Trei persoane au încercat să o tâlhărească pe cea de-a patra, prin folosirea violenței, de suma de 300 de lei, bani pe care acesta din urma îi datora unuia dintre ei.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa i-au identificat pe cei trei, la data de 15 iunie, în urma verificărilor efectuate.
Aceștia sunt din Bistriță și au vârsta de 24 de ani, 26 de ani, şi 55 de ani.
„Faţă de suspecţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei”, potrivit IPJ BN.