Un bistrițean a ajuns după gratii, după ce a fost condamnat de magistrații Curții de Apel Constanța pentru trafic de droguri de risc. În prima instanță, bărbatul scăpase doar cu o amendă penală în valoare de 8.000 lei, dar și obligarea la tratament psihologic, el fiind un consumator cronic de cannabis.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 22 noiembrie a.c., polițiștii de la Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Tribunalul Constanța, împotriva unui bărbat de 37 de ani, din Bistrița.

Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fapt pentru care a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Bistrița.

S-a autodeclarat consumator activ și de partea celor care luptă pentru legalizare

Bistrițeanul a fost prins de jandarmi cu cannabis asupra lui în vara lui 2017, în Mamaia, pe când se afla în concediu. Acesta avea pe atunci asupra lui 94,8 gr. cannabis, însă se afla și sub influența substanțelor interzise. În noiembrie 2018, bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Constanța.

În fața instanței, bistrițeanul s-a declarat consumator activ de cannabis, dar și de partea celor care militează pentru legalizarea acestui drog. Mai mult decât atât, el a recunoscut că a recomandat unor prieteni care suferă de depresii să consume planta psihotropă în loc de medicamente.

De foarte mult timp consum cannabis. O consider o plantă separată de tot ce înseamnă droguri. Sunt de partea mișcării care militează pentru legalizarea acestui drog, țin legătura și vorbesc cu mulți oameni care au nevoie de această plantă. Această plantă nu o consider un drog. O consum și în prezent chiar și sub formă de tincturi. Fac foarte mult sport și vara nu consum. În vara anului 2017 când mă aflam în concediu (…), consumam cannabis. În acea vară aveam la mine o pungă cu cannabis, nu știam ce cantitate este, dar dacă în urma cântăririi a rezultat cantitatea de 94,80 grame, nu contest. Când am fost depistat mă aflam pe plajă în apropierea hotelului în care eram cazat. Mă plimbam între plajă și hotel când m-am întâlnit cu o patrulă de jandarmi, le-am zâmbit și probabil li s-a părut suspect pentru că m-au urmărit până la mașină. M-au interogat, nu am apucat să le explic că mi se pare normal ca în ziua de azi să fumezi cannabis. Eu le-am dat punga cu cannabis pe care o aveam pe bancheta din spate într-o geantă. Intenționam să transform acea cantitate de droguri într-o tinctură, o cremă cu unt de cocos, care este foarte bună pt orice leac. Această cantitate de cannabis am luat-o de la un tip din zonă, din Mamaia. Am venit din Bistrița cu 10-15 grame de cannabis, restul de cannabis l-am cumpărat din Mamaia. Nu îl cunosc pe cel căruia mi-a vândut. Mie îmi este foarte ușor să cumpăr, cei care vând vin de obicei la mine, se uită, te studiază. Atunci voiam să stau în vacanță 2 săptămâni. Toată lumea acasă cunoștea că am cannabis și consum, inclusiv psihoterapeutul la care merg. Am prieteni care suferă de depresii și le-am recomandat să consume în locul antidepresivelor. Știu că în România nu este legal consumul de cananbis. Consum cannabis de foarte mult timp, chiar înainte de anul 2010 când consumam în scop recreativ. Am început să consum în scop terapeutic din iarna anului 2018. În vara anului 2017 consumam tot recreativ, ocazional, nu simțeam nevoia. (…). De câte ori am ocazia procur cannabis. Nu vând cannabis, cred în ea și deși nu militez, cred că în viitor va fi folosită în scop terapeutic.

Apreciez cantitatea de 94,80 grame, este o cantitate foarte puțină, pe care o puteam consuma într-o săptămână, maxim o lună. (…). Când am venit în vacanță nu am participat la nici un festival de muzică, acesta este un simptom al consumului, nu pot asculta muzică sau gălăgie, îți induce stare de somnolență”, a declarat bistrițeanul în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța.

Prima instanță i-a aplicat doar o amendă penală: Aplicarea unei pedepse cu închisoarea ar fi inoportună

În aprilie 2019, instanța a pronunțat sentința, nu înainte însă să îi schimbe bistrițeanului încadrarea juridică din trafic de droguri de risc în deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept. Deși fapta a fost comisă după comiterea unei alte infracțiuni pentru care a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pedeapsă executată, însă termenul pentru reabilitare nu era consumat, fiind astfel considerat în recidivă, bărbatul a fost condamnat la o amendă penală în valoare de 8.000 lei, dar și obligativitatea de a urma tratament medical psihologic. În plus, acesta a trebuit să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 2.000 lei.

Pentru aplicarea acestei pedepse, magistrații de la Tribunalul Constanța au avut în vedere câteva circumstanțe atenuante și au considerat că o pedeapsă cu închisoarea este inoportună.

Vor fi avute în vedere circumstanțele concrete ale săvârșirii infracțiunii, modul și mijloacele utilizate de către inculpat în vederea realizării activității infracționale, scopul urmărit și urmarea concretă produsă, constând în atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege, precum și atitudinea procesuală a inculpatului și circumstanțele personale ale acestuia, este tânăr, are asigurate mijloacele de existență din activitatea de ghid montan, liber profesionist, are locuință stabilă și se bucură de sprijinul familiei, este divorțat, are un copil minor cu care păstrează legături personale foarte apropiate, a fost diagnosticat cu tulburare emoțională și depresie, a fost spitalizat la secția de psihiatrie unde a urmat un tratament medicamentos de specialitate, precum și recomandarea din cuprinsul referatului de evaluare pentru reducerea riscului ca inculpatul să reitereze conduita infracțională, de a fi implicat în programe axate pe interiorizarea eficientă a normelor și valorilor dezirabile și dezvoltarea unor deprinderi în vederea formării unei motivații de schimbare autentice și durabile, precum și pe prevenirea consumului de substanțe ilicite, fiind totodată oportun ca acesta să fie inclus în serviciile de asistență integrată în adicții în cadrul unor instituții din comunitate, respectiv Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița Năsăud.

Față de aceste considerente, se apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea ar fi inoportună, în cauză fiind suficientă aplicarea pedepsei amenzii penale, pentru ca inculpatul, pe baza resurselor individuale, și prin implicarea în programe axate pe interiorizarea eficientă a normelor și valorilor dezirabile și dezvoltarea unor deprinderi în vederea formării unei motivații de schimbare autentice și durabile și în serviciile de asistență integrată în adicții în cadrul unor instituții din comunitate, respectiv Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița Năsăud, să conștientizeze consecințele săvârșirii faptei penale și conduita pe care trebuie să o adopte în viitor pentru a se conforma valorilor sociale ocrotite de legea”, au motivat judecătorii de la tribunalul constănțean.

Sentința nu a fost definitivă, astfel că procurorii DIICOT au atacat-o în apel. Pe 21.11.2019, magistrații Curții de Apel Constanța au pronunțat sentința, iar bistrițeanul nu a avut parte de clemență. Instanța a schimbat din nou încadrarea, revenindu-se la încadrarea inițială, de trafic de droguri de risc și pentru că bărbatul se afla în stare de recidivă, acesta a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare.

Pe 22 noiembrie, bistrițeanul a fost încarcerat la Penitenciarul Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.