Un bărbat din Bistrița este cercetat de polițiști după ce, duminică seara, a bătut un bătrân și o femeie, pe fondul unui conflict mai vechi. Jandarmii au intervenit la aplanarea conflictului.
Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil au intervenit duminică seara în municipiul Bistrița, unde un bărbat în vârstă de 66 de ani a provocat un scandal care a culminat cu o altercație între acesta și alte două persoane.
Ajunși la fața locului, jandarmii au aplanat conflictul și au constatat faptul că pe fondul unui conflict mai vechi și după o serie de agresiuni verbale, bătrânul de 82 de ani, respectiv femeia 49 de ani, au fost loviți cu pumnii și picioarele de către bărbatul de 66 de ani.
Jandarmii au întocmit pe numele celui în cauză actele de sesizare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, conform art. 193 Cod Penal, acte care au fost înaintate Poliției pentru continuarea cercetărilor.