În urma unor controale efectuate, miercuri, polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În fapt, la sediul unui agent economic al cărui administrator este o femeie de 56 de ani, din Bistrița, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetării, 252 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Articolele vestimentare purtau reprezentări grafice ce indică mărci notorii sau similare cu mărcile larg cunoscute în România, fiind expuse spre vânzare și oferite la prețuri net inferioare celor regăsite în comerț, existând astfel suspiciunea că sunt contrafăcute.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice.
Cei de la SICE😂😂😂😂😂continuă cercetările 😁😁😁😁
Nu vor continua nimic ,vor întocmi pv cu propunere de clasare ,,faptă nu exista😂😂😂.Ei de atâta sunt capabi.