Un bărbat din Bistrița a fost prins de polițiști, miercuri, drogat la volan. Pasagerul din dreapta a fost depistat de asemenea, având asupra lui substanțe halucinogene. Oamenii legii au întocmit dosar penal, pe care l-au înaintat procurorilor DIICOT Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au oprit în trafic, miercuri, pentru control, un autoturism care circula pe strada Libertății din municipiu.

A fost identificat șoferul acestuia, un bărbat de 30 ani, din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul Drager DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, polițiștii l-au legitimat pe pasagerul din dreapta, iar în urma efectuării controlului corporal al acestuia, a fost găsită o pungă din folie transparentă în care se afla cantitatea de aproximativ 1 g substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop.

Polițiștii au întocmit dosar penal care a fost înaintat structurii competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.