. top 150/1 (8 jugăre, 1487 stj. pătraţi) şi nr. top. 151/1 (550 stj. pătraţi). Dezmembrările ulterioare, făcute după 1945 nu mai au nici o relevanţă asupra suprafeţei în cauză. Din CF 112, rezultă, pentru cine ştie să citească probabil, nu pentru cei din Comisia judeţeană, cel puţin în cazul de faţă, existenţa unui composesorat în Şieuţ, care deţine teren pe raza localităţii Posmuş, inclusiv terenul revendicat.

Un alt document, mai mult decât relevant, este registrul vechiului Composesorat din Şieuţ, care cuprinde o "Schiţă istorică asupra aşa numitului domeniu de la Posmuş, proprietate a composesorilor din Şieuţ", precum şi o "Foaie de recunoscinţă" composesorală, în care sunt trecuţi toţi membrii composesoratului, precum şi persoanele la care s-au transferat ulterior drepturile indivize asupra averii composesoratului.
La pagina 4 din "Schiţa istorică", se arată că "domeniul constă din 250 jugăre arător şi fânaţ, 12 jugăre intravilan şi 426 jugăre pădure" şi este urmărită situaţia composesoratului din 1875 până în 1930.

Faptul că Composesoratul a deţinut şi a folosit terenul din intravilanul localităţii Posmuş, în locul numit "Tonorog", rezultă şi din "Ziarul pentru încasări zilnice al composesoratului Şieuţ pe anul 1937" şi "Încasări zilnice de la composesorat pe anii 1937-1940". În documente se menţionează în mai multe rânduri "Iarba din Tonorog", care s-a vândut şi pentru care s-au încasat diverse sume ori s-au efectuat alte lucrări la acel teren.

Uite popa, nu e popa

Membrii Composesoratului "Ioan Florian" Şieuţ, sunt urmaşii membrilor fostului Composesorat înscrişi în registrul acestuia în "Foaia de recunoscinţă composesorală". Conform Aşezământului (Statutului) Composesoratului "Ioan Florian", autentificat sub nr.947 din 2000, iniţiativa constituirii Composesoratului Urbarial aparţine moştenitorilor legali ai membrilor composesoratului iniţial, înfiinţat în anul 1880. Fără tăgadă, conform statutului, membrii actualului composesorat "Ioan Florian" sunt moştenitorii persoanelor înscrise în "foaia de recunoscinţă composesorală" şi succesor în drepturi, care atestă calitatea de membru al fostului composesorat proprietar asupra imobilelor din C.F nr.112 Posmuş. Mai mult, Comisia locală Şieu a recunoscut calitatea de proprietari ai urmaşilor foştilor composesori asupra terenurilor ce au constituit averea fostului composesorat. Ea a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea acestor moştenitori, asupra celorlalte terenuri proprietatea composesoratului din CF 112 Posmuş, eliberându-li-se titluri de proprietate individuale în favoarea acestor moştenitori. Aceştia sunt înscrişi pe Anexele nr.2a şi 3 Posmuş-Şieuţ, cu indicarea suprafeţei şi a titlului eliberat. Din anexe rezultă că suprafaţa validată iniţial nu corespunde cu suprafaţa pentru care s-a emis titlul de proprietate, existând o diferenţă în minus de câţiva ari la fiecare proprietar. Această diferenţă reprezintă suprafaţa ce i-ar reveni fiecăruia din terenul în litigiu din ridul "Tonorog". Chiar Comisia locală Şieu a validat iniţial şi această suprafaţă, alături de celelalte terenuri din CF 112, pentru ca ulterior să refuze să finalizeze reconstituirea acestui teren. Şieuţenii sunt de acord să primească suprafaţa respectivă pe un alt amplasament, echivalent ca valoare economică, în situaţia în care nu mai este posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament.

Instanţa superioară dispune rejudecarea

Prin sentinţa civilă nr.1204 din 2008, comunicată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2008, în baza unei plângeri prin care Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud şi Comisia locală Şieu au fost chemate în judecată, se admite plângerea formulată de Composesoratului "Ioan Florian" din Şieuţ şi, în consecinţă, dispune anularea Hotărârii nr.124 din 12.04.2007 a Comisiei Judeţene şi dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Composesorului "Ioan Florian" Şieuţ, cu privire la terenul în suprafaţă de 5 ha,1.393 mp, situat în intravilanul localităţii Posmuş, înscris în CF 112.

Lucrurile păreau clare. Dar, lovitură de teatru! În urma recursului declarat, instanţa superioară dispune revenirea în punctul din care s-a plecat. În ciuda tuturor evidenţelor, instanţa a dispus rejudecarea întregii cauze.

Zaharia Cotoc