Home Societate Bistrițean implicat într-un accident rutier pe DN 15, în Mureș! O tânără...

Bistrițean implicat într-un accident rutier pe DN 15, în Mureș! O tânără a ajuns la spital

Un bărbat din Bistrița a fost implicat miercuri dimineața într-un accident rutier petrecut pe DN15, în localitatea Ernei. O tânără din Reghin a fost rănită și a fost transportată la spital.

Pompierii Detașamentului Târgu Mureș ce încadrau un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD C1 – Terapie Intensivă Mobilă, precum și o autospecială de primă intervenție și comandă au intervenit miercuri dimineața, pe strada Principală din localitatea Ernei, în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme.

„Ajunse la fața locului, echipajele au procedat pentru extragerea dintr-un autoturism a unei persoane care a rămas blocată în urma impactului și care a fost preluată de echipajul SMURD C1 și transportată la spital cu multiple traumatisme (cod galben medical). S-au aigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor”, a precizat Georgiana Oltean, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș.

Potrivit IPJ Mureș, incidentul s-a produs între două autoturisme, unul condus de o tânără de 20 de ani din Reghin, iar celăllat de un bărbat de 60 de ani din Bistrița.

„În urma evenimentului, a rezultat rănirea tinerei de 20 de ani.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Aurica Sabău, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version