Un bistrițean care transporta aproape 600 de litri de alcool fără documente legale de proveniență și transport, a fost reținut de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice

Polițiști Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au dispus, vineri, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 52 de ani din Bistrița, cercetat pentru infracțiuni la regimul produselor accizabile, prevăzute de Legea 227/2015, privind Codul Fiscal.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost oprit de polițiștii Serviciului Rutier care efectuau activități de monitorizare și control trafic, vineri dimineața, în jurul orei 04.00, pe Drumul Național 15A, în localitatea Sărățel.

„În urma controlului autovehiculului, în portbagaj și pe bancheta din spate, polițiștii au descoperit 48 de baxuri, respectiv 576 de litri de lichid incolor, cu miros specific de alcool. Fiindu-i solicitate, conducătorul auto nu a putut prezenta documentele legale de proveniență și transport. Acesta a fost sancționat contravențional de polițiștii rutieri, pentru efectuarea unei manevre neregulamentare de depășire a unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă.

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cazul fiind preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pentru verificări de specialitate. În urma audierilor, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Întreaga cantitate de alcool a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în cauză a fost indisponibilizat”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud, într-un comunicat.

Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse și deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcat sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.